joi, 19 februarie 2009

Roşu

Ce tristă ar fi viaţa dacă n-ar fi roşul!


Mă întreb... oare ce înseamnă pentru voi culoarea roşie?



Eu sunt în perioada roşie. E o perioadă care a început acum vreun an şi care continuă, nu ştiu până când. Este culoarea pe care o asociez pasiunii de care povesteam zilele trecute.
Cum se manifestă la mine? Păi, haine şi accesorii roşii (am constatat că roşul merge asociat cam cu orice, depinde de ton şi nuanţă), şi, desigur în pictură. Trăiesc o voluptate specială când combin diferite tonuri de roşu, cald, rece. A început să nu mai îmi placă aşa mult carminul dacă nu-l „încălzesc” cu puţin vermillion... de exemplu. Există roşu viu şi roşu trist, roşu expansiv şi plin de viaţă, dar şi profund sau ofilit.
Ce îmi mai place la roşu este pericolul. Folosit prea mult oboseşte, asociat cu oranjul sau galbenul – explodează, cu albastrul ţipă, iar pe verde îl îmbrăţişează (doar sunt complementare). Dacă ajungi să-l simţi în culorile secundare şi terţiare (oranj, roşu oranj, violet, roşu violet), nu mai scapi de atracţia irezistibilă!




Mi-a trebuit curaj să pot folosi roşul în toată puterea lui. Prima dată l-am experimentat în Templul VAKOG, şi i-am acordat supremaţia asociindu-l cu vizualul. Apoi l-am dezvoltat în cele mai inedite situaţii pe care le-am putut găsi în tablourile mele şi mi-a oferit o grămadă de surprize, pe care încă nu le pot arăta aici. Iar pe sticlă roşul vibrează de parcă ar emana permanent energie de vibraţie înaltă...

marți, 17 februarie 2009

Un artist... elefant

Templul VAKOG

ulei pe pânză, 60x70 cm



Am dăruit tabloul acesta unei persoane dragi. L-am revăzut acum după mai bine de trei luni şi, privindu-l, m-a trimis înapoi în timp.

O metaforă a simţurilor pe care am transpus-o într-o tematică japoneză. Pentru că Japonia a însemnat pentru mine, acum mulţi ani, a alegorie a vieţii şi schimbării, a însemnat şi început şi sfârşit. După ce am început să studiez NLP-ul şi am realizat cum percepţia la nivel senzorial ne creează de fapt experienţa, am înţeles cu adevărat ce a însemnat pentru mine experienţa culturii şi societăţii japoneze. Deşi poate părea firesc ca muntele Fuji să însemne kinestezicul, pentru mine gheisha este clar olfactivul.

duminică, 15 februarie 2009

vineri, 13 februarie 2009

Am regăsit pasiunea

Am redescoperit pasiunea. Dar nu orice fel de pasiune.
După încercări, conflicte interioare, eşecuri, lamentări, acte de curaj, pierdut control, reinstaurat control exagerat, urlat şi disperat... am regăsit, în sfârşit, pasiunea.
Pentru că la mine pasiunea este resursa de care am nevoie...
-când pictez
-când mă trezesc amânând acţiunea
-când am tendinţa să renunţ uşor în faţa eşecurilor
-când mă autosabotez
-când timpul e prea mic şi prea strâmt şi prea jos şi prea întunecat
-când mă mai agăţ de trecut
-când mă sperie propriul succes
-când am senzaţia că nu merit... orice
-când sună ceasul la 5 dimineaţa (programul meu normal)
-când mai am 30 de abdomene de făcut şi nu mă lasă cheful lipsă
-când nu ies bugetele (dar nu vorbesc acum mai mult de business)
-când îmi pierd răbdarea în trafic (d’aia mă scol la 5)
-când după ce termin o pânză, vărs tubul roşu pe cămaşa de mătase, în loc să semnez lucrarea...
-când inima mai vrea să crape şi nu pot să o las că nu se găseşte lipici pentru aşa ceva...

-când nu pot posta pe blog lucrările noi care vor fi parte din expoziţia personală. C’est la vie!
-când stau în oraş până pe la 4 (a.m.) ca să fiu la birou la 8 şi să am şedinţă la 10... OUCH!

luni, 9 februarie 2009

Întrebare

Există câţiva oameni care mă inspiră. Nu numai în artă şi în lucrurile mici de zi cu zi care fac viaţa parfumată, dar şi în business.
Printre aceşti oameni se află şi Tom Peters, iar cartea lui "Re-imagine" mi-a schimbat radical perspectiva asupra ..., dar vă las pe voi să descoperiţi, dacă aveţi curiozitate şi chef. Găsiţi site-ul lui printre împiedicările mele. Aşadar, iată ce-am primit azi de pe site-ul său:

How can we do what has never been done before?
Tom Peters

Eu zic aşa:
1. Curiozitate - acea curiozitate dincolo de lucrurile meschine. Curiosity killed the cat nu se aplică dacă vrei progres şi schimbare!
2. Creativitate - procesul de creaţie se pare că este destul de matematic şi strict în felul lui, însă eu habar nu am cum funcţionează. Poate voi afla mai târziu din NLP. Ştiu doar că atunci când eram mică aveam mari probleme să găsesc o temă de desenat, acum trebuie numai să închid ochii 2 secunde... Ţine şi de exerciţiu probabil.
3. Gândire în afara cutiei - de fiecare dată ne putem gândi "verde" în câte moduri diferite se poate face lucrul acela, şi abia apoi putem pune filtrele "roşii" ale realismului crud... sau nu!
4. ...

Lista e deschisă.

Cum putem să ajungem să facem ce nu s-a mai făcut până acum??

joi, 5 februarie 2009

Mulţumesc

Niciodată nu e prea târziu…

Să faci ceva nou. Să schimbi radical ceva, să oferi când doar ai primit, sau să primeşti după ce doar ai dat.

Eu astăzi vreau doar să mulţumesc:


Mamei mele pentru că a vrut să am note bune la şcoală şi m-a trimis la doamna Paşa să mă înveţe să ţin pensula în mână.

Bunicului meu că avea răbdare cu mine când o necăjeam pe pisica Bela după ora de pictură. Şi pentru că în general a avut răbdare cu mine.

Doamnei Paşa, acolo unde ea, că mi-a arătat culorile în toată splendoarea lor.

Tatălui meu, că a contribuit la decizia de a nu mă duce la liceul de arhitectură, cred că mi-aş fi folosit prea mult emisfera stângă.

Lui V. pentru că pensulele primite cadou acum 8 ani (când nici nu mai visam să mă ating de aşa ceva vreodată şi cum nici n-am făcut-o pentru încă vreo 6) sunt acum continuarea mâinii mele pe sticlă.

Lui M.N. că la un moment dat a avut inspiraţia de a mă certa suficient de tare astfel încât să mă facă să mă uit cu atenţie spre partea mea artistică. Şi pentru florile roşii.

Ruxandrei, fără de care n-aş fi ajuns la Basil.

Luminiţei, lui Bogdan şi Fabianei, un trio formidabil care îmi ghidează paşii ezitanţi şi îmi protejează lumina ce-mi arată drumul.

Mirelei, pentru că m-a luat în serios de la început.

Danei, lui Carmen şi Allice, prietenele mele care au înţeles repede de ce nu ne putem vedea niciodată marţea. Pentru că sunt alături de mine, că au ştiut să se bucure alături de mine.

Lui Marius pentru inspiraţie şi regăsire, pentru tot ce a trezit în mine, pentru pasiune şi compasiune.

Dorinei pentru că fiecare vorbă a fost vindecare.

Tuturor celor care au acceptat cu inima deschisă lucrările mele.

Universului.

miercuri, 4 februarie 2009

Viziune într-o şedinţă de coaching

ulei pe pânză, 30x30 cm





Am pictat acest tablou după un moment în care am realizat schimbările care se produceau în interiorul meu. Coachingul prin NLP lucrează mult cu exprimările senzoriale (imagini, sunete, etc.). Într-o astfel de şedinţă, a fost un moment în care descriind metaforic stările prin care treceam, am vizualizat cum totul în jurul meu se năruie iar eu mă îndrept spre un punct luminos şi roşu, undeva în faţă. Uimitor pentru mine a fost sentimentul de putere interioară ce se întărea la vederea prăbuşirilor din jur. Ceea ce se prăbuşea oricum nu arăta prea bine, iar de aici imaginile apar sparte ca într-o oglindă oxidată. Am părăsit oraşul vechi şi ruginit şi am plecat pe drumul ce duce spre răsărit...

luni, 2 februarie 2009

Expresie

ulei pe pânză, 30x30 cm



În haosul din jur mai există elemente de siguranţă, care ne dau puţină stabilitate, ne aduc profunzime. Există lucruri bune care ne protejează şi altele pe care nu le vedem decât dacă ne trăznesc din senin... Şi în tot acest mozaic, ne combinăm piesele de puzzle cum ştim noi mai bine.

Flori

ulei pe pânză, 40x50 cm





Este primul meu tablou în ulei, făcut în noiembrie 2007.

Mi-amintesc uneori de orele de pictură pe care le primeam când eram copil de şcoală primară. Mergeam la o pictoriţă în vârstă care locuia într-o foarte frumoasă casă veche şi boemă. Avea o pisică albă şi răutăcioasă, şi acum nu ştiu dacă pisica Bela sau atracţia culorilor mă motivau să ajung acolo. Am lucrat cu doamna Paşa vreo 2 ani şi la un moment dat am întrerupt... Era chiar în pragul unei noi etape: pictura în ulei.

Au trecut peste 25 de ani de atunci... şi am regăsit uleiul cu mare emoţie. Mâinile mele au tremurat când am desenat aceste flori roşii inspirate din fotografiile unui bun prieten. Aşa am realizat că de fapt, chiar dacă nu conştientizasem, rămăsese de atunci, de mult, dorul de pictura în ulei pe care n-apucasem s-o încerc...