vineri, 11 iulie 2008

Vânzătorul de ziare

Îl găseşti în fiecare dimineaţă acolo. În aceeaşi intersecţie, în acelaşi loc. La fel de ciudat de vesel. La fel de bonom în rolul lui de vânzător de ziare. La fel de bine dispus. A devenit deja parte din peisajul urban al dimineţilor mele însorite.

Vinde ziare. Cum o fi să vinzi ziare, zi de zi, de o grămadă de vreme, fără să te afecteze poluarea aerului, poluarea fonică, vizuală, spirituală chiar, a acestui oraş din ce în ce mai aglomerat? Atâta bună dispoziţie nu am întâlnit de multă vreme...
Trec în fiecare dimineaţă şi îl văd. Într-o zi, mi-a schimbat starea. Eram tristă puţin, şi foarte adormită la 7 dimineaţa în drum spre birou, fără să fi băut cafeaua, cu ochii cârpiţi ascunşi după ochelarii de soare. Mergeam pe pilot automat, ştiu când se face roşu, ce gropi am în drum, deja anticipez ca prin vis nebunii care iau faţa fără să semnalizeze... Am oprit la intersecţie şi l-am văzut venind spre mine. „Asta-mi mai lipseşte, să conving un vânzător de ziare că nu citesc ziare!”, mă gândeam iritată şi nu ştiam dacă e cazul să închid geamul la maşină...
Spre marea mea surpriză, a explodat „Don’t be upset, you’re the boss!”
Lângă geamul meu un nene între două vârste, cu o moacă haioasă şi total inofensivă, ţinând în braţe un teanc mare de ziare, îmi vorbea în engleză la 7 dimineaţa!!!!
Am râs cum nu râsesem de ceva timp, cu lacrimi, mă uitam la el şi nu ştiam ce să zic. A spus apoi, în româneşte de data asta: „vezi, e mai bine aşa!” Da, era mai bine, mult mai bine.

Nu cumpăr niciodată nimic, deşi uneori parcă mi-aş dori. Niciodată nu mă întreabă dacă vreau ceva. Bănuieşte probabil că am abonamente la firmă... Dacă prind semaforul verde şi trebuie să trec, mă vede invariabil şi îmi face un semn, un gest, un salut, depinde. Are un stil anume, al lui, care îmi face ziua mai frumoasă. Dacă prind roşu, mai trece să mă întrebe de sănătate.

Săptămâna trecută a dispărut.
Face un tur de Europa.
Iar mie îmi lipseşte pastila de bună dispoziţie de fiecare dimineaţă.

vineri, 4 iulie 2008

joi, 3 iulie 2008

Templul VAKOG

ulei pe pânză, 60x70 cm



Am vrut să transpun experienţa mea japoneză într-o alegorie a simţurilor. Am vrut să surprind complexitatea unei culturi şi a unei spiritualităţi prea puţin înţelese (chiar de japonezii înşişi)...