COMMUNICATION SHUTDOWN

Fac și eu rapport cu copiii bolnavi de autism. Voi fi tăcută pe 1 noiembrie, nu voi folosi Facebook, Twitter și nici blogul. Mă alătur inițiativei Communication Shutdown, pentru că este o modalitate de a fi alături de acești copii, de a experimenta o miime din ce trăiesc ei și de a-i ajuta. Și nu în ultimul rând, pentru a aprecia și mai mult ceea ce am primit de la Univers.

Communication Shutdown-Lansarea campaniei globale de sensibilizare asupra autismului și de donații pentru organizatii de autism din întreaga lume.

Ca Să Faci Portretul Unei Păsări de Jacques Prevert

Mai întâi pictezi o colivie

cu usita larg deschisa,

apoi pictezi

ceva cât mai dragut

si cât mai simplu:

ceva frumos,

ceva util

pentru pasare;

pe urma pui tabloul pe-un copac

într-o gradina,

într-un crâng,

într-o padure

si te ascunzi dupa copac

fara o vorba

fara sa te misti...

Se-ntâmpla uneori ca pasarea sa vina repede,

dar se mai poate întâmpla sa treaca ani si ani

pâna se hotaraste.

Atunci nu te descuraja –

asteapta, asteapta daca e nevoie ani întregi.

Viteza sau încetineala cu care pasarea soseste

n-au nici o legatura

cu faptul ca tabloul e reusit sau nu.

Când pasarea soseste –

daca soseste –

pastrezi cea mai adânca liniste:

astepti mai întâi ca pasarea sa intre în colivie

si dupa ce a intrat

închizi usita binisor cu pensula,

apoi

stergi toate gratiile una câte una

cu mare grija, nu cumva s-atingi vreo pana.

Pe urma faci portretul arborelui, alegând

din toate crengile pe cele mai frumoase,

iar pentru pasare pictezi dupa aceea

frunzisul verde si racoarea vântului,

pulberea soarelui,

fosnetul gâzelor prin iarba în caldura verii,

apoi astepti ca pasarea sa cânte...

Daca nu cânta

e semn rau –

semn ca tabloul nu e bun,

dar daca vrea sa cânte, e semn bun,

e semn ca poti semna.

Atunci îi smulgi o pana

binisor de tot

si pe un colt al pânzei te iscalesti cu ea.

A 24yrs old girl from Ukraine painting (animating) on sand through a very artistic way, the story of her country back in 1941 in the second world war where Ukraine lost 1/4 of its population. Also the girl obviously won the first place in this show.

Besame
Besame mucho
Como si fuera esta noche la ultima vez
Besame
Besame mucho
Que tengo miedo pederte, perderte otra vez
Quiero tenerte muy cerca
mirarme en tus ojos
verte junto a mi
Piensa que tal vez manana yo ya estare lejos
muy lejos de ti.
Besame
Besame mucho
Como si fuera esta noche la ultima vez
Besame
Besame mucho
Que tengo miedo pederte, perderte despues

Vincent...

Starry, starry night.
Paint your palette blue and grey,
Look out on a summer's day,
With eyes that know the darkness in my soul.
Shadows on the hills,
Sketch the trees and the daffodils,
Catch the breeze and the winter chills,
In colors on the snowy linen land.

Now I understand what you tried to say to me,
How you suffered for your sanity,
How you tried to set them free.
They would not listen, they did not know how.
Perhaps they'll listen now.

Starry, starry night.
Flaming flowers that brightly blaze,
Swirling clouds in violet haze,
Reflect in Vincent's eyes of china blue.
Colors changing hue, morning field of amber grain,
Weathered faces lined in pain,
Are soothed beneath the artist's loving hand.

Now I understand what you tried to say to me,
How you suffered for your sanity,
How you tried to set them free.
They would not listen, they did not know how.
Perhaps they'll listen now.

For they could not love you,
But still your love was true.
And when no hope was left in sight
On that starry, starry night,
You took your life, as lovers often do.
But I could have told you, Vincent,
This world was never meant for one
As beautiful as you.

Starry, starry night.
Portraits hung in empty halls,
Frameless head on nameless walls,
With eyes that watch the world and can't forget.
Like the strangers that you've met,
The ragged men in the ragged clothes,
The silver thorn of bloody rose,
Lie crushed and broken on the virgin snow.

Now I think I know what you tried to say to me,
How you suffered for your sanity,
How you tried to set them free.
They would not listen, they're not listening still.
Perhaps they never will...


L-am redescoperit. Stă de mult pe raftul meu de pictură din bibliotecă acel album, alături de Frida şi de Monet şi de alţii... Dar l-am redescoperit atunci când am aflat că nu a vândut nicio lucrare în timpul vieţii... mesajul lui nu a putut fi înţeles.
Vincent van Gogh

Creaţie (vizual kinestezică) după ureche (muzicală)

Mă gândeam că de ceva vreme nu am mai postat nimic din ce am pictat. Nici pânze, nici sticlă. Şi nu e neapărat pentru că nu am mai lucrat nimic.
Sticlă într-adevăr nu am mai lucrat. Tatonez. Mă uit. Lucrez cu cristal. Dar nu am în această perioadă starea aceea exuberantă cerută de culorile fascinante prin care trece lumina...

Picturile pe pânză însă se nasc, încet şi sigur, în orele de galerie. Mă preocupă mult în ultima vreme cum să dau avânt creativităţii. Ea există, tumult răscolit, vulcan arzând, dar în acelaşi timp e firavă şi imprevizibilă. Multe din ideile lucrărilor mele apar într-o anume stare şi un anume gen de transă trăite în timpul tratamentelor reiki. Altele le visez pur şi simplu, iar emisfera dreaptă a creierului meu are grijă să nu le uit dimineaţa. Cert este că lucrările pe care le-am „gândit” nu mi-au plăcut aşa de mult. Şi nici altora, din ce am verificat...

Conflictul care se naşte din tot acest proces se leagă de control. Dacă dau frâu liber transelor şi meditaţiilor şi stărilor generatoare, mă transpun de fapt în locuri care nu au nici o legătură cu viaţa reală, responsabilităţile, lucrurile pe care emisfera stângă a creierului mi le ordonează cu o precizie matematică (doar aşa am fost crescută). Cu alte cuvinte, pierd controlul. Şi, din păcate, e un lux pe care nu mi-l pot permite...

De aceea profit de tot ce mi se oferă. Ca, de exemplu, un extraordinar şi inspiraţional concert Kenny G. Un artist desăvârşit, virtuoz al saxofonului, cu o energie superbă... Muzica lui mi-a creat în cele 2 ore de spectacol teme pentru încă ... ceva lucrări.

Albastru

(Image credits: hultan.wordpress.com/2009/02/03/blue/)

Infinit sau nu, albastrul ne înconjoară şi ne învăluie. Ne dă răcoare şi linişte. Ne protejează. Este aerian şi transparent. "Cu cât un albastru e mai adânc, cu atât i se adresează omului ca o chemare spre infinit, trezindu-i dorul de puritate şi, în final, de transcendenţă." (Kandinsky)

Pentru mine albastrul este culoarea cea mai la îndemână pe paletă.
E ca un iubit plin de toane care este aspru şi sever când e de Prussia, învăluitor, fermecător şi profund când e ultramarin, sau jucăuş când este cobalt. Îmi dă linişte şi îmi răcoreşte focul pasiunii. Din cauza asta, uneori, mă sperie...

Albastrul are o mare forţă, comparabilă cu cea a naturii din timpul iernii, când totul e ascuns, dar când totul germinează şi creşte în secret. Caracterul reţinut al albastrului, umilinţa şi calmul, la fel ca marea lui simplicitate, sunt adesea întrebuinţate în tablouri reprezentând Buna Vestire.

Dacă cineva preferă albastrul, acest lucru ne poate indica o atitudine calmă şi paşnică, încrezătoare în relaţiile cu mediul. Dar nu este obligatoriu. O persoană antrenată în ale culorilor poate prefera albastrul pentru cu totul alte motive...

În combinaţii, albastrul este din nou imprevizibil. Lângă negru străluceşte cu o forţă clară şi pură, dar devine puţin sinistru. Pe un fond violet, albastrul îşi pierde puterea, lângă brun, din contră, vibrează şi electrizează şi brunul.

Pe oranj albastrul se confirmă şi se afirmă, străluceşte şi este puternic. Oranjul este culoarea lui complementară. Lângă verde, albastrul nu mai pare pur, ci uşor roşcat.

Pigment cobalt http://img.alibaba.com/photo/51084104/Cobalt_Blue_Pigment.jpg

Ultramarin http://www.indiamart.com/dcdyesandpigments/pcat-gifs/products-small/ultramrine-20blue_10474008.jpg

Albastru de Prussia

Oricât aş vrea, nu pot fugi de albastru!

Magnolia, florile iubirii

"Mankind Is No Island" de Jason van Genderen

Un foarte scurt-metraj de 3 minute şi un pic, filmat exclusiv cu telefonul în New York şi Sydney, film care a câştigat Tropfest NY 2008. Un alt tip de artă, total ieşită "din cutie", care se adresează către vizualul favorit mie...

Mulţumesc Mădălinei pentru link.

Şi totuşi... nu sunt Frida

"I paint self portraits because I am the person I know best." - Frida Kahlo

Frida Kahlo (n. 6 iulie 1907, Coyoacán, Mexic – d. 13 iulie 1954) a fost o pictoriţă care ocupă un loc central în arta picturală mexicană. Opera sa, extrem de originală, poate fi situată la confluenţa mai multor curente: simbolism, realism, suprarealism, expresionism, prezentând şi puternice influenţe ale artei indigenilor din Mexic. Temele sale predilecte au fost autoportretele şi durerea care a însoţit-o de a lungul întregii sale vieţi. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Frida_Kahlo)
În timpul vieţii a avut o singură expoziţie în Mexic în 1953.

Pe Frida (arta ei, de fapt) am cunoscut-o printr-o experienţă gen „serendipidy”. Eram şi sunt în continuare într-o permanentă căutare de... ceva, măcinată de o curiozitate similară cu a copiilor de 6 ani (dar de ceeeeee?). La momentul acela, aveam în faţa ochilor o imagine cu frunze pe care voiam să o folosesc într-una din lucrările mele - poveşti, o imagine profund ludică şi sălbatică şi aveam nevoie de un ghidaj tehnic... aşa am dat peste reproducerea unuia din autoportretele Fridei cu vegetaţie.



image credits: www.fridakahlo.com


Frida îmi dă fiori şi mă fascinează în acelaşi timp. Îi simt durerea pe care a trăit-o în corpul frânt în accident şi dusă mai departe operaţie după operaţie. Îi simt şi pasiunea şi dragostea de viaţă, căutarea de nou, iubirea pentru Diego Rivera. Recunosc şi puterea pe care o avea şi natura revoluţionară a minţii ei ascuţite. Modul în care a reuşit să iasă din umbra celebrului soţ. Şi totuşi, nu îmi dau seama ce a condus-o pe ea în artă. Pentru mine rămâne în continuare o enigmă.



images credits: www.fridakahlo.com

Până la Frida credeam că cei care insistă în a picta autoportrete au o mare doză de egocentrism, ceea ce pentru mine nu prea se combină cu arta. (Nu contest genialitatea acelor pictori care au creat autoportrete). La Kahlo însă, autoportretele au atât de multă autoironie, metaforă şi profunzime, încât am trecut rapid peste prejudecata aceasta. La Frida este însă cumva natural să se fi focusat pe autoportrete, considerând că şi-a petrecut o mare parte a vieţii culcată, pictând pe sisteme suspendate...

Frida mă inspiră... prin atitudine.


Casa albastră în Coyoacán, unde Frida Kahlo şi Diego Rivera au trăit între 1929-1954 (wikipedia.org)

O mare de culori

... despre galben

Wikipedia: Galben se referă la orice nuanţă care are o lungime de undă între 565 şi 590 de nanometri. Este una dintre culorile primare. Dar nu vreau să fac o teorie seacă a culorilor, vreau să le reprezint VAKOG.Trebuie să existe un motiv pentru care stelele sunt galbene. Pentru care metalul cel mai preţios timp de atâtea mii de ani pe Pământ este galben, sau auriu dacă vreţi. :)

Nu vreau nici să filozofez, şi, chiar dacă galbenul apare peste tot şi în orice, este departe de a fi banal, din contră. Şi asta pentru că în varianta sa pură apare totuşi destul de rar. În rest, îl vedem în combinaţii.Sunt câteva tipuri de galben:
Galben de cadmiu = sulfură de cadmiu întrebuinţată ca pigment galben-oranj în pictură.
Galben de crom = pigment galben-închis folosit la vopselele de ulei.
Galben de zinc = colorant galben-deschis folosit pentru obţinerea verdelui.



Oriunde e galben, este veselie. Curaj. Optimism. Pozitivitate. Cald. Foarte cald. E dulce. Dar şi acru. Are gust de pepene. Galben. Parfumat.

În combinaţii galbenul dă nişte culori secundare... mortale. Poate chiar mai mult decât galbenul în sine, combinaţia cu roşul este şi mai populară. E vorba de oranj. Deşi culoare secundară (vezi harta cromatică de la postul despre roşu), oranjul se comportă ca şi cum ar fi culoare principală: are mulţi fani, e arogant şi cald, exploziv şi dinamic.

Combinat cu albastrul, galbenul dă verde... dar despre verde, altă dată.
Iubesc galbenul, deşi dacă l-aş izola de prietenii lui m-ar obosi. Iar galbenul este pentru mine acel tip de partener de care-mi dau seama că am nevoie atunci când nu-l am...
Galbenul este aşa de individualist încât nu face casă bună cu culoarea sa complementară, violetul. Atunci iese în evidenţă strălucind şi mai tare, indiferent de ce tonuri se hotărăşte violetul să adopte.


Galbenul se simte bine pe mare şi cer şi este atras de umbrele arse ale pământului. Şi zbârnâie în lumina caldă a soarelui de vară.

Galbenul rămâne imprevizibil. Şi în primul rând vesel.

Roşu

Ce tristă ar fi viaţa dacă n-ar fi roşul!

Mă întreb... oare ce înseamnă pentru voi culoarea roşie?

Eu sunt în perioada roşie. E o perioadă care a început acum vreun an şi care continuă, nu ştiu până când. Este culoarea pe care o asociez pasiunii de care povesteam zilele trecute.
Cum se manifestă la mine? Păi, haine şi accesorii roşii (am constatat că roşul merge asociat cam cu orice, depinde de ton şi nuanţă), şi, desigur în pictură. Trăiesc o voluptate specială când combin diferite tonuri de roşu, cald, rece. A început să nu mai îmi placă aşa mult carminul dacă nu-l „încălzesc” cu puţin vermillion... de exemplu. Există roşu viu şi roşu trist, roşu expansiv şi plin de viaţă, dar şi profund sau ofilit.
Ce îmi mai place la roşu este pericolul. Folosit prea mult oboseşte, asociat cu oranjul sau galbenul – explodează, cu albastrul ţipă, iar pe verde îl îmbrăţişează (doar sunt complementare). Dacă ajungi să-l simţi în culorile secundare şi terţiare (oranj, roşu oranj, violet, roşu violet), nu mai scapi de atracţia irezistibilă!

Mi-a trebuit curaj să pot folosi roşul în toată puterea lui. Prima dată l-am experimentat în Templul VAKOG, şi i-am acordat supremaţia asociindu-l cu vizualul. Apoi l-am dezvoltat în cele mai inedite situaţii pe care le-am putut găsi în tablourile mele şi mi-a oferit o grămadă de surprize, pe care încă nu le pot arăta aici. Iar pe sticlă roşul vibrează de parcă ar emana permanent energie de vibraţie înaltă...

Un artist... elefant