Lecția de fericire

Am primit-o la Mănăstirea Kopan. Una din cele mai mari mănăstiri buddhiste tibetane din Nepal, este celebră pentru programele rezidențiale adresate străinilor interesați în învățăturile buddhiste. Nici nu e de mirare, am văzut acolo călugări de naționalități altele decât cele asiatice.

Am avut privilegiul să ne întâlnim cu unul din Lama (călugăr de rang înalt în buddhismul tibetan). Pregătiți să fim la timp la locul stabilit, am intrat într-una din încăperile mănăstirii, unde am găsit stând în lotus un călugăr meditând. Pe cât posibil în tăcere ne-am așezat în jur pe pernițele ce stăteau stivuite pe lângă pereți. Părea o statuie, la fel ca marele Buddha auriu din spatele său. Eu nu văd lucruri care nu se văd, dar Lama avea o aură anume, care strălucea cumva în jurul său. După ce ne-am așezat cu toții, o liniște desăvârșită s-a așternut peste cele 40 de perechi de ochi ce se holbau la persoana în meditație. Părea că a trecut o jumătate de zi până a deschis ochii, și-a pus pe nas ochelarii ce stăteau așezați alături pe podea, și ne-a zâmbit cald. Am avut un șoc: avea ochii albaștri și o voce... feminină. Da, aveam în fața ochilor o Lama (nu un Lama), de naționalitate finlandeză, ne lămurește ea. După atâția ani de meditație și de lucru cu energiile subtile, Yin și Yang se echilibraseră în corpul său atât de bine, încât, neavând păr pe cap, nu ne-am fi dat seama că este femeie. Cel puțin nu așa repede.

A vorbit despre noi. Și despre sine. De fapt, am sentimentul că a lăsat o bucățică din sine în fiecare dintre noi.

Ce căutăm noi, oamenii, pe lumea asta? Fericirea. Buddhismul consideră că fericirea se atinge prin înlăturarea percepțiilor eronate din mintea noastră, realizarea supremă fiind trezirea (iluminarea). Desigur că există diferite niveluri de fericire, și diverse moduri de atinge fericirea. Mijloacele materiale de obicei ajung să nu ne satisfacă, odată ce le-am atins. Fericirea materială, pământeană, este una temporară, care ajunge să se simtă ca o insatisfacție. Această insatisfacție este simțită diferit de oameni: unii o percep așa cum simt un fir de păr în podul palmei, alții așa cum simt un fir de păr în ochi.

Căutând fericirea adevărată, ne gândim la ceea ce ne împiedică să o atingem, și anume suferința.

Suferința vine de fapt din mintea noastră, mai degrabă decât din mediul exterior nouă. Una din cauzele suferinței este atașamentul, pentru că acesta, mai devreme sau mai târziu, generează furie și frustrare și îi putem răni pe alții, chiar dacă le vrem binele. Din păcate nu suntem conștienți de această stare a minții noastre. Pentru a putea deveni conștienți avem nevoie să studiem și să medităm. Cu cât cunoaștem mai multe despre mintea noastră, cu atât putem să facem alegerile corecte, pentru că astfel putem asigura neutralitatea minții. Așa am început să meditez eu la legătura dintre psihologie și spiritualitate. Odată pornit pe un drum spiritual, nu ai cum să ocolești psihologia. Dar să revenim la fericire...

Sunt trei faze ale fericirii:

Fericirea temporară, cea materială, pământeană, care nu durează mult. O dată ce am atins ce ne doream, dorim mai mult, și mai mult, nu este niciodată suficient, satisfacția este de moment.

A doua fază a fericirii apare în momentul când ne asumăm responsabilitatea pentru sine și pentru propria viață, și alegem un mod de viață pozitiv, cu compasiune față de alte vietăți.

Iar a treia fază a fericirii, cea care rămâne, o găsim atunci când căutăm adevărul suprem. Atunci când putem depăși complet lucrurile negative și putem face diferența dintre natura reală și cea convențională. Atunci devine mult mai ușor să-ți deschizi inima. Atunci abia înțelegem cu adevărat ce au alții nevoie. Pentru că abia atunci înțelegem la nivel profund că toți oamenii doresc fericire și libertatea spiritului... Iar aceasta este de fapt o formă superioară de înțelepciune. (va urma)

Informații despre Mănăstirea Kopan găsiți la http://www.kopan-monastery.com/, iar imagini la:

Kopan Monastery