Dar...
Acum a venit mărţişorul, şi nu pot să nu vorbesc. Mă bucur de el ca un copil ce vede primul ghiocel... în fiecare an. Şi mulţumesc Universului că mi-a dăruit această bucurie. Azi am mulţumit chiar mai mult, că am scăpat de un urât accident de maşină printre urechile acului.
Şi simt primăvara prin toţi porii şi simt că e momentul să mă gândesc puţin la rădăcini. Probabil nu întâmplător mi-a ieşit în cale o carte despre PRINŢESE. Cu un alt tip de poveşti... am şi povestit despre poveşti cu nişte prieteni (mulţumesc, Anamaria, pentru inspiraţie). De aceea am vrut să caut legenda mărţişorului. Una dintre ele, de fapt, că înţeleg că sunt mai multe...
Odată soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu.
Dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărît să plece să salveze soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze soarele. Drumul lui a durat 3 anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul fu doborît. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul eliberă Soarele.
Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când aceasta se topea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Pâna şi ultima picătură de sânge se scurse în zăpada imaculată. Muri.
De atunci tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul roşu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu