Bon este cea mai veche practică spirituală tibetană care încă există. Mai veche decât buddhismul, linia tibetană Bon se caracterizează prin antrenarea ca, la momentul trecerii în neființă, să se realizeze corpul curcubeu. O dizolvare luminoasă a trupului fizic în culorile curcubeului. Dacă practicanții se încadrează sau nu în ceea ce numim generic în ziua de astăzi shamani reprezintă un subiect de discuție care încă nu a ajuns la nicio rezoluție.
Întâlnirea cu maestrul Lopön Tenzin Namdak de la Mănăstirea Triten Norbutse a fost de mare impact. Era prima din vizita noastră, iar eu personal nu știam la ce să mă aștept. Născut în 1926 în Tibet, maestrul este una din figurile de seamă ale religiei Bon. Prezența sa este copleșitoare. Vorbește cu o voce foarte caldă și joasă o engleză excelentă. Înțeleg că are o activitate intensă de promovare a culturii tibetane și a religiei Bon în Europa și nu numai. Se uită la noi sau mai bine zis prin noi, și știu că ne vede mai mult decât lasă să se vadă. În fața unei astfel de energii nu poți decât să te deschizi, nu rămâne nicio urmă de scepticism (dacă o fi fost vreodată) sau de respingere. Noi până la urmă nu suntem decât niște oameni simpli, creștini, veniți să asculte ce are să ne spună un mare maestru, care are talentul să se adreseze direct subconștientului nostru: mulți au căzut într-o transă similară cu somnul.
Lopön Tenzin Namdak: Ca ființe umane avem două mari responsabilități: viața și moartea. În timpul vieții ne pregătim pentru trecere, sau ceea ce numim noi în mod obișnuit ”moarte”. Odată trecerea făcută, ne aducem aminte de cele întâmplate în această viață, așa cum ne aducem aminte de un vis atunci când ne trezim din somn. Dacă ne construim un vis frumos, adică dacă ducem o viață împlinită, bună, trăită cu compasiune pentru alții, atunci când ne vom trezi vom avea amintiri frumoase, amintirile faptelor noastre. Pentru că acestea sunt singurele care ne rămân după trecere.
Maestrul vede viața ca pe o școală, care ne pregătește pentru trecere, iar prin practicarea compasiunii vom putea trece mai ușor, vom putea ajuta alți oameni fără a încălca liberul arbitru, vom putea fi mai conștienți și mai prezenți. Prin compasiune înțelegem dorința profundă de a ajuta pe cei care suferă fără a judeca omul sau situația. Chiar dacă, să spunem, nu avem resurse să ajutăm concret pe cineva, atitudinea și dorința interioară de a o face aranjează Universul în jurul nostru astfel încât să reușim să ajutăm. Sigur că nu putem hrăni toți copiii flămânzi din Nepal, sau din România sau de oriunde din lume, și nu putem să vindecăm toți bolnavii, chiar dacă avem capacități tămăduitoare, însă dorința de a o face și acțiunea conformă cu propriile resurse, conduc pe drumul compasiunii. Acțiunea conformă cu propriile resurse înseamnă că trebuie să avem grijă și de noi înșine, pentru că dacă ne epuizăm resursele proprii pentru a ajuta de alții, nu vom putea să facem acest lucru pe termen lung, și nu ajutăm de fapt pe nimeni, cu atât pe puțin pe noi înșine în drumul spre trecere. Pe lângă acest lucru, un alt fel prin care învățăm lucruri în această ”școală numită viață” cum spune maestrul, este meditația, care rămâne singura cale de a controla mintea.
Mă uit la maestru. A obosit și nu din cauza vârstei. Ar vrea să ne mai spună, dar nu mai poate. Nu suntem pregătiți să auzim mai mult, iar întrebările noastre i-au confirmat acest lucru. Mă simt ca un copil mic care a găsit din întâmplare, ascunsă în bibliotecă, cartea colorată de povești ce se potrivește pentru atunci când va ști să citească singur. Corpul curcubeu este un subiect aproape tabu. Numai că, fiind ceva spectaculos, toată lumea insistă pe asta. Iar maestrul ne spune încă o dată că nu a atinge corpul curcubeu este scopul, ci pregătirea pentru trecere, adică... calea. Pe parcurs, dacă se întâmplă și ceva de genul acesta spectaculos, e altceva.
Și eu am obosit. Este o liniște în jur de nemăsurat. Nu trebuie să fii buddhist sau practicant Bon ca să vezi adevărul din vorbele maestrului. Nu este nevoie să ai capacități extrasenzoriale ca să simți vibrația înaltă a energiei locului și a lui ca om ce expiră compasiune în loc de aer. Și pentru prima dată am putut privi trecerea (mea) cu seninătate. Numai că drumul e lung.
mai multe imagini pe albumul Picasa:
 |
| Triten Norbutse (Bon) Monastery |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu