O lalea

sticlă, 42x60 cm

Laleaua este reprezentativă pentru primăvară în general şi pentru primăvara anului acesta în special. Nu ştiu motivul, dar am remarcat o abundenţă de lalele care parcă nu a mai fost până acum.

Genul acesta de pictură pe sticlă merge montat pe uşi sau alte locuri unde lumina vine din spate. Transparenţa culorilor dă de fapt farmecul acestui gen de pictură care pentru mine este mai mult decorativă.

Vânzătorul de ziare – partea II

... continuare din 11 iulie 2008...

E tot acolo în fiecare dimineaţă. Între timp, ca un bun psiholog ce este, a găsit „nevoia” mea şi din când în când îmi vinde DVD-uri. Şi astfel a avut o contribuţie substanţială la decizia mea de a-mi cumpăra DVD player. Evident că DVD-urile s-au strâns stivă, dar eu nu am văzut nici 5% din ele...
A avut o vreme când atins şi el de perioada asta CRI-CRI în care lumea probabil nu mai cumpăra ziare, a încercat să schimbe „colţul”. Dispăruse! A, iar e în Germania sau Franţa, ţările lui favorite, m-am gândit. Dar el, nu!, era cu un colţ înainte în drumul meu spre birou. Nu prindeam roşu ca să mă opresc la el la noul loc. De fiecare dată îmi făcea semn, ne salutam din mers şi ziua mea era mai senină. A lui se pare că nu. O singură dată am reuşit să opresc şi i-am spus că nu e colţul bun din punctul meu de vedere. Mi-a zis că a vrut să vadă cum e, colegul era în concediu. Wow! Câtă flexibilitate! Aş vrea să văd mai multă atitudine de genul ăsta şi la oamenii mei din firmă!

L-a cocoşat frigul iarna asta. Şi poate şi altele, dar nu mi-a spus. L-am văzut trist şi întunecat, uneori. Uneori când nu mă vedea.
Dar zâmbetul şi energia pozitivă au rămas. Şi când îl aud din nou răcnind de la 50 de metri GOOD MORNING!, ştiu că îi este bine. Şi mie, într-un fel...

Şi totuşi... nu sunt Frida

"I paint self portraits because I am the person I know best." - Frida Kahlo

Frida Kahlo (n. 6 iulie 1907, Coyoacán, Mexic – d. 13 iulie 1954) a fost o pictoriţă care ocupă un loc central în arta picturală mexicană. Opera sa, extrem de originală, poate fi situată la confluenţa mai multor curente: simbolism, realism, suprarealism, expresionism, prezentând şi puternice influenţe ale artei indigenilor din Mexic. Temele sale predilecte au fost autoportretele şi durerea care a însoţit-o de a lungul întregii sale vieţi. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Frida_Kahlo)
În timpul vieţii a avut o singură expoziţie în Mexic în 1953.

Pe Frida (arta ei, de fapt) am cunoscut-o printr-o experienţă gen „serendipidy”. Eram şi sunt în continuare într-o permanentă căutare de... ceva, măcinată de o curiozitate similară cu a copiilor de 6 ani (dar de ceeeeee?). La momentul acela, aveam în faţa ochilor o imagine cu frunze pe care voiam să o folosesc într-una din lucrările mele - poveşti, o imagine profund ludică şi sălbatică şi aveam nevoie de un ghidaj tehnic... aşa am dat peste reproducerea unuia din autoportretele Fridei cu vegetaţie.



image credits: www.fridakahlo.com


Frida îmi dă fiori şi mă fascinează în acelaşi timp. Îi simt durerea pe care a trăit-o în corpul frânt în accident şi dusă mai departe operaţie după operaţie. Îi simt şi pasiunea şi dragostea de viaţă, căutarea de nou, iubirea pentru Diego Rivera. Recunosc şi puterea pe care o avea şi natura revoluţionară a minţii ei ascuţite. Modul în care a reuşit să iasă din umbra celebrului soţ. Şi totuşi, nu îmi dau seama ce a condus-o pe ea în artă. Pentru mine rămâne în continuare o enigmă.



images credits: www.fridakahlo.com

Până la Frida credeam că cei care insistă în a picta autoportrete au o mare doză de egocentrism, ceea ce pentru mine nu prea se combină cu arta. (Nu contest genialitatea acelor pictori care au creat autoportrete). La Kahlo însă, autoportretele au atât de multă autoironie, metaforă şi profunzime, încât am trecut rapid peste prejudecata aceasta. La Frida este însă cumva natural să se fi focusat pe autoportrete, considerând că şi-a petrecut o mare parte a vieţii culcată, pictând pe sisteme suspendate...

Frida mă inspiră... prin atitudine.


Casa albastră în Coyoacán, unde Frida Kahlo şi Diego Rivera au trăit între 1929-1954 (wikipedia.org)

O mare de culori

36 de gânduri de ziua mea

Mâine este ziua mea. Nu e nicio filosofie, dar am nişte gânduri... le pot spune rezoluţii în măsura în care depind de mine, dorinţe dacă nu depind de mine, emoţii. Ordinea e total aleatorie, sunt scrise exact aşa cum mi-au trecut prin minte. Prieteni, nu mă psihanalizaţi, vă rog!! Aşadar...

1. Mulţumesc Universului că am ajuns să trăiesc această zi, cu toate bucuriile ei.
2. Vreau să îmbătrânesc sănătos.
3. Să pictez.
4. Vreau să mă trezesc dimineaţa zâmbind că începe o nouă zi. În fiecare zi.
5. Să îmbătrânesc frumos, dar fără să îmi pese de noul rid apărut/ sesizat aseară (şi ştiu că asta se va întâmpla din ce în ce mai des).
6. O să mă împrietenesc şi mai mult cu subconştientul meu.
7. Voi accepta lucrurile care nu sunt aşa cum vreau eu, chiar dacă nu voi fi de acord cu ele.
8. Voi întoarce înzecit binele primit.
9. Voi accepta binele care mi se oferă cu inima deschisă (am mult de lucru în sensul ăsta).
10. Voi visa. Cu ochii deschişi, cu ochii închişi, cu ochii orbiţi de soarele verii... voi visa.
11. Voi avea curaj. Să trăiesc, să accept lucrurile care mi se întâmplă, să iubesc, să spun da şi să spun nu.
12. Voi face lucrurile în felul meu. Din dorinţa de a fi autentică, nu din dorinţa de a ieşi din comun cu orice preţ.
13. Voi zâmbi pe stradă când sunt fericită (mi se întâmplă din ce în ce mai mult) fără să-mi pese că unii se uită la mine cu acea privire: Uite-o şi pe nebuna asta!
14. Voi asuma mai multe riscuri. Mai ales în relaţiile cu cei din jur.
15. Voi păstra pictura, cu tot ce-mi mai pregăteşte ea pentru viitor, fără compromisuri. Cu aceeaşi profunzime.
16. Vreau ca măcar o dată să dansez în ploaie.
17. Să accept oamenii, fără să-i judec...
18. Mă voi „ocupa” de lucruri, dar nu mă voi „preocupa” de ele.
19. Voi spune celor pe care îi iubesc că îi iubesc.
20. Întâi voi învăţa cum să fac asta. :)
21. Mă voi bucura de fiecare lucru mărunt şi bun care mi se întâmplă: un pahar de vin roşu, o vorbă de duh, culoarea cerului la apus, floarea de magnolie, salata de fructe ...
22. Voi transmite ceea ce ştiu şi altora. Şi sunt destule.
23. Voi planta un copac în fiecare an.
24. Voi ajuta atunci când mi se cere ajutorul.
25. E mai puţin important să fiu prima de fiecare dată.
26. E foarte important să îmi păstrez armonia.
27. Să văd şi partea plină a paharului, chiar dacă e foarte mică.
28. Fiecare zi va fi o poveste.
29. Voi crea şi alte poveşti, nu numai poveştile mele.
30. Voi picta poveştile.
31. În poveştile mele sunt numai culori complementare. Fără zmei.
32. Îmi voi respecta timpul ce mi-a rămas pe acest Pământ, că e din ce în ce mai puţin. Prin a alege cum, unde şi cu cine voi petrece acest timp.
33. Voi respecta la fel de mult şi timpul celorlalţi, ca întotdeauna.
34. Voi căuta mai departe calea spre iubirea necondiţionată.
35. Voi încerca orice exprimare artistică voi putea integra şi folosi.
36. Şi voi picta...

Regăsire

ulei pe pânză, 70x70 cm



Am pictat acest tablou pe la începuturile experienţei mele cu uleiul şi a fost prima pânză de dimensiuni atât de mari. L-am lucrat cu multă iubire şi cu dorinţa de a trăi aceleaşi senzaţii cu persoana care mi-a descris această imagine pe care a avut-o într-o şedinţă de terapie. Între cele două lumi, momentul de trecere din adâncurile mării spre focul cerului constituie regăsirea propriei esenţe şi a sufletului aflat în derivă. Cald şi rece, jos şi sus, tumult şi linişte, toate se află undeva adunate în fiecare dintre noi...

... despre galben

Wikipedia: Galben se referă la orice nuanţă care are o lungime de undă între 565 şi 590 de nanometri. Este una dintre culorile primare. Dar nu vreau să fac o teorie seacă a culorilor, vreau să le reprezint VAKOG.Trebuie să existe un motiv pentru care stelele sunt galbene. Pentru care metalul cel mai preţios timp de atâtea mii de ani pe Pământ este galben, sau auriu dacă vreţi. :)

Nu vreau nici să filozofez, şi, chiar dacă galbenul apare peste tot şi în orice, este departe de a fi banal, din contră. Şi asta pentru că în varianta sa pură apare totuşi destul de rar. În rest, îl vedem în combinaţii.Sunt câteva tipuri de galben:
Galben de cadmiu = sulfură de cadmiu întrebuinţată ca pigment galben-oranj în pictură.
Galben de crom = pigment galben-închis folosit la vopselele de ulei.
Galben de zinc = colorant galben-deschis folosit pentru obţinerea verdelui.



Oriunde e galben, este veselie. Curaj. Optimism. Pozitivitate. Cald. Foarte cald. E dulce. Dar şi acru. Are gust de pepene. Galben. Parfumat.

În combinaţii galbenul dă nişte culori secundare... mortale. Poate chiar mai mult decât galbenul în sine, combinaţia cu roşul este şi mai populară. E vorba de oranj. Deşi culoare secundară (vezi harta cromatică de la postul despre roşu), oranjul se comportă ca şi cum ar fi culoare principală: are mulţi fani, e arogant şi cald, exploziv şi dinamic.

Combinat cu albastrul, galbenul dă verde... dar despre verde, altă dată.
Iubesc galbenul, deşi dacă l-aş izola de prietenii lui m-ar obosi. Iar galbenul este pentru mine acel tip de partener de care-mi dau seama că am nevoie atunci când nu-l am...
Galbenul este aşa de individualist încât nu face casă bună cu culoarea sa complementară, violetul. Atunci iese în evidenţă strălucind şi mai tare, indiferent de ce tonuri se hotărăşte violetul să adopte.


Galbenul se simte bine pe mare şi cer şi este atras de umbrele arse ale pământului. Şi zbârnâie în lumina caldă a soarelui de vară.

Galbenul rămâne imprevizibil. Şi în primul rând vesel.

Primăvară

A venit primăvara! Şi eu mă bucur alături de ea pentru fiecare rază de soare, pentru florile ce vor fi înflorit şi pentru frunzele ce ne vor înconjura în râuri de verdeaţă. Viaţa în toată frumuseţea şi splendoarea îşi desfăşoară ca de obicei ciclul în spirală...
În această vază aş odihni ramuri de măr înflorit, magnolii şi cireşi sălbatici, narcise sau crini.
Mai puţin liliac şi flori de mac, şi deloc trandafiri, crizanteme sau alte flori mature ...

...de mărţişor

De ceva timp am vrut să scriu de vernisajul din 24 ianuarie. Cuvintele însă nu s-au legat, şi se pare că în ultima vreme, cu cât exprimarea vizuală este mai aproape de sufletul meu, cu atâta cuvintele îşi pierd din relevanţă. În plus, niciodată nu m-am considerat vorbăreaţă. Am vrut mereu să spun ceva când am avut de spus, cu un mesaj clar şi succint. Uneori devine atât de condensat, încât pare abstract şi de neînţeles. Noroc cu NLP-ul care mi-a mai desţelenit limba. :)
Dar...

Acum a venit mărţişorul, şi nu pot să nu vorbesc. Mă bucur de el ca un copil ce vede primul ghiocel... în fiecare an. Şi mulţumesc Universului că mi-a dăruit această bucurie. Azi am mulţumit chiar mai mult, că am scăpat de un urât accident de maşină printre urechile acului.

Şi simt primăvara prin toţi porii şi simt că e momentul să mă gândesc puţin la rădăcini. Probabil nu întâmplător mi-a ieşit în cale o carte despre PRINŢESE. Cu un alt tip de poveşti... am şi povestit despre poveşti cu nişte prieteni (mulţumesc, Anamaria, pentru inspiraţie). De aceea am vrut să caut legenda mărţişorului. Una dintre ele, de fapt, că înţeleg că sunt mai multe...



Odată soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu.


Dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărît să plece să salveze soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze soarele. Drumul lui a durat 3 anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul fu doborît. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul eliberă Soarele.


Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când aceasta se topea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Pâna şi ultima picătură de sânge se scurse în zăpada imaculată. Muri.


De atunci tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul roşu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.