joi, 28 mai 2009
Vincent...
Starry, starry night.
Paint your palette blue and grey,
Look out on a summer's day,
With eyes that know the darkness in my soul.
Shadows on the hills,
Sketch the trees and the daffodils,
Catch the breeze and the winter chills,
In colors on the snowy linen land.
Now I understand what you tried to say to me,
How you suffered for your sanity,
How you tried to set them free.
They would not listen, they did not know how.
Perhaps they'll listen now.
Starry, starry night.
Flaming flowers that brightly blaze,
Swirling clouds in violet haze,
Reflect in Vincent's eyes of china blue.
Colors changing hue, morning field of amber grain,
Weathered faces lined in pain,
Are soothed beneath the artist's loving hand.
Now I understand what you tried to say to me,
How you suffered for your sanity,
How you tried to set them free.
They would not listen, they did not know how.
Perhaps they'll listen now.
For they could not love you,
But still your love was true.
And when no hope was left in sight
On that starry, starry night,
You took your life, as lovers often do.
But I could have told you, Vincent,
This world was never meant for one
As beautiful as you.
Starry, starry night.
Portraits hung in empty halls,
Frameless head on nameless walls,
With eyes that watch the world and can't forget.
Like the strangers that you've met,
The ragged men in the ragged clothes,
The silver thorn of bloody rose,
Lie crushed and broken on the virgin snow.
Now I think I know what you tried to say to me,
How you suffered for your sanity,
How you tried to set them free.
They would not listen, they're not listening still.
Perhaps they never will...
L-am redescoperit. Stă de mult pe raftul meu de pictură din bibliotecă acel album, alături de Frida şi de Monet şi de alţii... Dar l-am redescoperit atunci când am aflat că nu a vândut nicio lucrare în timpul vieţii... mesajul lui nu a putut fi înţeles.
Vincent van Gogh
miercuri, 13 mai 2009
Povestea din poveste
A fost odata ca niciodata un discipol care îl întreba pe maestrul sau:
- Care este lucrul ce ma separa de adevar ?
Maestrul îi spuse:
Nu esti singurul care este separat de adevar, mai sunt si altii. Îti voi spune douasprezece povestioare care îti vor parea simple. Trebuie sa meditezi asupra acestora tot timpul si chiar de ti se va parea ca le-ai înteles, nu te opri din a medita asupra lor pâna ce aceste simple povesti vor capata proportii uriase si pâna vor deveni din nou simple.
Prima poveste:
A fost odata ca niciodata o picatura într-un Ocean ce spunea ca nu exista Ocean. Tot astfel se întâmpla cu multi oameni. Traiesc înlauntrul lui Dumnezeu si spun ca nu exista Dumnezeu.
A doua poveste:
"Vreau sa fiu libera" spuse picatura de apa din mijlocul Oceanului; si oceanul în compasiunea sa a ridicat-o la suprafata.
"Vreau sa fiu libera" spuse din nou picatura de apa si soarele auzindu-i glasul o aseza într-un nor.
"Vreau sa fiu libera" spuse picatura înca o data si norul o elibera iar aceasta cazu din nou în Ocean.
A treia poveste:
O picatura intelectuala este o picatura intelectuala, dar nu mai apartine Oceanului.
A patra poveste:
" Nici o picatura nu are nici o valoare" spuse picatura din mijlocul Oceanului.
A cincea poveste:
" Fara nici o îndoiala, exista un lucru de care eu mi-am dat seama, eu sunt mai importanta decât oceanul." Spuse picatura din ocean.
A sasea poveste:
" Nu voi putea niciodata sa ajung la Ocean" spuse picatura din Ocean.
A saptea poveste:
" Oh, ce-mi pasa mie de Ocean " spuse picatura din Ocean.
A opta poveste:
Era odata o picatura care-si regreta soarta, la urma urmei, ea era în mijlocul Oceanului si nu stia nimic despre Ocean.
A noua poveste:
O picatura din Ocean chema toate celelalte picaturi sa i se alature pentru a se rascula împotriva Oceanului.
A zecea poveste:
" Prin puterea cu care am fost investita" spuse picatura din Ocean, "prin puterea cu care am fost investita, de astazi sunteti excluse din Ocean."
A unsprezecea poveste:
" Tu te afli în mijlocul iubirii mele" îi spuse Oceanul picaturii de apa. Dar picatura nu auzi Oceanul pentru ca era plina de iubire pentru alta picatura.
A doisprezecea poveste:
" Daca as putea cuprinde" gândi o picatura " fiecare picatura cu dragostea mea atunci as deveni Oceanul."
Cum gândi aceasta, picatura începu sa reverse dragostea sa asupra tuturor picaturilor, pe rând. Dar era o picatura care îi facuse un mare rau si desi era capabila de o mare iubire, picatura nu putu sa o ierte. Si pentru ca nu putu sa-si reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu sa devina Oceanul.
Discipolul îl întreba pe maestrul sau:
- A existat vreodata o picatura care a devenit Oceanul ?
Si maestrul îi spuse ultima sa poveste:
Era odata o picatura care cauta Pacea Oceanului, ce cauta Profunzimea Oceanului. Dorinta îi era mare si puterea de iertare îi era mare si deodata Oceanul îi spuse:
" Tu si cu mine, noi suntem una." Si Oceanul îsi deschise larg bratele si îmbratisa picatura, si tot ce apartinea Oceanului deveni si al picaturii.
Ea se patrunse de pacea Oceanului, se întinse pe toata suprafata Oceanului si prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.
" Afla astfel, o ucenicule, ca Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc si ca-i primeste în maretia sa pe cei ce o doresc cu adevarat."
" Dar ce se va întâmpla daca o astfel de picatura devine murdara?" întreba discipolul.
Maestrul râse din toata inima: "O picatura nu poate deveni atât de murdara încât intregul ocean sa nu o poata curata."
- Care este lucrul ce ma separa de adevar ?
Maestrul îi spuse:
Nu esti singurul care este separat de adevar, mai sunt si altii. Îti voi spune douasprezece povestioare care îti vor parea simple. Trebuie sa meditezi asupra acestora tot timpul si chiar de ti se va parea ca le-ai înteles, nu te opri din a medita asupra lor pâna ce aceste simple povesti vor capata proportii uriase si pâna vor deveni din nou simple.
Prima poveste:
A fost odata ca niciodata o picatura într-un Ocean ce spunea ca nu exista Ocean. Tot astfel se întâmpla cu multi oameni. Traiesc înlauntrul lui Dumnezeu si spun ca nu exista Dumnezeu.
A doua poveste:
"Vreau sa fiu libera" spuse picatura de apa din mijlocul Oceanului; si oceanul în compasiunea sa a ridicat-o la suprafata.
"Vreau sa fiu libera" spuse din nou picatura de apa si soarele auzindu-i glasul o aseza într-un nor.
"Vreau sa fiu libera" spuse picatura înca o data si norul o elibera iar aceasta cazu din nou în Ocean.
A treia poveste:
O picatura intelectuala este o picatura intelectuala, dar nu mai apartine Oceanului.
A patra poveste:
" Nici o picatura nu are nici o valoare" spuse picatura din mijlocul Oceanului.
A cincea poveste:
" Fara nici o îndoiala, exista un lucru de care eu mi-am dat seama, eu sunt mai importanta decât oceanul." Spuse picatura din ocean.
A sasea poveste:
" Nu voi putea niciodata sa ajung la Ocean" spuse picatura din Ocean.
A saptea poveste:
" Oh, ce-mi pasa mie de Ocean " spuse picatura din Ocean.
A opta poveste:
Era odata o picatura care-si regreta soarta, la urma urmei, ea era în mijlocul Oceanului si nu stia nimic despre Ocean.
A noua poveste:
O picatura din Ocean chema toate celelalte picaturi sa i se alature pentru a se rascula împotriva Oceanului.
A zecea poveste:
" Prin puterea cu care am fost investita" spuse picatura din Ocean, "prin puterea cu care am fost investita, de astazi sunteti excluse din Ocean."
A unsprezecea poveste:
" Tu te afli în mijlocul iubirii mele" îi spuse Oceanul picaturii de apa. Dar picatura nu auzi Oceanul pentru ca era plina de iubire pentru alta picatura.
A doisprezecea poveste:
" Daca as putea cuprinde" gândi o picatura " fiecare picatura cu dragostea mea atunci as deveni Oceanul."
Cum gândi aceasta, picatura începu sa reverse dragostea sa asupra tuturor picaturilor, pe rând. Dar era o picatura care îi facuse un mare rau si desi era capabila de o mare iubire, picatura nu putu sa o ierte. Si pentru ca nu putu sa-si reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu sa devina Oceanul.
Discipolul îl întreba pe maestrul sau:
- A existat vreodata o picatura care a devenit Oceanul ?
Si maestrul îi spuse ultima sa poveste:
Era odata o picatura care cauta Pacea Oceanului, ce cauta Profunzimea Oceanului. Dorinta îi era mare si puterea de iertare îi era mare si deodata Oceanul îi spuse:
" Tu si cu mine, noi suntem una." Si Oceanul îsi deschise larg bratele si îmbratisa picatura, si tot ce apartinea Oceanului deveni si al picaturii.
Ea se patrunse de pacea Oceanului, se întinse pe toata suprafata Oceanului si prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.
" Afla astfel, o ucenicule, ca Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc si ca-i primeste în maretia sa pe cei ce o doresc cu adevarat."
" Dar ce se va întâmpla daca o astfel de picatura devine murdara?" întreba discipolul.
Maestrul râse din toata inima: "O picatura nu poate deveni atât de murdara încât intregul ocean sa nu o poata curata."
luni, 4 mai 2009
Creaţie (vizual kinestezică) după ureche (muzicală)
Mă gândeam că de ceva vreme nu am mai postat nimic din ce am pictat. Nici pânze, nici sticlă. Şi nu e neapărat pentru că nu am mai lucrat nimic.
Sticlă într-adevăr nu am mai lucrat. Tatonez. Mă uit. Lucrez cu cristal. Dar nu am în această perioadă starea aceea exuberantă cerută de culorile fascinante prin care trece lumina...
Picturile pe pânză însă se nasc, încet şi sigur, în orele de galerie. Mă preocupă mult în ultima vreme cum să dau avânt creativităţii. Ea există, tumult răscolit, vulcan arzând, dar în acelaşi timp e firavă şi imprevizibilă. Multe din ideile lucrărilor mele apar într-o anume stare şi un anume gen de transă trăite în timpul tratamentelor reiki. Altele le visez pur şi simplu, iar emisfera dreaptă a creierului meu are grijă să nu le uit dimineaţa. Cert este că lucrările pe care le-am „gândit” nu mi-au plăcut aşa de mult. Şi nici altora, din ce am verificat...
Conflictul care se naşte din tot acest proces se leagă de control. Dacă dau frâu liber transelor şi meditaţiilor şi stărilor generatoare, mă transpun de fapt în locuri care nu au nici o legătură cu viaţa reală, responsabilităţile, lucrurile pe care emisfera stângă a creierului mi le ordonează cu o precizie matematică (doar aşa am fost crescută). Cu alte cuvinte, pierd controlul. Şi, din păcate, e un lux pe care nu mi-l pot permite...
De aceea profit de tot ce mi se oferă. Ca, de exemplu, un extraordinar şi inspiraţional concert Kenny G. Un artist desăvârşit, virtuoz al saxofonului, cu o energie superbă... Muzica lui mi-a creat în cele 2 ore de spectacol teme pentru încă ... ceva lucrări.
Sticlă într-adevăr nu am mai lucrat. Tatonez. Mă uit. Lucrez cu cristal. Dar nu am în această perioadă starea aceea exuberantă cerută de culorile fascinante prin care trece lumina...
Picturile pe pânză însă se nasc, încet şi sigur, în orele de galerie. Mă preocupă mult în ultima vreme cum să dau avânt creativităţii. Ea există, tumult răscolit, vulcan arzând, dar în acelaşi timp e firavă şi imprevizibilă. Multe din ideile lucrărilor mele apar într-o anume stare şi un anume gen de transă trăite în timpul tratamentelor reiki. Altele le visez pur şi simplu, iar emisfera dreaptă a creierului meu are grijă să nu le uit dimineaţa. Cert este că lucrările pe care le-am „gândit” nu mi-au plăcut aşa de mult. Şi nici altora, din ce am verificat...
Conflictul care se naşte din tot acest proces se leagă de control. Dacă dau frâu liber transelor şi meditaţiilor şi stărilor generatoare, mă transpun de fapt în locuri care nu au nici o legătură cu viaţa reală, responsabilităţile, lucrurile pe care emisfera stângă a creierului mi le ordonează cu o precizie matematică (doar aşa am fost crescută). Cu alte cuvinte, pierd controlul. Şi, din păcate, e un lux pe care nu mi-l pot permite...
De aceea profit de tot ce mi se oferă. Ca, de exemplu, un extraordinar şi inspiraţional concert Kenny G. Un artist desăvârşit, virtuoz al saxofonului, cu o energie superbă... Muzica lui mi-a creat în cele 2 ore de spectacol teme pentru încă ... ceva lucrări.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)