Boluri sticlă Leonardo, 18 cm diametru
luni, 29 decembrie 2008
joi, 18 decembrie 2008
Am zărit lumină
Am zarit lumina pe pamant,
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti.
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca mai am timp sa pun intrebari.
Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul ...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi.
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
Marin Sorescu
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti.
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca mai am timp sa pun intrebari.
Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul ...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi.
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
Marin Sorescu
luni, 8 decembrie 2008
duminică, 23 noiembrie 2008
marți, 18 noiembrie 2008
luni, 17 noiembrie 2008
miercuri, 29 octombrie 2008
marți, 28 octombrie 2008
miercuri, 24 septembrie 2008
miercuri, 6 august 2008
Pasul absent...
Poezia de azi e de Octavian Paler. Aş lipi-o de "Singurătate II"...
Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atît de aproape
ca să rămînem atît de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.
Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atît de aproape
ca să rămînem atît de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.
marți, 5 august 2008
O poezie pe zi
Fugind de tot... de Duiliu Zamfirescu
Fugind de tot: de lume şi de tine,
Mă duc să dorm pe-ntidere de ape;
Acolo groapa vântul să mi-o sape;
Amurgul serii cadă peste mine.
Nespus de dulcea ei singurătate
Şi-o poartă-n lume luna gânditoare:
Mă uit la dânsa, şi nu mă mai doare
Viaţa-mi plină de pustietate.
O tu, acela ce mă faci să sufăr,
O suflete, intoarce-te prin astre
Şi lasă-mă pe apele albastre,
Să dorm de veci, cu capul sub un nufăr.
luni, 14 iulie 2008
vineri, 11 iulie 2008
Vânzătorul de ziare
Îl găseşti în fiecare dimineaţă acolo. În aceeaşi intersecţie, în acelaşi loc. La fel de ciudat de vesel. La fel de bonom în rolul lui de vânzător de ziare. La fel de bine dispus. A devenit deja parte din peisajul urban al dimineţilor mele însorite.
Vinde ziare. Cum o fi să vinzi ziare, zi de zi, de o grămadă de vreme, fără să te afecteze poluarea aerului, poluarea fonică, vizuală, spirituală chiar, a acestui oraş din ce în ce mai aglomerat? Atâta bună dispoziţie nu am întâlnit de multă vreme...
Trec în fiecare dimineaţă şi îl văd. Într-o zi, mi-a schimbat starea. Eram tristă puţin, şi foarte adormită la 7 dimineaţa în drum spre birou, fără să fi băut cafeaua, cu ochii cârpiţi ascunşi după ochelarii de soare. Mergeam pe pilot automat, ştiu când se face roşu, ce gropi am în drum, deja anticipez ca prin vis nebunii care iau faţa fără să semnalizeze... Am oprit la intersecţie şi l-am văzut venind spre mine. „Asta-mi mai lipseşte, să conving un vânzător de ziare că nu citesc ziare!”, mă gândeam iritată şi nu ştiam dacă e cazul să închid geamul la maşină...
Spre marea mea surpriză, a explodat „Don’t be upset, you’re the boss!”
Lângă geamul meu un nene între două vârste, cu o moacă haioasă şi total inofensivă, ţinând în braţe un teanc mare de ziare, îmi vorbea în engleză la 7 dimineaţa!!!!
Am râs cum nu râsesem de ceva timp, cu lacrimi, mă uitam la el şi nu ştiam ce să zic. A spus apoi, în româneşte de data asta: „vezi, e mai bine aşa!” Da, era mai bine, mult mai bine.
Nu cumpăr niciodată nimic, deşi uneori parcă mi-aş dori. Niciodată nu mă întreabă dacă vreau ceva. Bănuieşte probabil că am abonamente la firmă... Dacă prind semaforul verde şi trebuie să trec, mă vede invariabil şi îmi face un semn, un gest, un salut, depinde. Are un stil anume, al lui, care îmi face ziua mai frumoasă. Dacă prind roşu, mai trece să mă întrebe de sănătate.
Săptămâna trecută a dispărut.
Face un tur de Europa.
Iar mie îmi lipseşte pastila de bună dispoziţie de fiecare dimineaţă.
Vinde ziare. Cum o fi să vinzi ziare, zi de zi, de o grămadă de vreme, fără să te afecteze poluarea aerului, poluarea fonică, vizuală, spirituală chiar, a acestui oraş din ce în ce mai aglomerat? Atâta bună dispoziţie nu am întâlnit de multă vreme...
Trec în fiecare dimineaţă şi îl văd. Într-o zi, mi-a schimbat starea. Eram tristă puţin, şi foarte adormită la 7 dimineaţa în drum spre birou, fără să fi băut cafeaua, cu ochii cârpiţi ascunşi după ochelarii de soare. Mergeam pe pilot automat, ştiu când se face roşu, ce gropi am în drum, deja anticipez ca prin vis nebunii care iau faţa fără să semnalizeze... Am oprit la intersecţie şi l-am văzut venind spre mine. „Asta-mi mai lipseşte, să conving un vânzător de ziare că nu citesc ziare!”, mă gândeam iritată şi nu ştiam dacă e cazul să închid geamul la maşină...
Spre marea mea surpriză, a explodat „Don’t be upset, you’re the boss!”
Lângă geamul meu un nene între două vârste, cu o moacă haioasă şi total inofensivă, ţinând în braţe un teanc mare de ziare, îmi vorbea în engleză la 7 dimineaţa!!!!
Am râs cum nu râsesem de ceva timp, cu lacrimi, mă uitam la el şi nu ştiam ce să zic. A spus apoi, în româneşte de data asta: „vezi, e mai bine aşa!” Da, era mai bine, mult mai bine.
Nu cumpăr niciodată nimic, deşi uneori parcă mi-aş dori. Niciodată nu mă întreabă dacă vreau ceva. Bănuieşte probabil că am abonamente la firmă... Dacă prind semaforul verde şi trebuie să trec, mă vede invariabil şi îmi face un semn, un gest, un salut, depinde. Are un stil anume, al lui, care îmi face ziua mai frumoasă. Dacă prind roşu, mai trece să mă întrebe de sănătate.
Săptămâna trecută a dispărut.
Face un tur de Europa.
Iar mie îmi lipseşte pastila de bună dispoziţie de fiecare dimineaţă.
vineri, 4 iulie 2008
joi, 3 iulie 2008
Templul VAKOG
ulei pe pânză, 60x70 cm
.jpg)
Am vrut să transpun experienţa mea japoneză într-o alegorie a simţurilor. Am vrut să surprind complexitatea unei culturi şi a unei spiritualităţi prea puţin înţelese (chiar de japonezii înşişi)...
miercuri, 2 iulie 2008
.jpg)
.jpg)
.jpg)
miercuri, 25 iunie 2008
vineri, 20 iunie 2008
miercuri, 18 iunie 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)