Vânzătorul de ziare – partea II

... continuare din 11 iulie 2008...

E tot acolo în fiecare dimineaţă. Între timp, ca un bun psiholog ce este, a găsit „nevoia” mea şi din când în când îmi vinde DVD-uri. Şi astfel a avut o contribuţie substanţială la decizia mea de a-mi cumpăra DVD player. Evident că DVD-urile s-au strâns stivă, dar eu nu am văzut nici 5% din ele...
A avut o vreme când atins şi el de perioada asta CRI-CRI în care lumea probabil nu mai cumpăra ziare, a încercat să schimbe „colţul”. Dispăruse! A, iar e în Germania sau Franţa, ţările lui favorite, m-am gândit. Dar el, nu!, era cu un colţ înainte în drumul meu spre birou. Nu prindeam roşu ca să mă opresc la el la noul loc. De fiecare dată îmi făcea semn, ne salutam din mers şi ziua mea era mai senină. A lui se pare că nu. O singură dată am reuşit să opresc şi i-am spus că nu e colţul bun din punctul meu de vedere. Mi-a zis că a vrut să vadă cum e, colegul era în concediu. Wow! Câtă flexibilitate! Aş vrea să văd mai multă atitudine de genul ăsta şi la oamenii mei din firmă!

L-a cocoşat frigul iarna asta. Şi poate şi altele, dar nu mi-a spus. L-am văzut trist şi întunecat, uneori. Uneori când nu mă vedea.
Dar zâmbetul şi energia pozitivă au rămas. Şi când îl aud din nou răcnind de la 50 de metri GOOD MORNING!, ştiu că îi este bine. Şi mie, într-un fel...