VAKOG

De Valentine's Day

2011-02-14T23:50:00.000+02:00

Am primit o leapșă de Valentine’s Day de la Daniel Botea. Prin urmare, iată ce-mi vine în minte:

Telegrama de iubire trimisă de Furnicutză Greierului de Valentine’s Day

"Dragul meu Greieraș,

Să știi că sentimentele mele pentru tine sunt foarte puternice și de neclintit. STOP. Pentru totdeauna. STOP. Armonia cântecului tău mă înnebunește. STOP. Totdeauna. STOP. Dar asta nu înseamnă că vei primi vreun grăunte de la mine. Tot pentru totdeauna. STOP. STOP. STOP."

image courtesy: http://www.centralquestion.com/archives/2007/03/

Lecțiile lui 2010

2011-01-04T12:35:00.000+02:00

Ce am învățat anul trecut? În afară de tehnici NLP, spiritualitate budhistă și hindusă, organizări de vernisaje, medieri de conflicte și sisteme de motivare ”ieșite din cutie”…

Am învățat că niciodată nu voi termina de învățat.

Că iubirea este complet imprevizibilă și neașteptată. Că este inepuizabilă dacă este lăsată liberă.

Am învățat că pentru a putea să te bucuri de prezent, e important să te eliberezi de trecut complet. E ca și cum aș fi un vas care se umple și dacă nu e golit din când în când, nu mai intră nimic nou.

Am învățat că smerenia și umilința sunt două lucruri diferite. Că atunci când ești smerit, nu ești și umil, iar dacă ești umil nu înseamnă neapărat că ești smerit. Printre altele pentru că umilința poate să fie o aroganță bine deghizată.

Am învățat că drumul meu în viață este să îi ajut pe alții să își găsească drumul și calea. Și am mai învățat că pot face asta dar că rezultatul de cele mai multe ori nu este așa cum îmi imaginez eu. Încă nu m-am eliberat complet de așteptările legate de rezultat, poate voi reuși să învăț acest lucru în 2011.

Am învățat că acasă este acolo unde se simte bine sufletul, numai că dacă sufletul e împărțit, iar bucăți din el sunt lăsate sau abandonate în prea multe locuri, atunci nicăieri nu este acasă.

Am învățat din nou să fiu copil și să las copilul din mine să se bucure de joacă.

Am învățat cu adevărat cum este să comunici la nivel profund cu un animal. Este posibil, iar dialogul poate fi de ajutor reciproc.

Am învățat cum pot da o direcție creativității prin tehnici specifice, atunci când aceasta se află în impas.

Am învățat care este diferența dintre ”a pierde controlul” și ”a lăsa lucrurile să se întâmple”.

Sunt și altele, cu siguranță. Pentru că toate provocările, schimbările, creșterile și obstacolele lui 2010 au pus o presiune incredibilă și ne-au determinat pe toți să învățăm mai mult decât am fi făcut-o în condițiile anilor trecuți. Mie, cel puțin, așa mi s-a întâmplat.

COMMUNICATION SHUTDOWN

2010-10-19T10:30:00.001+03:00

Fac și eu rapport cu copiii bolnavi de autism. Voi fi tăcută pe 1 noiembrie, nu voi folosi Facebook, Twitter și nici blogul. Mă alătur inițiativei Communication Shutdown, pentru că este o modalitate de a fi alături de acești copii, de a experimenta o miime din ce trăiesc ei și de a-i ajuta. Și nu în ultimul rând, pentru a aprecia și mai mult ceea ce am primit de la Univers.

Communication Shutdown-Lansarea campaniei globale de sensibilizare asupra autismului și de donații pentru organizatii de autism din întreaga lume.

AUTISM ROMANIA alături de alte 40 de organizații din întreaga lume, membre ale Autism Europe, sau nu, și-au unit forțele și au lansat la 1 octombrie campania globală de sensibilizare asupra autismului și de donații-Communication Shutdown- , provocându-le pe cele 4,5 milioane de utilizatori ai rețelelor media sociale să stopeze comunicarea o singura zi, pe 1 noiembrie.

Campania Communication Shutdown îi încurajează pe utilizatorii Facebook și Twitter, dar nu numai, să faca o donație și să primească astfel un simbol-CHAPP-ce va arăta sprijinul lor și intenția de stopa-boicota comunicarea pe aceste rețele pe 1 Noiembrie.

Comunicarea socială este una dintre cele mai mari dificultăți pentru persoanele cu autism , iar prin blocarea comunicării pe aceste rețele pe 1 Noiembrie oamenii îți vor face o idee despre cum traiesc persoanele cu autism. Pentru o donație de 5 euro, CHAPP se va conecta cu contul utilizatorilor Facebook și Twitter și va plasa un semn de shutdown peste fotografia acestuia.

AUTISM ROMANIA este organizația membră a Autism Europe implicată în campanie pentru România. Ne bazăm pe sprijinul personalităților și vedetelor din țară în acest demers. Pâna la această dată au raspuns apelului nostru Formația VUNK, vechii nostri susținători, HI-Q , Gianina Cornodan, Daniela Nane și Cristina Țopescu.

"Noi am deschis ochii acum 1 an de zile și am intrat în lumea celor care suferă de autism la filmarea clipului "Dau alarma!". Este o altă lume, pentru unii mai bună, pentru unii mai rea, pentru unii mai ușoara, pentru unii mai grea. Dar este o lume numai de oameni. Oameni adevărați. Mulți sunt mai adevarați decât noi, cei fără astfel de suferințe. Uitați-vă la cei care suferă de autism ca și cum v-ați uita în oglindă, cu admirație, cu mândrie și cu dragoste. Niciodată cu nepăsare. "

Formația VUNK

“Aș dori să transmit un mesaj de susținere pentru persoanele autiste din România și, în cel puțin aceeași măsură, pentru familiile lor, care au nevoie de sprijin pe termen lung pentru ca aceasta disfuncție neuronală să nu îi condamne la izolare totală. E cumplit să-ți știi copilul bolnav și de aceea mi-aș dori să reușim să direcționam mai multă grijă către acești copii și către iubitoarele lor familii.”

Daniela Nane, actriță, Teatrul Bulandra, București

Pâna la 1 noiembrie, ziua de “Tacere” -Communication Shutdown-, suntem convinși că și alte personalități, vedete din România se vor alătura acestei campanii și vor da admiratorilor lor un exemplu de urmat și de a dona.

Donațiile făcute români, vor merge la AUTISM ROMANIA, care va folosi toate fondurile strînse pentru deschiderea primului Centru multifuncțional pentru tineri și tineri adulți cu autism, a caror situație în acest moment este dramatica în toată ţara, datorită lipsei serviciilor de sprijin specializat. Familiile sunt singure cu toate problemele complexe generate de autism.

Fiți alături de persoanele cu autism din România și din întreaga lume!

Mai multe informații despre campanie pot fi găsite pe https://communicationshutdown.org/?view=media-centre

Ce este AUTISMUL?

Autismul este o dizabilitate complexă pe toată durata vieții, datorată unor multiple cauze medicale, ce afectează dezvoltarea și functionarea normală a creierului, în unele cazuri identificabil din fragedă copilărie.

La această dată se estimează că 1 din 100 de copii este diagnosticat cu autism. Autismul poate afecta orice familie indiferent de etnie sau clasă social. Mai exact, afectează profund modul de comunicare și de relaționare al persoanei cu mediul din care face parte.

Deși mecanismele exacte implicate în disfuncția neurologică nu sunt clare încă, autismul afectează profund modul de comunicare al persoanei și de relaţionare cu mediul înconjurător. Copiii și adulții cu autism se relaționează cu mare greutate sau le este chiar imposibil să relaționeze într-un mod semnificativ cu cei din jur și pot să aibă un repertoriu limitat de interese, comportamente repetitive sau mișcări ale corpului neobişnuite (fluturatul minilor, balansul corpului înainte-înapoi s.a.).

În prezent nu există leac pentru autism. Persoanele cu autism pot progresa dacă diagnosticarea este făcută cât mai devreme și este urmată de tratament și educație specializate și personalizate. Insă marea majoritate a acestor persoane, precum și familiile lor, au nevoie de sprijin susținut și intensiv de-a lungul vieții pentru a-și putea valorifica potentialul, respectiv pentru a face ceva mai ușoară dificila sarcină de a trăi cu autismul.

Despre AUTISM ROMANIA

AUTISM ROMANIA este o organizatie infiintata in 2001 de catre parinti ai copiilor cu TSA, care are ca misiune apararea si promovarea drepturilor si intereselor persoanelor cu autism (copii, tineri, adulti) si ale familiilor acestora. Prin actiunile sale, asociatia urmareste imbunatatrea conditiilor de viata ale persoanelor cu autism, prin promovarea imbunatatirii legislatiei din domeniu si a dezvoltarii de servicii publice de calitate si adecvate nevoilor lor specifice si individuale, prin oferirea de servicii proprii si de calitate beneficiarilor sai, prin promovarea unei mai bune intelegeri autismului, precum si schimbarea societatii romanesti astfel incat aceasta sa ofere conditii demne de viata, sanse legale la o viata buna si semnificativa persoanelor cu tulburari din spectrul autismului, cu dizabilitati in general.

Din 2002 AUTISM ROMANIA este membra a Autism-Europe, organizatie europeana care are ca membri aproximativ 80 de organizatii din peste 30 de tari din Europa, marea majoritate a acestora fiind organizatii de parinti, si care promoveaza drepturile persoanelor cu TSA la nivel european.

Mai multe informatii pot fi gasite pe www.autismromania.ro sau la tel. 0731816880

Povesti din Lumea mare

2010-09-16T11:20:00.000+03:00

Nu am mai scris de ceva timp, dar am motive întemeiate: am stat de vorbă cu noii mei prieteni din Lumea Mare!

http://lumeamare.ro/2010/09/15/prin-nepal-si-tibet/

Durere și credință

2010-08-27T14:33:00.001+03:00

Soarele este în coborâre spre amurg. Un cer albastru rece acoperă piața ”Libertății” din fața Palatului Potala. Spațiul uriaș din ciment și piatră cubică este dominat de un monument al ”Libertății”. În fața lui, o fântână arteziană care nu este marcată trezește din când în când din reveria admirării palatului de la distanță și stropește pe o arie largă amatorii de fotografii înțepeniți prea aproape de duzele de apă. De jur împrejur, megafoane uriașe cântă muzică chineză cu tente comuniste și vibrații de spălat creierii, și din când în când un refren de Vanghelis. Patrule de militari înarmați cu arme reale, nu cu gloanțe de cauciuc, se uită insistent la străini și la oricine încearcă să facă lucruri interzise: să stea pe jos, să lase genți sau chiar aparate foto pe jos, să strige mai tare, să râdă cu gura până la urechi sau să le facă lor poze. Mă simt supravegheată îndeaproape și amintiri dureroase de acum vreo douăzeci și ceva de ani reapar în tensiunea musculară.

Soarele s-a ascuns după dealul din stânga palatului Potala. Zidurile albe și vișinii ale palatului sunt acum luminate, iar albastrul rece al cerului pare și mai rece. Nu putem face fotografii cu palatul. Ca în nici un alt loc la aceeași oră și cu aceleași condiții de luminozitate, imaginile ies blur-ate, încețoșate, neclare, și, mai ales, lipsite de personalitate. Prietenul nostru, care pentru mine este un etalon al măiestriei fotografice (zis și Maestrul Cocleală), se plânge de zecile de cadre ratate. Ceva se întâmplă... Ca și cum pe un plan subtil, Potala are nevoie să se protejeze sau ca și cum nu e lăsată să se vadă în toată strălucirea sa.

Mă uit în jur. Un grup de chinezi tineri se maimuțăresc în fața palatului făcănd fotografii în costume tradiționale tibetane de nuntă. (pe stilul colorata, mâine-i gata, cu maimuța în brațe). La ceva distanță în fața palatului, dincolo de șoseaua cu trei benzi pe sens, un grup de credincioși tibetani încep să-și facă prosternările. Se pun mâinile în mudra rugăciunii, se duc la chakra 7 din creștetul capului, apoi la al treilea ochi, apoi la chakra inimii, după care se întind pe jos din poziția în genunchi, lipesc fruntea de pâmânt, se ridică și fac trei pași. O prosternare. Pelerinii tibetani vin la palat să facă o mie de prosternări înconjurându-l. Este credința lor și este cam tot ce le-a rămas.

Eu sunt la mijloc. Am în față palatul și pelerinii ce-l înconjoară. Sunt atât de săraci încât cu greu poate fi descris. O imagine de umilință și de demnitate... În spate, dacă mă întorc, am un monument ce se înalță cu cinism peste piață. Și care se cheamă al ”eliberării” sau ”libertății”. Al eliberării cui?? Sau libertatea cui?? Și grupuri de turiști chinezi care se amuză reținut în fața fotografilor fluturând mânecile lungi ale simulărilor de haine de mireasă tibetane. Undeva în spatele copacilor care înconjoară piața, s-au adăpostit alți pelerini tibetani care așteaptă dimineața pentru a-și continua ritualul inițiatic al prosternărilor. Și eu, la mijloc, simt durerea ce vine direct de la palat, un simbol puternic al non-agresiunii, în fața căruia agresiunea s-a oprit. Și mai văd credința cu care pelerinii vin să se inițieze, tăcuți și modești, credința că nu e totul pierdut.

Soarele nu mai e de mult pe cer, e aproape întuneric. Pereții albi și vișinii ai Potalei strălucesc sub reflectoarele puternice. Acum fotografiile ies foarte frumoase. Aș sta acolo până dimineața, mai ales că piața s-a mai golit. Numai că, în același timp, volumul difuzoarelor cu muzică motivațională comunistă crește din ce în ce mai tare, și mai tare, și...

Imagini ale palatelor Potala și Norbulingka

Lhasa, Potala, Norbulingka

Pământul tibetan

2010-07-29T15:01:00.002+03:00

Este atât de copleșitor, încât cu greu îmi găsesc cuvintele. De zile întregi mi-am propus să descriu Tibetul, dar este prea mare, prea mult, prea frumos și prea rece, astfel că trebuie să îmi iau alte haine sufletești pentru a o putea face. Cer voie să vorbesc despre Tibet făcând o plecăciune în fața măreției sale.

Mama Pâmânt și Tatăl Cer s-au întâlnit prima dată probabil în Tibet. O întâlnire la rece. O frumusețe austeră a unui podiș deșertic, cu munți copleșitor de înalți, și un albastru de înnebunești privindu-l. Am pășit pe pământul tibetan în Lhasa, coborând din avionul de Kathmandu al China Air. Și, după ce am trecut de primul șoc al altitudinii de 3500 de metri, simțind la propriu aerul rarefiat, și de al doilea șoc al securității chineze din aeroport, am avut al treilea șoc: la ieșirea din aeroport, cât vedeai cu ochii, un cer albastru cum nu mai văzusem niciodată. Un albastru mai pur ca pigmenții mei din culorile cu care pictez. Un albastru pe care, dacă l-aș pune pe pânză, mi s-ar spune că nu există în realitate. Un amestec de cobalt cu ultramarin pe care eu nu am îndrăznit niciodată să îl fac. Și pe acest fundal profund în care te pierdeai, petele albe, perfect conturate ale norilor pufoși. Uriași.

De fapt, totul în Tibet e uriaș: spațiile care pare că nu se mai termină, deșertul care este nemărginit și auriu, munții enormi, distanțați unii de alții, de parcă s-ar sufoca să fi stat mai aproape... chiar și lacurile. Dar nu e chiar totul uriaș în Tibet: plantele sunt minuscule, și ele tot albastre, iar animăluțele, fie că vorbim de oi sau de capre, par a fi miniaturale. Singurii regi ai munților tibetani sunt iacii. Variat colorați, glumeam pe seama lor spunând că avem varietăți Golden Retriever (aurii), Doberman (negri) sau Dalmațieni (alb-negru). Mai erau unii maronii, dar lor am renunțat să le mai punem etichete.

Munții Tibetului sunt plini de minerale, cupru în special. Uneori se vede cum lucesc în lumina soarelui. Între munți se văd uriașe dune din cel mai fin nisip sau câmpuri de pietre care mai de care mai interesante. Devenise pentru tot grupul un hobby de a culege pietre când făceam pauze.

Mergeam ore întregi cu autocarele pe niște șosele impecabile, având permanent în fața ochilor același peisaj de care nu aveai cum să te plictisești: cerul de un albastru incredibil, pe care norii se jucau cu cele mai diverse și ciudate forme, munții de forme și culori diferite, niciodată la fel, râuri sau lacuri albastre și reci reflectând același albastru al cerului. O transă din care timp de 2 săptămâni nu am ieșit. Și nici nu aveam cum.

A sta la altitudini cuprinse între 3500 și 5200 de metri e o provocare fizică pe care nu am imaginat-o. Deși e cald (în mai – iunie sunt în jur de 20 de grade la prânz), aerul e rece și foarte sărac în oxigen. Prin urmare, simptomele care pot apărea sunt: respirație grea, oboseală cam la o cincime din efortul normal, migrene cumplite, presiune în cap, tahicardie, senzații de greață, amorțeală în corp (datorită lipsei de oxigen) în special în mâini și în picioare. Adaptarea se face cam în 48 de ore, dacă organismul este cât de cât sănătos, dar apoi apar alte simptome de genul: hemoragie din nas, uscarea mucoaselor. Toate astea au impact și la nivel emoțional: totul pare mai dificil, iritabilitate, nervozitate, sau, din contră, în momentele de bucurie, apare isteria. Adică extreme.

Există desigur medicamente și alte remedii naturale pentru ameliorarea simptomelor fizice, inclusiv tubul de oxigen care de altfel nu prea e recomandat pentru că dă dependență ca un drog. Arderile în organism devin mai rapide, motiv pentru care toți am avut nevoie de mai multă hrană și la mesele principale, și între mese.

Frumos, foarte frumos, cu respirația tăiată de cât de frumos, (sau de cât de puțin oxigen era...), dar rece și care, cumva, te ține la distanță. Energia pământului este închisă în sine, nu vrea să primească nimic de la nimeni și nu vrea să ofere nimic nimănui.

E singur și îndurerat. Pământul tibetan.

100 de imagini cu pâmântul tibetan:

Naturally Tibet

Arsuri și zgârieturi

2010-07-23T10:14:00.002+03:00

La mai bine de șase săptămâni după ce m-am întors din călătoria... inițiatică, încă sunt întrebată dacă m-am re-adaptat. Probabil starea mea medidativă și enervant de liniștită (după cum au spus unii), bate la ochi. Dar e mai bine așa. Am reușit în acest interval să administrez tot felul de crize cu un calm și o claritate care nu mă caracterizau înainte. Și cu mult mai puțin consum de energie.

Mă bucur de fiecare clipă în care respir, de fiecare mulțumire care mi se adresează (și vin spre mine din ce în ce mai multe, mai spontane și mai sincere), de fiecare vorbă de alinare pe care o dăruiesc cuiva. Sunt recunoscătoare pentru că în toată această nebunie zilnică urbană sunt eu, conștientă și prezentă. Și primesc cu deschidere tot ce mi se întâmplă, pentru că absolut tot ce vine spre mine este atras de mine, are scopul să mă învețe o altă lecție sau să mă răsplătească. Este ceea ce numesc eu acceptare.

În călătorie m-am luptat mult cu ne-acceptarea. Deși la nivel mental am fost pregătită pentru ”orice” (?!), la nivel emoțional îmi venea greu să accept diversele mărunțișuri care nu-mi conveneau: vorba cuiva, camera prea umedă, întârzierea de nu știu unde. Lumbini însă a avut rolul să îmi bage pe gât un dumicat atât de greu de mestecat, că a trebuit să îl înghit întreg. Cu arsuri și zgârieturi.

Locul nașterii lui Buddha. O zonă de câteva sute de hectare în vestul Nepalului, aproape de granița cu India, Lumbini este patrimoniu UNESCO, un loc cu adevărat sacru.

Legenda spune că Mayadevi, mama lui Siddharta Gautama și alaiul său se duceau la Devadaha în India, în luna mai 642 înainte de Cristos, pentru a da naștere copilului în casa părinților săi, conform tradiției. Era căsătorită cu un nobil de rang înalt și locuiau împreună în Nepalul de astăzi. Pe drum însă au început durerile chiar în zona Lumbini. Neavând ce face altceva, s-a apucat cu mâna dreaptă de creanga unui copac și din subrațul său drept s-a născut Siddarta Gautama, viitorul Buddha. Se spune că în momentul nașterii sale, copilul a spus ”Aceasta este ultima mea reîncarnare!”, apoi s-a ridicat în picioare și cu mâna dreaptă arătând în sus a făcut șapte pași. În locul pașilor săi au înflorit șapte lotuși. Atât înainte, cât și după ce a născut, Mayadevi a făcut băi ritualice în lacul care și acum se află în fața templului ce-i poartă numele. Până în secolul 9 după Cristos s-au construit multe temple în zona Lumbini, dar datorită creșterii ponderii musulmanilor și a hindușilor, locul a fost dat uitării. Abia pe la 1895 locul a fost redescoperit de un arheolog german, iar în 1997 a devenit patrimoniu UNESCO.

Mai multe țări au construit temple buddhiste în Lumbini, conform cu stilul arhitectural propriu. Am vizitat câteva dintre ele, cel german, cel chinez, cel japonez. Era mult prea cald și suprafața foarte vastă pentru a putea acoperi mai mult. Oricum a trebuit să folosim rikshele, fără de care nu te poți deplasa pe distanțe așa de mari.

Am început cu templul Mayadevi. În fața lui sunt câțiva copaci uriași, similari cu cel sub care a meditat Buddha timp de 8 ani înainte să se ilumineze. Este foarte multă liniște acolo, iar pământul respiră mulțumire și satisfacție. Maeștri ai meditației dau spontan scurte lecții celor care doresc să pătrundă puțin tainele acestei practici. Nici nu e greu (aparent): tot ce trebuie să faci este să te concentrezi asupra respirației, să lași gândurile deoparte și în acest fel să-ți golești mintea...

La templele buddhiste trebuie să te descalți la intrare. Un lucru extrem de practic (pe lângă celelalte considerente de natură spirituală) pentru că, așezându-te pe jos pe pernițele de meditație, papucii nu sunt tocmai bineveniți. La templul german descălțarea s-a făcut la poartă și a trebuit să merg pe jos pe piatra aleilor din parc extrem de fierbinți. Greu de suportat, dar mă uitam în jur la pelerinii care, cu sau fără șlapii lor de plastic, mergeau pe jos kilometrii întregi. M-am bucurat de răcoarea oferită de marmura de pe jos atunci când am intrat în templu și mi-am luat tot timpul de care am avut nevoie să admir pictura murală extrem de laborios făcută în culori pastelate. Apoi, rămași ultimii din grup, eu și cu prietenul meu, ne-am îndreptat spre ieșire ca să constat cu uimire maximă că sandalele mele dispăruseră.

În primul moment nu mi-a venit să cred. Apoi am început să caut în alte locuri decât unde le lăsasem. Apoi călugărul care ne însoțea, după ce s-a distrat copios (și nu înțelegeam de ce), m-a condus spre ceilalți papuci de toate felurile care erau la intrare aliniați și aparțineau altor vizitatori care erau înăuntru. Mă întreba obsesiv: ”nu sunt ăștia?”, eu, disperată: NU.

Nu i-am găsit. Mă speria distanța foarte mare de mers pe jos până la ricșe, restul templelor de vizitat, și apoi până la autocare și apoi până la hotel, toate astea pe drumuri cam pline pe pietre și scaieți și destul de fierbinți, că era foarte cald. Prietenul meu n-a stat prea mult gânduri și mi-a dat sandalele lui de munte care se reglau cu scai. La ricșe a primit el o pereche de ciorapi de la cineva din grup. Nu trebuia să primesc sandalele lui. Mi-am dat seama mai târziu că era lecția mea ce trebuia învățată astfel.

Un mix foarte ciudat de sentimente: îmi venea să râd de ridicolul situației, îmi era ciudă că sandalele erau noi și extrem de comode, cu scai, ușor de descălțat pe la temple, mă gândeam că poate cine le-a luat avea nevoie de ele și că poate îi sunt de folos. De fapt, nu-mi părea rău. Dar nici nu mă simțeam în largul meu. Și mă gândeam că dacă tot am ceva de plătit, mai bine pățeam ca o colegă de grup care a alunecat fără să vrea în lacul din fața templului Mayadevi, fără să știe să înoate, un lac unde nu intră nimeni... Poate că și ea ar fi preferat să rămână desculță...

Pe acest fond, slujba de seară de la templul japonez, tobele și mantra Namumyo horenge-kyo, au căzut ca o penitență. Era târziu, eram obosiți, și am decis cu toții ca înainte să plecăm spre junglă, dimineața să ne oprim la slujbă aici, alături de călugării japonezi.

Poze din Lumbini:

Lumbini

Karma la pătrat

2010-07-19T21:46:00.001+03:00

Am avut un weekend de coșmar. Pisicuța mea de 4 luni s-a gândit că lumânările-pastilă care ard în fiecare seară câte șapte pentru purificarea casei sunt foarte interesante pentru ea. Nu a avut niciun interes pentru ele, deși ard zilnic de 2 săptămâni, până sâmbătă când s-a ales cu toată ceara pe blăniță, în special pe labe. Trist, aproape tragic. Dar, în timp ce o țineam să nu sară la gâtul veterinarului ce îi rădea blana de pe labe cu mare greutate (ceară întărită plus blană egal platoșă), nu puteam să nu mă gândesc că e ceva bun de fapt, care trebuia să se întâmple. Că avem ceva de învățat și de plătit în același timp, și eu, și ea. Oare pisicuțele au karmă? Am motive să cred că da...
Același sentiment de lucru rău care de fapt e bun l-am trăit de nenumărate ori de-a lungul călătoriei în Nepal și Tibet. Pentru că, se pare, semințele karmice s-au manifestat din plin pentru mine. Lucru care a fost rău pentru că am avut tot felul de accidente ciudate, dar care de fapt aduceau echilibru și armonie pe măsură ce se întâmplau și îmi era mai rău. Accidentul pe care îl resimt ca fiind la limita pericolului maxim s-a petrecut în jungla nepaleză, în parcul național Chitwan.

Escala în junglă a fost un moment de respiro între multele mănăstiri și temple vizitate, ca o pauză mare de la școală. A venit după lecția grea de la Lumbini, locul nașterii lui Buddha și a precedat plecarea în Tibet. Am ajuns după amiaza spre seară și am fost întâmpinați la bungalo-urile unde trebuia să stăm cu tika și flori de rhododendron, simbolurile ospitalității nepaleze. Un loc superb, un paradis pe Pământ...

A doua zi dimineață am plecat cu bărcile pe râu pentru a admira natura, păsări și cu puțin noroc, crocodili. Am acostat la un moment dat și am mers vreo jumătate de oră pe jos, prin junglă, spre o crescătorie de elefanți, unde am văzut o raritate: pui de elefant gemeni. Apoi ne-am întors la râu pentru tradiționala baie în râu cu elefanți. Se ia un elefant coordonat de un nepalez, câțiva turiști dornici de adrenalină, se urcă 3-4 turiști pe spinarea elefantului, apoi elefantul își face de cap. Ne stropește cu apă, se ridică în două picioare, ne plimbă, și, într-un final apoteotic ne aruncă în râu lăsat în genunchi (aprox. 1,5 metri înălțime). Numai că elefantul meu a avut alte planuri: ne-a aruncat în apă din picioare, adică de la peste 2,5 m înălțime, iar eu, fiind ultima, am căzut sub elefant, cu trei oameni peste mine.

M-am ales cu o lovitură zdravănă la ochiul drept, chiar sub arcadă, periculos de aproape de globul ocular. Am avut o miraculoasă vânătaie ce a cuprins tot ochiul, dar, mare minune, a trecut în numai două săptămâni. Cu alte cuvinte, a fost spre bine. O lovitură grea la capitolul imagine, oricât downshifting făcusem eu intenționat. Activând cu putere rana de umilință (vezi Lise Bourbeau), dar silindu-mă în același timp să iau măsuri spre vindecare.

Nu a fost elefantul de vină, nici nepalezul care-l coordona, nici colegii care erau în fața mea pe elefant, nici eu, la o adică. Doar karma ce se voia curățată în acest mod.

Dacă ar fi acum să mă urc pe un elefant fără platforma de plimbat prin junglă, direct pe spinarea lui, aș face-o. Și nu e pentru că nu învăț din experiențe, ci tocmai pentru că a simți căldura și forța vitală a acestui animal este un sentiment absolut incredibil. Chiar cu riscul de a căpăta o vânătaie la ochi. A fost uimitor să văd în restul timpului petrecut în junglă comuniunea extraordinară dintre aceste pachiderme, cu o PREZENȚĂ extrem de puternică și de vie și oamenii alături de care trăiesc. Simbioză, sprijin reciproc, căldură.

... Și cum nici pisicuțele nu învață din prostii, va trebui să învăț eu ca pentru următoarele 5 săptămâni să aprind lumânările în alt loc... unde nu ajunge ea.

Mai multe imagini la:

Chitwan National Park

Confluența viață-moarte

2010-07-16T01:34:00.000+03:00

Cel mai mare templu hindus din Nepal. Cel mai vizitat. Un soi de Mecca al hindușilor, inclusiv pentru cei veniți din India. Pashupatinath.

Eram în autocar. Vine liderul nostru de grup să ne spună că vom avea probabil parte de un ”spectacol” mai ... diferit pentru noi... Ne-a spus și ce. Nu l-am luat prea în serios. Doar, vorba aia, trebuia să văd tot, să simt vibrația fiecărui loc, să fiu acolo.

O căldură înnăbușitoare dar uscată, un soare arzător de după amiază devreme. Scopul era dual: să medităm la peșterile unde s-au iluminat Naropa și Tilopa, precursori ai lui Milarepa, și să vizităm cel mai mare templu hindus. Ca de obicei, îmbinarea dintre hinduism și buddhism... culmea este că Naropa și Tilopa sunt considerați mari maeștri buddhiști, numai că nu prea se știe de aceste peșteri, care sunt cumva ”în umbra” templului hindus. În umbră și la propriu și la figurat. Am aflat ulterior și de ce.

Drumul de la autocare spre intrarea în aria templului este presărat de comercianți indieni și nepalezi, cu produse mult mai scumpe ca în alte locuri. Sunt mult mai agresivi ca oriunde altundeva în Kathmandu; aici, dacă le dai cât de mică atenție nu mai scapi de insistența lor. Am mers încet spre râul sfânt, care se regăsea pe stânga. Râu în care se petrec toate ceremoniile importante din viața unui hindus. Aproape secat și foarte plin de gunoaie. Peste râu se vedea un mic pod de piatră care trebuia traversat pentru a putea ajunge spre cele două peșteri, primul nostru obiectiv. Numai că, atunci când să pășim pe pod, simt un miros specific de ... ars. În partea stângă a acestuia, șase locuri de incinerare erau în plină activitate. O parte din colegii de grup se întorc la autocare, nu rezistă peisajului și mirosului. În plus, pe partea dreaptă a podului, cei decedați așteptau la rând pentru a fi curățați simbolic în apele râului și unși cu tika (vopseaua roșie sfântă).

După ce am trecut podul am luat-o la dreapta spre peșteri... trecând cu grijă și ceva teamă printre familiile îndoliate (dar pe fața cărora vedeam seninătate) și pe lângă șirul de morți. Am avut un moment de panică: înainte... mai aveam câteva zeci de metri de plimbat pe lângă moarte... înapoi... câteva sute de metri de mers spre autocar și de trecut, din nou, pe lângă crematorii... Am ales să merg mai departe, focusându-mă pe destinație.

Vibrația la cele două grote era diferită de cea din templu, uimitor să vezi cum într-un spațiu de 2 metri pătrați cineva putea sta ani întregi. Nu am putut intra prea bine în starea meditativă, centrată, liniștită, încă nu am ajuns la nivelul să nu fiu bruiată de miros, muște, aerul sufocant, căldură sau imaginile anterioare. Totuși, ceva liniște am primit și am fost recunoscătoare. Și am primit o altă perspectivă asupra situației: acolo totuși se iluminaseră doi mari maeștri, un triumf suprem al vieții alături de niște imagini ale morții de la doi pași mai încolo. Și am mai primit imaginea lui Shiva, divinitatea răspunzătoare de distrugere și moarte, dar care întotdeauna pune ceva în loc. O reală confluență, cum spun psihologii, între moarte și viață. Un loc în care cele două există concomitent și se interpătrund, când ar trebui să fie o graniță.

Am plecat de la grote uitându-mă la aceleași imagini cu alți ochi. Fără teamă și cu multă acceptare. Până la urmă asta e ordinea firească a lucrurilor, a universului. Am mers sus, pe deal, unde am intrat în contact cu sadhu, o atracție bizară și colorată, dar care nu spuneau mare lucru. Și cu multe maimuțe care se maimuțăreau.

Templul Pashupatinath în imagini:

Pashupatinath

OM MANI PADME HUM

2010-07-14T15:13:00.000+03:00

(continuare din 12 iulie) ... Nimic nu ne oprește să ne dezvoltăm înțelepciunea pentru că acest lucru se află complet în posesia noastră. Buddha a fost un om obișnuit, ca fiecare dintre noi, cu o minte obișnuită și cu propriile iluzii... Numai că el a meditat timp de 8 ani sub un copac și a atins iluminarea. El a avut acea viziune interioară despre cele trei stări ale minţii care constituie sursa întregii noastre nefericiri: ignoranţa, dorinţa obsesivă şi furia. Cu toții avem câte un pic din fiecare plus un pachet de frici pe deasupra, care de fapt ascund în spate alte dorinți și ignoranțe.

Numai că, dacă vom continua să ne alimentăm furia și fricile, nu vom putea crea o lume fericită. Cheia spre fericire constă în a-i prețui pe ceilalți, în a avea grijă de ei, dar nu într-un mod obișnuit. De obicei, avem grijă de familie și cei dragi, dar această grijă este amestecată cu atașamente, ceea ce conduce la mândrie, la sentimente negative, gelozie. Prețuirea celorlalți fără implicare personală sau atașament vine dintr-o minte echilibrată. A avea mintea echilibrată nu înseamnă să îi ignorăm pe ceilalți sau să nu ne pese, din contră, o minte echilibrată înseamnă să îi considerăm pe ceilalți ca pe noi înșine. Să recunoaștem și să acceptăm faptul că ceilalți au exact același drept de a fi fericiți ca și noi înșine. De obicei facem discriminări, credem că alții nu merită fericirea și îi judecăm. (Cum a putut să facă așa ceva? Dar asta nu e bine!) De fapt, oamenii nu sunt răi. Iluziile și percepțiile greșite îi determină pe oameni să facă lucruri rele, dar asta nu înseamnă că sunt răi ca oameni. Confundăm comportamentul cu identitatea lor.

Ca să putem ocoli aceste capcane ale judecării altora, ne putem uita la partea lor pozitivă. Uneori vrem să îi ajutăm pe alții, alteori nu vrem pentru că îi judecăm prin prisma faptelor lor, dar dacă ne putem uita spre partea lor pozitivă, vom putea să îi prețuim ca pe noi înșine. Abilitatea de a face acest lucru vine din puterea principiului cauză-efect. Dacă îi învinuim pe alții pentru dificultățile aflate în drumul nostru, nu putem să ne uităm la partea pozitivă. Dar, dacă nu îi acuzăm pe alții de problemele noastre, atunci ne uităm la ceea ce avem noi de făcut, eventual mai bine. Lucrurile vin de la sine: privim partea lor pozitivă, îi putem prețui. Privim partea negativă, îi judecăm, îi blamăm, devenim aroganți și mândri, uităm de greșelile noastre.

E o muncă dificilă să ajungem să simțim profund acest principiu cauză-efect. Este o cu totul altă setare mentală. Dar frumusețea minții umane este că se pot realiza oricând setările pe care le dorim. Nu există un moment specific, anume, pentru a fi prezent, conștient și treaz și pentru a atinge acea stare în care tot ce facem este spre binele celorlalți. Ceea ce conduce inevitabil la același subiect al compasiunii – adică dorința de a-i vedea pe ceilalți eliberați de suferință și responsabilitatea de a face tot ce ne stă în putere pentru a elibera toate ființele de suferință.

Buddhiștii folosesc mantre, adică rugăciuni care sunt spuse la nesfârșit, și care prin energia cuvintelor generează schimbări. Cea mai cunoscută mantră buddhistă este OM MANI PADME HUM. (sunt câteva variante de scriere și pronunție, și o grămadă de explicații). Explicația de mai jos am primit-o la Kopan. Este puțin probabil să se regăsească și în alte locuri, din câte am citit până acum.

OM înseamnă ”înțelepciunea lui Buddha”. Multe din mantre încep cu OM.

MANI (am întâlnit și Mane) înseamnă ”nestemată”.

PADME se referă la ”drumul spre iluminare”.

HUM este rezonanța chakrei inimii Anahata (când atingem înțelepciunea supremă, chakra inimii este maxim deschisă).

Într-o variantă aproximativă și superficială, sensul mantrei ar fi ”Compasiunea și înțelepciunea lui Buddha să se unească în mintea mea în drumul spre iluminare”.
Și, după cum se spune, drumul este mai important decât destinația.

Lecția de fericire

2010-07-12T23:13:00.002+03:00

Am primit-o la Mănăstirea Kopan. Una din cele mai mari mănăstiri buddhiste tibetane din Nepal, este celebră pentru programele rezidențiale adresate străinilor interesați în învățăturile buddhiste. Nici nu e de mirare, am văzut acolo călugări de naționalități altele decât cele asiatice.

Am avut privilegiul să ne întâlnim cu unul din Lama (călugăr de rang înalt în buddhismul tibetan). Pregătiți să fim la timp la locul stabilit, am intrat într-una din încăperile mănăstirii, unde am găsit stând în lotus un călugăr meditând. Pe cât posibil în tăcere ne-am așezat în jur pe pernițele ce stăteau stivuite pe lângă pereți. Părea o statuie, la fel ca marele Buddha auriu din spatele său. Eu nu văd lucruri care nu se văd, dar Lama avea o aură anume, care strălucea cumva în jurul său. După ce ne-am așezat cu toții, o liniște desăvârșită s-a așternut peste cele 40 de perechi de ochi ce se holbau la persoana în meditație. Părea că a trecut o jumătate de zi până a deschis ochii, și-a pus pe nas ochelarii ce stăteau așezați alături pe podea, și ne-a zâmbit cald. Am avut un șoc: avea ochii albaștri și o voce... feminină. Da, aveam în fața ochilor o Lama (nu un Lama), de naționalitate finlandeză, ne lămurește ea. După atâția ani de meditație și de lucru cu energiile subtile, Yin și Yang se echilibraseră în corpul său atât de bine, încât, neavând păr pe cap, nu ne-am fi dat seama că este femeie. Cel puțin nu așa repede.

A vorbit despre noi. Și despre sine. De fapt, am sentimentul că a lăsat o bucățică din sine în fiecare dintre noi.

Ce căutăm noi, oamenii, pe lumea asta? Fericirea. Buddhismul consideră că fericirea se atinge prin înlăturarea percepțiilor eronate din mintea noastră, realizarea supremă fiind trezirea (iluminarea). Desigur că există diferite niveluri de fericire, și diverse moduri de atinge fericirea. Mijloacele materiale de obicei ajung să nu ne satisfacă, odată ce le-am atins. Fericirea materială, pământeană, este una temporară, care ajunge să se simtă ca o insatisfacție. Această insatisfacție este simțită diferit de oameni: unii o percep așa cum simt un fir de păr în podul palmei, alții așa cum simt un fir de păr în ochi.

Căutând fericirea adevărată, ne gândim la ceea ce ne împiedică să o atingem, și anume suferința.

Suferința vine de fapt din mintea noastră, mai degrabă decât din mediul exterior nouă. Una din cauzele suferinței este atașamentul, pentru că acesta, mai devreme sau mai târziu, generează furie și frustrare și îi putem răni pe alții, chiar dacă le vrem binele. Din păcate nu suntem conștienți de această stare a minții noastre. Pentru a putea deveni conștienți avem nevoie să studiem și să medităm. Cu cât cunoaștem mai multe despre mintea noastră, cu atât putem să facem alegerile corecte, pentru că astfel putem asigura neutralitatea minții. Așa am început să meditez eu la legătura dintre psihologie și spiritualitate. Odată pornit pe un drum spiritual, nu ai cum să ocolești psihologia. Dar să revenim la fericire...

Sunt trei faze ale fericirii:

Fericirea temporară, cea materială, pământeană, care nu durează mult. O dată ce am atins ce ne doream, dorim mai mult, și mai mult, nu este niciodată suficient, satisfacția este de moment.

A doua fază a fericirii apare în momentul când ne asumăm responsabilitatea pentru sine și pentru propria viață, și alegem un mod de viață pozitiv, cu compasiune față de alte vietăți.

Iar a treia fază a fericirii, cea care rămâne, o găsim atunci când căutăm adevărul suprem. Atunci când putem depăși complet lucrurile negative și putem face diferența dintre natura reală și cea convențională. Atunci devine mult mai ușor să-ți deschizi inima. Atunci abia înțelegem cu adevărat ce au alții nevoie. Pentru că abia atunci înțelegem la nivel profund că toți oamenii doresc fericire și libertatea spiritului... Iar aceasta este de fapt o formă superioară de înțelepciune. (va urma)

Informații despre Mănăstirea Kopan găsiți la http://www.kopan-monastery.com/, iar imagini la:

Kopan Monastery

Rugăciuni

2010-07-08T20:30:00.001+03:00

În mod cert, shoppingul nu a fost unul din ”răsfățurile” mele în Nepal. În schimb roțile de rugăciune, da.

Chiar și cerșetorii de la colț de stradă nu numai vizitatorii localnici ai mănăstirilor rostesc permanent clasica mantră buddhistă: Om mani padme hum în timp ce învârt roțile de rugăciune de la mănăstiri. Prima dată m-am întâlnit cu roțile la Templul maimuțelor (Swayambunath), care se întinde pe o suprafață uriașă și are aproximativ 1000 de astfel de roți (vezi foto). Templul maimuțelor este un loc de referință pentru buddhismul tibetan din Nepal, după Boudhanath. Plin de maimuțe, evident, care nu sunt tocmai prietenoase, dar gata oricând să fure mâncarea turiștilor. După un urcuș destul de obositor până sus, la stupă, am găsit cu uimire rămășițe foarte vechi de clădiri, și o grămadă de magazine în special cu obiecte buddhiste din cupru. Priveliștea asupra Kathmandu-ului este magnifică.

Roțile de rugăciuni conțin sute și mii de alte rugăciuni dedicate armoniei universale scrise pe hârtie subțire de orez (așa mi s-a spus, că nu am văzut). Pe măsură ce se învârt roțile, cuvintele scrise, care sunt energie, trimit vibrația în aer, care în felul acesta pleacă spre univers. Cuvintele sunt energie; atât cele scrise, cât și cele spuse și au propria vibrație. Cuvintele bune au o vibrație înaltă, cele rele au o vibrație joasă, deci și sensul contează nu numai forma fonetică. Dacă cineva cade și se lovește cu fața de pământ, se rănește la față și spune: ”Am sărutat pământul...!” în loc de ”Mi-am spart fața”, se va vindeca mult mai repede și, în plus, experiența neplăcută va avea o conotație pozitivă, că doar din fiecare lucru învățăm ceva. Cam așa merg lucrurile și cu roțile de rugăciuni.

Până să ajungi la stupă (stupele sunt locuri de îngropăciune ale rămășițelor marilor maeștri), sau la altarele buddhiste, se înconjoară templul de trei ori teoretic, învârtind în trecere roțile de rugăciuni. Nu am voie să ating cilindrul de alamă, doar suporturile de lemn de dedesubt. La un moment dat degetele au început să mă doară și am perceput drumul lung în jurul zidurilor ca un soi de inițiere. M-au scos din transă vânzătorii de păsări și saddhu. Vânzătorii de păsări țin în colivii uriașe zeci de păsări mici pe care în schimbul unei sume bine-nțeles modice, le poți elibera. Am verificat: sunt amețite și se adăpostesc în cel mai apropiat tufiș, de unde sunt culese din nou, la propriu, de același vânzător. Sau de fratele lui. Într-un astfel de loc, într-o stare meditativ-contemplativă, o astfel de scenă m-a înstristat și mi-a lăsat un gust amar. Despre saddhu vă povestește mai frumos prietenul Natty Bumppo în http://www.ici-colo.ro/. Asceți yoghini cu care la un moment dat m-am trezit față în față punându-mi pe frunte un punct roșu în semn de noroc. Contra unei sume modice, desigur. Urcușul e lung, priveliștea minunată, verde. Pe zidurile albe și înalte de vreo 3 metri, un copil nepalez de vreo 10 ani curăță zidul cu o perie mai mare ca el...

Dar roțile de rugăciune... chiar invită la rugăciune. Și nu contează dacă spun Om mani padme hum, sau Tatăl nostru care ești în ceruri..., am învățat de la nepalezi că nu se supără nimeni... Poți crede și în Shiva și în Buddha, vibrația conectării la divin este aceeași.

Mai multe fotografii de la Templul Maimuțelor în albumul Nepal Sacred Places:

From Nepal Sacred Places

Pashmina buclucașă

2010-07-07T20:29:00.000+03:00

În 14 mai am plecat spre Nepal și Tibet fără așteptări clare. Știam că vor fi 4 săptămâni de provocări, de ieșit cu totul din ritmul meu normal de viață. Știam că depinde de mine să trăiesc la maxim ce mi se întâmplă sau să trec pe lângă tot... pur și simplu. Și am avut numai surprize, cele mai multe plăcute.

Mă chemase Tibetul, dar Nepalul a fost o minune ca și cum m-aș fi întors acasă. Mi-era groază de mizerie și am descoperit că adaptarea face minuni. Mergând pe străzile (ne)plăcut mirositoare ale Kathmandu-ului, într-o arșiță specifică zonei sud asiatice, am descoperit cum de fapt am nevoie de atât de puține lucruri ca să fiu fericită. Încă din București am decis ca pentru această lună să renunț complet la machiaj, la haine de firmă și la alte chestii de imagine care creau un confort urban ce l-am găsit a fi fals. Lucrurile esențiale de care am avut nevoie au fost (pe lângă cele de igienă) sticla de apă plată și pălăria de soare. Aș fi rezistat și fără șervețele umede sau dezinfectante. Și fără crema de soare sau crema de țânțari cumpărată dintr-o drogherie nepaleză (că se spune că cea din Europa nu funcționează la țânțarii nepalezi). În schimb, fericirea zilnică a venit de la acel Namaste strigat cu gura până la urechi de fiecare comerciant căruia îi dădeam atenție, sau de la minunăția naturii și a pământului nepalez. De la bogăția spirituală, și a locurilor, și a oamenilor. Am crescut ca om când am simțit cu câtă bunătate și compasiune cerșetorul homeless de pe stradă avea grijă de cățeaua ce fătase 9 pui cu o seară înainte. Asta s-a întâmplat chiar la începutul călătoriei, iar în ultima zi am revăzut puii mari, aveau ochi, erau tot 9, iar omul dormea alături de ei la fel ca și cu o lună în urmă.

Fără umor nu poți rezista comercianților. Pentru că trăiesc mai ales din comerț și din agricultură, nepalezii sunt foarte buni comercianți. Scenariu de cumpărături: tarabe pe stradă (alături de mașini, pietoni, motocicliști, bicicliști, câini, capre și vaci), peisaj specific ultra aglomerat, mă plimb, mă uit, mă atrage, să zicem, o pashmina. Greșeala principală ar fi să întreb din prima cât costă, pentru că în felul acesta nu mai scap fără să cumpăr. În schimb, e mai bine să mă uit. O ating, cer să o văd de aproape, moment în care comerciantul nepalez este extrem de binevoitor și îmi scoate dintr-o mișcare cel puțin 20 de pashmine de toate tipurile și culorile, lăudându-le și spunând că sunt ieftine, într-o engleză destul de ok. Nu pot să nu fiu copleșită de volumul de informație, de varietatea de culori și modele, devine greu să mă decid și, după ceva ezitări, aleg ceva. Până aici e frumos și pot să dau peste cap magazinașul nepalezului fără ca acesta să se supere. Este timp suficient să mă împrietenesc cu el, schimbăm informații, de unde ești, ce faci în Nepal, cum ți se pare, câte magazine cu pashmine ai, etc. În momentul în care întreb prețul pashminei, începe un proces de negociere fioros aproape, care pentru nepalez TREBUIE să se termine cu vânzarea. Dacă nu, dezamăgirea este uriașă, simt că se cutremură pământul în jur și aproape mă doare când văd supărarea similară cu a unui copil nedreptățit. Partea mai puțin plăcută pentru mine este că prețul inițial cerut de nepalez, chiar dacă pare mai mic față de prețul din România, este de fapt cam de 5 ori mai mare decât un preț rezonabil corect pentru el. Adică dacă îmi cere 100 de rupii nepaleze, de exemplu, teoretic eu aș putea negocia până la 20 de rupii, astfel încât el rămâne încă în profit.

Evident că n-am știut asta de la început, și mă consideram cea mai tare în negocieri când de la 100 de rupii ajungeam la 70 sau 60. Un dialog ar fi cam așa: ”cât costă?” ”100 de rupii”. ”A, nu se poate, este mult prea mult pentru mine. Nu, nu.” ”Cât?” ”20.” (dacă aș fi știut). Aici, depinde. Dacă omul are chef de distracție și de vânzare, se joacă mai departe, dar în unele zone unde sunt vânzări foarte mari, am constatat că nu le pasă să mai vândă pornind de la o ofertă așa mică. Se fac în felul acesta vreo 5-6 oferte și cereri, negociate, bani și cantități, până ajung la o înțelegere. Nu prea sunt șanse de scăpare. Nu mă lasă să ies din magazin până nu ofer ultimul preț (”last price, last price”). Dacă fac asta și mă mai și prefac că plec fără să cumpăr, în 80% din cazuri acceptă. Oricum iese în profit. Iar eu ies complet epuizată. Pentru o pashmina... de care de fapt nici nu am nevoie. Dar e frumoasă și e de cashmir. Și a costat după o astfel de negociere 400 de rupii, nu 20.

Religia Bon și Maestrul Lopön

2010-06-25T12:17:00.001+03:00

Călătoria spirituală în Nepal a început neașteptat cu vizita la mănăstirea aparținând liniei shamanice tibetane Bon.

Bon este cea mai veche practică spirituală tibetană care încă există. Mai veche decât buddhismul, linia tibetană Bon se caracterizează prin antrenarea ca, la momentul trecerii în neființă, să se realizeze corpul curcubeu. O dizolvare luminoasă a trupului fizic în culorile curcubeului. Dacă practicanții se încadrează sau nu în ceea ce numim generic în ziua de astăzi shamani reprezintă un subiect de discuție care încă nu a ajuns la nicio rezoluție.

Întâlnirea cu maestrul Lopön Tenzin Namdak de la Mănăstirea Triten Norbutse a fost de mare impact. Era prima din vizita noastră, iar eu personal nu știam la ce să mă aștept. Născut în 1926 în Tibet, maestrul este una din figurile de seamă ale religiei Bon. Prezența sa este copleșitoare. Vorbește cu o voce foarte caldă și joasă o engleză excelentă. Înțeleg că are o activitate intensă de promovare a culturii tibetane și a religiei Bon în Europa și nu numai. Se uită la noi sau mai bine zis prin noi, și știu că ne vede mai mult decât lasă să se vadă. În fața unei astfel de energii nu poți decât să te deschizi, nu rămâne nicio urmă de scepticism (dacă o fi fost vreodată) sau de respingere. Noi până la urmă nu suntem decât niște oameni simpli, creștini, veniți să asculte ce are să ne spună un mare maestru, care are talentul să se adreseze direct subconștientului nostru: mulți au căzut într-o transă similară cu somnul.

Lopön Tenzin Namdak: Ca ființe umane avem două mari responsabilități: viața și moartea. În timpul vieții ne pregătim pentru trecere, sau ceea ce numim noi în mod obișnuit ”moarte”. Odată trecerea făcută, ne aducem aminte de cele întâmplate în această viață, așa cum ne aducem aminte de un vis atunci când ne trezim din somn. Dacă ne construim un vis frumos, adică dacă ducem o viață împlinită, bună, trăită cu compasiune pentru alții, atunci când ne vom trezi vom avea amintiri frumoase, amintirile faptelor noastre. Pentru că acestea sunt singurele care ne rămân după trecere.

Maestrul vede viața ca pe o școală, care ne pregătește pentru trecere, iar prin practicarea compasiunii vom putea trece mai ușor, vom putea ajuta alți oameni fără a încălca liberul arbitru, vom putea fi mai conștienți și mai prezenți. Prin compasiune înțelegem dorința profundă de a ajuta pe cei care suferă fără a judeca omul sau situația. Chiar dacă, să spunem, nu avem resurse să ajutăm concret pe cineva, atitudinea și dorința interioară de a o face aranjează Universul în jurul nostru astfel încât să reușim să ajutăm. Sigur că nu putem hrăni toți copiii flămânzi din Nepal, sau din România sau de oriunde din lume, și nu putem să vindecăm toți bolnavii, chiar dacă avem capacități tămăduitoare, însă dorința de a o face și acțiunea conformă cu propriile resurse, conduc pe drumul compasiunii. Acțiunea conformă cu propriile resurse înseamnă că trebuie să avem grijă și de noi înșine, pentru că dacă ne epuizăm resursele proprii pentru a ajuta de alții, nu vom putea să facem acest lucru pe termen lung, și nu ajutăm de fapt pe nimeni, cu atât pe puțin pe noi înșine în drumul spre trecere. Pe lângă acest lucru, un alt fel prin care învățăm lucruri în această ”școală numită viață” cum spune maestrul, este meditația, care rămâne singura cale de a controla mintea.

Mă uit la maestru. A obosit și nu din cauza vârstei. Ar vrea să ne mai spună, dar nu mai poate. Nu suntem pregătiți să auzim mai mult, iar întrebările noastre i-au confirmat acest lucru. Mă simt ca un copil mic care a găsit din întâmplare, ascunsă în bibliotecă, cartea colorată de povești ce se potrivește pentru atunci când va ști să citească singur. Corpul curcubeu este un subiect aproape tabu. Numai că, fiind ceva spectaculos, toată lumea insistă pe asta. Iar maestrul ne spune încă o dată că nu a atinge corpul curcubeu este scopul, ci pregătirea pentru trecere, adică... calea. Pe parcurs, dacă se întâmplă și ceva de genul acesta spectaculos, e altceva.

Și eu am obosit. Este o liniște în jur de nemăsurat. Nu trebuie să fii buddhist sau practicant Bon ca să vezi adevărul din vorbele maestrului. Nu este nevoie să ai capacități extrasenzoriale ca să simți vibrația înaltă a energiei locului și a lui ca om ce expiră compasiune în loc de aer. Și pentru prima dată am putut privi trecerea (mea) cu seninătate. Numai că drumul e lung.

mai multe imagini pe albumul Picasa:

Triten Norbutse (Bon) Monastery

Nepalul spiritual I

2010-06-24T13:38:00.001+03:00

În Nepal, religia este mai mult decât un set de credințe formalizate într-una sau mai multe instituții, însoțite (sau nu) de ritualuri transmise din generație în generație. În Nepal, pot spune că religia este spiritualitate, chiar dacă în ultima vreme cele două noțiuni sunt tratate și interpretate diferit în alte locuri din lume. Amestecul complex de tradiții, festivaluri, credințe, doctrine și căldura pământului au pătruns toate straturile sociale nepaleze, devenind sufletul acestui popor. Se poate vizita Nepalul doar pentru Himalaya și trecking, sau doar pentru rafting pe învolburatele râuri, dar se pierde esența acestui loc unic.

Chiar dacă Nepalul este cunoscut ca fiind până de curând singurul regat hindus, aici se poate vedea o țesătură complexă de credințe hinduse, buddhiste sau de alte tipuri. Prima lecție de natură spirituală pe care o primești vizitând Nepalul este cea a toleranței, un exemplu unic în lume. Aceste credințe pur și simplu coexistă și se influențează reciproc de secole, fără a crea niciun fel de conflict nici la nivel individual, nici altfel...

Principalele religii în Nepal sunt: hinduismul (peste 75% din populație), buddhismul (10%), tantrismul, islamismul și creștinismul.

Hinduismul este cunoscut în general pentru numărul mare de zeități (peste 10000), dar se bazează pe o trinitate formată din Brahma (Creatorul), Vishnu (Protectorul) și Shiva (Distrugătorul). Cei mai mulți dintre hinduși nu îl includ de obicei în ceremoniile religioase (puja) pe Brahma pentru că, odată ce a fost creat universul, rolul său e considerat încheiat. În schimb, pentru hindușii nepalezi sunt foarte importanți Vishnu și Shiva.

Vishnu are datoria de a asigura protecția lumii și tuturor viețuitoarelor și se crede despre el că a avut mai multe reîncarnări (vreo 10). În templele dedicate lui Shiva, Distrugătorul, se poate găsi de obicei și reprezentarea lui Nandi, bivolul care este mijlocul de transport al lui Shiva. De asemenea, de multe ori se pot vedea reprezentări sau temple dedicate lui Parvati, consoarta lui Shiva.

O altă zeitate venerată de hinduși este Ganesh, unul din fiii lui Shiva. Ganesh este zeul înțelepciunii și cel care poate decide între succes și eșec.

În practica religioasă, hindușii nepalezi pot alege să venereze zilnic un anumit zeu favorit, sau se pot referi la toate zeitățile și reîncarnările lor. Sunt multe festivaluri hinduse în Nepal dedicate zecilor de divinități hinduse la care participă atât hinduși cât și budhiști. Se spune că numărul total al festivalurilor depășește numărul zilelor unui an. (... va urma)

mai multe imagini la:

Nepal Sacred Places

The Nepalese

2010-06-21T14:39:00.003+03:00

The Nepalese people are really proud of their nationality and essence. They see themselves different from the Indians and as well from the Chinese. They search almost desperately their own culture trying to bring forward differentiating things and a special type of uniqueness. They live out of agriculture and tourism. Having more than 25 million inhabitants in a country half as Romania, they suffocate literally in the big cities. Or at least this is how I felt walking around the streets with no sidewalks along with other pedestrians, cars, bicycles, rickshas, motorbikes, goats or cows. Many Nepalese went out to work in the Arabic countries, others excel in trafficking goods at the Chinese border. No wonder… Around two years ago they gave up the monarchy and started to build a democratic republic. Our guide was saying “we still need to learn the rules of this game”. Indeed…

The earth is warm, and not because of the heat or atmospheric temperature. This warmth is passed on to the people as well, and the ground is blessed and sacred. Although they are very poor (I changed my mind after seeing how poor the Tibetans are), and their life standard is really low, I have never seen in their eyes anything such as mischief or cheating. They insist in offering you things to buy, sometimes they become a little aggressive, but they are naturally born negotiators. I learned a few good lessons from them.

It is important to look beyond the garbage in the streets, the dust and the street trade. Seeing Nepal like this, it’s like seeing a precious piece of turquoise stone covered in mud. If it's washed, it glows. Literally.

more photos at:

Life in Nepal

Tango

2010-05-03T15:06:00.002+03:00

Tango

ulei pe pânză, 90x90cm

Jocul de-a mastile

2010-04-29T11:16:00.001+03:00

Când totul pare a se duce de râpă... sau nu

2010-04-26T20:01:00.003+03:00

Pe apa Sâmbetei/ Down The River

ulei pe pânză, 70x70cm

In lupta cu proprii demoni...

2010-04-07T21:02:00.001+03:00

Trecut şi viitor / Past and Future

ulei pe pânză, 1 buc. 60x60 cm, 5 buc. 30x30cm

Cand incep sa cada zidurile...

2010-04-06T13:13:00.001+03:00

Iubire/ Love

ulei pe panza, 70x70cm

Am ales...

2010-03-31T09:02:00.000+03:00

Pasiune / Passion

ulei pe panza, 50x70cm

Am ales sa merg mai departe

Sa imi port visele la vedere

chiar daca marea e rosie si n-are valuri

Am ales sa ma bucur de fiecare clipa

Sa arat mai degraba decat sa ascund

Am ales sa iubesc.

Pentru ca tot ce simt, ce fac si ce gandesc

este alegerea mea.

O poveste din Never Ending Stories

2010-03-28T16:35:00.000+03:00

Povesti cu zane/ Fairy Tale

tehnica mixta pe paza, 70x70cm

Renastere

2010-03-26T22:54:00.002+02:00

Renastere

ulei pe panza, 60x70cm

Cand plangi de recunostinta

Cand iubesti clipa

Chiar de-i trecatoare

Cand deschizi universul

propriului tau suflet catre lume

Cand inima se incalzeste

si se face abur de lumina

Cand toate sunetele universului

armonios rasuna

si o perdea albastra flutura in aer...

Ti-e dor.

Nu doare, dar ti-e dor...

O lectie primita in urma succesului

2010-03-25T09:32:00.000+02:00

Saptamana trecuta a avut loc vernisajul expozitiei pe care o anuntam in postul anterior. Un eveniment important pentru mine, marcat si sarbatorit alaturi de oameni dragi, dar si de necunoscuti. Evident, nu intamplator dupa aceea, am primit textul de mai jos scris de Nicolae Steinhardt, pe care l-am imbratisat si l-am primit in sufletul meu. Nu este intamplator, acum am invatat si eu...

Singuratate, ulei pe panza, 50x60cm

Galeria Basil Art, Str. Popa Soare 29

"Cand un om reuseste sa faca ceva ce i-a solicitat mult efort, in el incepe sa lucreze trufia. Cel ce slabeste, se uita cu dispret la grasi, iar cel ce s-a lasat de fumat rasuceste nasul dispretuitor cind altul se balaceste, inca, in viciul sau. Daca unul isi reprima cu sarg sexualitatea, se uita cu dispret si cu trufie catre pacatosul, care se cazneste sa scape de pacat, dar instinctul i-o ia inainte! Ceea ce reusim, ne poate spurca mai ceva decit pacatul insusi. Ceea ce obtinem se poate sa ne dea peste cap reperele emotionale in asa maniera incit ne umple sufletul de venin. Banii care vin spre noi ne pot face aroganti si zgarciti, cum succesul ne poate rasturna in abisul infricosator al patimilor sufletesti. Drumul catre iubire se ingusteaza cind ne uitam spre ceilalti de la inaltimea vulturilor aflati in zbor. Blandetea inimii se usuca pe vrejii de dispret, de ura si de trufie, daca sufletul nu este pregatit sa primeasca reusita sa cu modestia si gratia unei flori. Tot ce reusim pentru noi si ne aduce energie este menit a se intoarce catre aceia ce se zbat, inca, in suferinta si-n pacat.

Ochii nostri nu sunt conceputi pentru dispret, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se cazneste sa iasa din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne infoia in pene, ca in mantiile statuilor, ci pentru a le transforma in dragoste, in dezvoltare si in daruire pentru cei din jur.
Daca reprimi foamea in timp ce postesti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o sa viseze mancaruri gustoase si alese, mintea o sa simta mirosurile cele mai apetisante chiar si in somn, pentru ca, in ziua urmatoare, inebunita de frustrare, sa compenseze lipsa ei printr-un dispret sfidator fata de cel ce nu posteste. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului si a izbinzii trufase asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia ramine trufie, iar sentimentul frustrarii o confirma.
Daca ai reusit in viata, nu te agata de nereusitele altuia, pentru a nu trezi in tine viermele cel aprig al orgoliului si patima infumurarii. Reusita este energia iubirii si a capacitatii tale de acceptare a vietii, dar ea nu ramine nemiscata, nu este ca un munte sau ca un ocean. Ingamfarea si trufia reusitei te coboara, incetul cu incetul de pe soclul tau, caci ele deseneaza pe cerul vietii tale evenimente specifice lor.
Slabeste, bucura-te si taci! Lasa-te de fumat, bucura-te si taci! Curata ograda ta, bucura-te de curatenie si lasa gunoiul vecinului acolo unde vecinul insusi l-a pus. Caci intre vecin si gunoiul din curte exista o relatie ascunsa, niste emotii pe care nu le cunosti, sentimente pe care nu le vei banui vreodata si cauze ce vor ramine, poate, pentru totdeauna ascunse mintii si inimii tale.
Intre omul gras si grasimea sa exista o relatie ascunsa. O intelegere. Un secret. Un sentiment neinteles. O emotie neconsumata. O dragoste respinsa. Grasimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Si, in viata noastra nu exista profesori mai severi decit viciile si incapacitatile noastre.
Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart ... este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu... "

Nicolae Steinhardt

NEVER-ENDING STORIES

2010-03-15T11:15:00.000+02:00

Un proiect important pentru mine. Un proiect la care lucrez de mai bine de un an. A inceput cu o scufundare brusca in adancul sufletului, si... apoi...

Am plecat la drum cu tristetea Pamantului si singuratatea viselor. Un drum ca o poveste, presarat cu alte povesti, momente si culori, cu descoperiri si renasteri. Povesti despre fiecare dintre noi, despre calea urmata, metafore ale starilor de conectare cu spiritul nostru comun.

Unul din visele acelea singure devine realitate.

PetrA

Ca Să Faci Portretul Unei Păsări de Jacques Prevert

2010-02-23T09:54:00.000+02:00

Mai întâi pictezi o colivie

cu usita larg deschisa,

apoi pictezi

ceva cât mai dragut

si cât mai simplu:

ceva frumos,

ceva util

pentru pasare;

pe urma pui tabloul pe-un copac

într-o gradina,

într-un crâng,

într-o padure

si te ascunzi dupa copac

fara o vorba

fara sa te misti...

Se-ntâmpla uneori ca pasarea sa vina repede,

dar se mai poate întâmpla sa treaca ani si ani

pâna se hotaraste.

Atunci nu te descuraja –

asteapta, asteapta daca e nevoie ani întregi.

Viteza sau încetineala cu care pasarea soseste

n-au nici o legatura

cu faptul ca tabloul e reusit sau nu.

Când pasarea soseste –

daca soseste –

pastrezi cea mai adânca liniste:

astepti mai întâi ca pasarea sa intre în colivie

si dupa ce a intrat

închizi usita binisor cu pensula,

apoi

stergi toate gratiile una câte una

cu mare grija, nu cumva s-atingi vreo pana.

Pe urma faci portretul arborelui, alegând

din toate crengile pe cele mai frumoase,

iar pentru pasare pictezi dupa aceea

frunzisul verde si racoarea vântului,

pulberea soarelui,

fosnetul gâzelor prin iarba în caldura verii,

apoi astepti ca pasarea sa cânte...

Daca nu cânta

e semn rau –

semn ca tabloul nu e bun,

dar daca vrea sa cânte, e semn bun,

e semn ca poti semna.

Atunci îi smulgi o pana

binisor de tot

si pe un colt al pânzei te iscalesti cu ea.

Credinta... Stiinta...

2010-02-18T14:47:00.002+02:00

Arthur Sasse / AFP-Getty Images file

Se spune ca atunci cand era copil si se intorcea acasa de la scoala, Albert Einstein era chestionat de mama lui astfel: "Ce intrebare buna ai pus tu astazi la scoala?", nu "cum a fost azi?" sau "ce note ai luat?".

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…

Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare.
Esti crestin, nu-i asa, fiule?
Da, dle, spune studentul
Deci crezi in Dumnezeu?
Cu siguranta
Dumnezeu e bun?
Desigur, Dumnezeu e bun.
E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
Da
Tu esti bun sau rau?
Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o problema pentru tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?
Da, dle. As incerca.
Deci esti bun.
N-as spune asta.
Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?
Studentul tace.
Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
Pai…, da, spune studentul
Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta intrebare “Nu”
De unde vine Satana?
Studentul ezita. De la Dumnezeu.
Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
Da, dle.
Raul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
Da.
Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.
Din nou, studentul nu raspunde.
Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?
Studentul se foieste jenat.
Da
Deci cine le-a creat?
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?
Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
Da, dle profesor, cred.
Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pentru a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?
Nu, dle. Nu L-am vazut.
Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?
Nu, dle, nu l-am auzit.
L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
Nu, dle, ma tem ca nu.
Si totusi crezi in el?
Da.
Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.
Studentul ramane tacut pentru o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
Dle profesor, exista caldura?
Da
Si exista frig?
Da, fiule, exista si frig.
Nu, dle, nu exista.
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.
Studentul incepe sa explice.
Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperaturi mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii.
Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.
Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.
Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza. Gresite?
Poti explica in ce fel?
Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?
Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
Ati observat vreodata evolutia cu proprii ochi, dle?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.
Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. nu predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?
Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.
Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului?
Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu…
Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?
Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
La asta, studentul a replicat: Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.
Profesorul s-a asezat.

Studentul era Albert Einstein.

Albert Einstein a scris o carte intitulata Dumnezeu vs. Stiinta in 1921

Back to the basics

2009-12-20T20:50:00.001+02:00

Se întâmplă schimbări în viaţa mea. Schimbarea e un concept cu care lucrez mult şi în NLP, şi în cariera mea zi de zi, un concept care uneori mă sperie, dar pe care alteori îl caut cu un soi de disperare. Pentru că într-un fel, este ca şi cum, dacă nu m-aş antrena suficient de mult în ale Schimbării, aş deveni inflexibilă şi rezistentă la... schimbare! Hm, natura umană este prin definiţie rezistentă la schimbare, iar tehnicile psihologice şi nu numai sunt menite să ne facă de fapt să ne adaptăm unei lumi care se mişcă cu o viteză din ce în ce mai mare. Viteză care până la urmă ne ţine departe de esenţa fiinţei noastre... Şi dacă ar fi să ne gândim că am venit pe acest pământ cu o anumită menire, care cu siguranţă nu se cuantifică în maşini şi Euro şi vile, atunci a fi departe de propria fiinţă este auto-sabotare curată. Pe de altă parte, procesul evolutiv pe care ar fi normal să îl urmăm presupune schimbarea la nivel profund, interior.

Uneori e bine să ne întoarcem la lucrurile simple, pentru a şti de unde am plecat. Şi pentru că, pe de altă parte, în lucrurile simple se află frumuseţea.

Poveste cu buline

2009-11-26T10:02:00.000+02:00

Am primit o poveste şi simt nevoia să o împărtăşesc cu voi.

Poveste
de Max Lucado

Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau niste omuleti mici, din lemn, ciopliti toti de un tamplar pe nume Eli. Acesta isi avea atelierul pe un deal, de la a carui inaltime se vedea intreg satul.
Fiecare omulet era altfel. Unii aveau nasul mare, altii aveau ochii mari. Unii erau inalti, altii erau scunzi. Unii purtau palarie, altii purtau costum. Insa doua lucruri le erau comune: toti erau facuti de acelasi tamplar si traiau in acelasi sat.
De dimineata pana seara, zi de zi, omuletii faceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celalalt. Fiecare omulet avea o cutie plina cu stelute aurii si o cutie plina cu bulinute negre. Cat era ziua de lunga ii vedeai pe strazile satului lipind stelute sau buline unul pe celalalt.
Omuletii draguti, din lemn lustruit si frumos vopsiti intotdeauna primeau stelute, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sarita, nu primeau decat buline.
Tot stelute primeau si cei talentati unii ;puteau ridica greutati deasupra capului, altii puteau sarii peste cutii inalte. Mai erau unii care stiau cuvinte dificile, iar altii care cantau cantece frumoase. Acestora toata lumea le dadea stelute aurii. Asa se face ca unii omuleti aveau trupul plin de stelute.... Ori de cate ori primeau cate o steluta se simteau atat de bine incat isi doreau sa mai faca ceva ca sa poata primi inca una.
Altii insa nu stiau sa faca prea multe lucruri si aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre acestia din urma.
Tot timpul incerca sa sara cat mai sus, ca altii dar intotdeauna cadea la pamant. Iar cand ceilalti il vedeau jos se adunau buluc in jurul lui si lipeau buline pe el. De multe ori se mai si zgaria in cadere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar dupa aceea cand incerca sa le explice omuletilor de ce cazuse mereu spunea cate o neghiobie si toti se ingramadeau sa lipeasca si mai multe buline pe el.
Dupa un timp avea atat de multe incat nu mai vroia sa iasa pe strada, se temea ca va face iar ceva anapoda: cine stie, o sa-si uite palaria sau o sa calce intr-o balta... si imediat o sa primeasca bulinute!!!
Adevarul este ca avea atat de multe buline incat ceilalti omuleti veneau si ii lipeau altele fara nici un motiv.
„Merita multimea asta de buline negre”, isi spuneau omuletii unii altora.
„Este clar ca nu e bun de nimic!”
Dupa un timp Pancinello a ajuns sa creada ce se spunea despre el:
„Asa este, nu sunt bun de nimic!”, isi spunea el. In rarele dati cand iesea din casa statea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simtea mai in largul lui.
Intr-o zi, se intalni cu un omulet total diferit de ceilalti: nu avea nici stelute, nici buline. Era din lemn si atat. Era o fata pe nume Lucia.
Sa nu credeti ca oamenii nu incercau sa lipeasca etichete si pe ea! Incercau numai ca nu ramaneau lipite ci cadeau. Fiindca nu avea nici o bulina unii o admirau atat de mult incat se grabeau sa-i lipeasca o steluta. Dar nici una nu statea lipita. Altii insa o priveau cu dispret fiindca nu avea nici o stea si atunci vroiau sa ii lipeasca o bulina dar si aceasta cadea imediat.
„Ca ea vreau sa fie”, ii trecu prim minte lui Pancinello.
„Nu mai vreau sa primesc etichete de la ceilalti!” Asa ca o intreba pe Lucia cum se face ca ea nu are nici o eticheta.

„Nu este mare lucru”, ii raspunse ea. „In fiecare zi ma duc sa il vad pe Eli.”
„Pe Eli?”
„Da, pe Eli, tamplarul, imi place sa stau cu el in atelier.”
„Dar de ce?”
„Ce ar fi sa descoperi singur? Du-te la el sus pe deal!” Si cu aceste cuvinte, Lucia se intoarse si pleca.
„Dar crezi ca-i va face placere sa ma vada?!?”, striga el dupa ea. Insa Lucia nu-l mai auzii. Asa ca Pancinello se intoarse acasa, se aseza la fereastra si incepu sa se uite cum alergau omuletii de colo-colo, lipindu-si etichetele unul pe celalalt.
„Dar nu este drept!”, isi spuse el suparat. Si pe loc se hotari sa mearga le Eli..
Se indrepta spre deal si urca pe cararea stramta pana ce ajunse in varf. Cand intra in atelier, facu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIASE. Scaunul era cat el de inalt. Ca sa vada ce se afla pe bancul de lucru trebui sa se ridice pe varfuri. Ciocanul era lung cat bratul lui! Inghiti in sec si isi zise:
„Eu aici nu raman!”, si se indrepta spre iesire. Dar chiar atunci isi auzi numele:
„Pancinello, tu esti?”, se auzi un glas patrunzator. Pancinello se opri.
„Cat ma bucur sa te vad, Pancinello! Vino mai aproape, vreau sa te vad mai bine!” Pancinello se intoarse incet si il privi pe mesterul tamplar, un barbat inalt, cu o barba stufoasa.
„Stii cum ma cheama?”, il intreba Pancinello.
„Bineinteles ca stiu, doar eu te-am creat!”
Eli se pleca, il ridica de jos si il aseza langa el pe banca.
„Hmm...”, murmura mesterul ingandurat, in timp ce se uita la bulinele negre ale lui Pancinello.
„Se pare ca ai adunat ceva etichete...”
„Nu am vrut, Eli! Am incercat din rasputeri sa fiu bun!”
„Pancinello, copilul meu, in fata mea nu este nevoie sa te aperi! Mie nu-mi pasa ce spun ceilalti despre tine!”
„Chiar nu-ti pasa?”
„Nu, si nici tie nu ar trebui sa-ti pese! Cine sunt ei – sa imparta etichete bune sau rele? Si ei sunt tot omuleti de lemn ca tine. Nu conteaza ce gandesc ei, Pancinello. Conteaza doar ceea ce gandesc eu, Iar eu cred ca esti o persoana tare deosebita!”
Pancinello incepu sa rada:
„Eu, deosebit? De ce as fi deosebit? Nu pot sa merg repede, nu pot sa sar, vopseaua mi se duce. De ce as insemna ceva pentru tine?”
Eli se uita la Pancinello, isi puse mana pe umarul lui micut si spuse incet:
„Fiindca esti al meu, de aceea insemni foarte mult pentru mine!”
Nimeni..., niciodata... . nu-l mai privise astfel pe Pancinello.. . si in plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte...
„In fiecare zi am sperat ca vei veni la mine”, continua apoi Eli.
„Am venit fiindca m-am intalnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete”, raspunse Pancinello.
„Stiu, mi-a povestit despre tine.”
„De ea de ce nu se prind etichetele?”
„Fiindca a hotarat ca este mai important ce gandesc eu despre ea, decat ce gandesc altii.. Etichetele se lipesc de tine doar daca le lasi!”
„Cum adica?”
„Etichetele se lipesc doar daca le consideri importante. Dar cu cat te increzi mai mult in dragostea mea, cu atat mai putin iti pasa de etichetele pe care ti le pun ceilalti oameni. Intelegi?”
„Pai, nu prea....” Eli zambi.
„Vei intelege cu timpul. Acum esti inca plin de buline negre. Deocamdata iti va fi de ajuns sa vii la mine in fiecare zi, iar eu iti voi aduce aminte cat de important esti pentru mine.”
Eli il puse jos pe Pancinello. In timp ce acesta se indrepta spre usa, Eli ii spuse:
„Nu uita, esti o persoana deosebita fiindca eu te-am creat! Iar eu nu gresesc niciodata!” Pancinello nu se opri din mers, dar gandi:
„Cred ca Eli chiar vorbeste serios. Poate are dreptate!”
Si chiar in clipa aceea cazu de pe el o bulina...

O floare numită Dana

2009-10-28T08:24:00.002+02:00

Bombonieră cu picior

2009-10-26T07:56:00.001+02:00

pentru detalii scrieţi la: petrescuanca@yahoo.com

Fructiera pe suport metalic

2009-10-23T08:19:00.002+03:00

Vă împărtăşesc una din cele mai recente lucrări pe sticlă. Era începută de mult, întreruptă şi, într-un final, am reuşit să o consider încheiată.
Dacă cineva doreşte să achiziţioneze vreuna din lucrările prezentate în acest blog, mă poate contacta pe email (petrescuanca@yahoo.com) Este totuşi posibil ca unele din ele să-şi fi găsit deja un alt posesor :)

2009-10-21T11:20:00.000+03:00

A 24yrs old girl from Ukraine painting (animating) on sand through a very artistic way, the story of her country back in 1941 in the second world war where Ukraine lost 1/4 of its population. Also the girl obviously won the first place in this show.

UN MOTIV... UN SEZON... SAU O VIATA?

2009-10-16T14:03:00.005+03:00

Oamenii intra in viata noastra pentru un motiv, sezon sau o viata.
Cand o sa stim care este, o sa stim ce sa facem pentru acea persoana...
Cand cineva intra in viata noastra pentru un MOTIV, este pentru a indeplini o nevoie pe care am exprimat-o.
Au intrat pentru a ne asista in momentele dificile, sa ne indrume si sa ne acorde suport, sa ne ajute fizic, emotional sau spiritual.
Pot parea ca fiind trimisi de ingeri si chiar sunt.
Sunt acolo pentru motivul pentru care noi avem nevoie sa fie.
Apoi, fara vreo greseala din partea noastra sau intr-un moment inoportun, aceasta persoana va spune sau face ceva pentru a aduce aceasta relatie la sfarsit.
Cateodata ei mor. Cateodata doar se indeparteaza.
Cateodata isi fac de cap si ne forteaza pe noi sa adoptam o pozitie.
Ceea ce trebuie sa realizam este ca nevoia noastra a fost satisfacuta, dorinta noastra indeplinita, munca lor terminata.
Rugaciunea noastra a fost raspunsa si acum este timpul sa mergem mai departe.

Unii oameni intra in viata noastra pentru un SEZON, fiindca a venit randul nostru sa impartasim, sa crestem sau sa invatam.
Ei ne aduc o experienta de pace sau ne fac sa radem.
Ei ne pot invata ceva ce nu am mai facut.
Ei ne pot da de obicei o cantitate incredibila de bucurie.
Si da, este real. Insa doar pentru un sezon.

Relatiile de o VIATA ne invata lectii pentru o viata, lucruri pe care trebuie sa le construim pentru a avea o fundatie emotionala solida .
Treaba noastra este sa acceptam lectia, sa iubim acea persoana si sa punem ceea ce am invatat in practica in toate celelalte relatii si aspecte ale vietii noastre.

Se spune ca dragostea este oarba dar prietenia este clarvazatoare....

(foto link: www.clydecaldwell.com)

Suporturi ovale de lumânări

2009-10-08T13:33:00.003+03:00

Suporturi lumânări cu picior, pictate manual

2009-09-28T08:07:00.000+03:00

Povestea zodiilor

2009-09-25T14:08:00.002+03:00

Intr-o buna dimineata, Dumnezeu si-a privit cei 12 copii intrebandu-se ce le mai lipseste. Deodata dorinta de a-i inzestra cu vointa omeneasca i-a luminat fata. Unul cate unul, fiii au pasit pentru a-si primi darul divin:
"Tie Berbecule, iti harazesc prima mea samanta pe care o poti sadi cu onoare. Pentru fiecare samanta care va rodi, inca un milion va rodi in mana ta. Tu nu vei avea timp sa vezi crescand nici una dintre acestea pentru ca tot ce insamantezi va rodi cu prisosinta. Tu vei fi primul care va sadi in mintea umana Ideea Mea.. Dar nu este datoria ta sa hranesti Ideea. Viata ta este actiune si sigurul tau scop este sa-l faci constient pe om de Creatia Mea. Celui care isi indeplineste menirea ii daruiesc
virtutea respectului de sine!
Tacut, Berbecul a pasit spre locul sau.
"Pe tine, Taurule, te inzestrez cu puterea de a preface samanta in substanta. Munca ta este mareata si are nevoie de rabdare. Tu trebuie sa implinesti tot ce a fost inceput, altfel semintele vor fi risipite in vant. Nu te vei indoi niciodata de puterea ta, nu-ti vei schimba gandul la mijlocul drumului si nu vei depinde de altii pentru a-ti desavarsi opera. Iti ofer taria, foloseste-o intelept!
Si Taurul reveni supus la locul sau.
"Tie, Geamanule, iti sunt sortite intrebarile fara raspuns, ca sa poti arata tuturor ceea ce vede si simte omul in jurul sau. Tu nu vei sti niciodata de ce acesta vorbeste sau asculta, dar in cautarea intelesurilor adanci ale lumii vei afla darul Meu: cunoasterea!
Iar Geamanul, ingandurat, pleca.
"Pe tine, Racule, te investesc cu datoria de a-ti invata semenii ce este emotia. Tu vei starni rasul sau lacrimile; astfel, tot ceea ce ei vor vedea si vor gandi le va trezi multumire si bucurie sufleteasca. Pentru aceasta primeste in dar familia pe care tu o poti inmulti!
Si Racul se retrase timid...
"Tu, Leule, ai menirea sa arati intregii lumi creatia Mea plina de stralucire. Dar sa te ingrijesti de mandria ta si intotdeauna sa iti dai seama ca este opera Mea, iar Creatorul este unic. Daca vei uita aceasta, oamenii te vor dispretui. Tu vei indeplini totul cu ardoare si orice vei face va fi spre binele tuturor. Pentru aceasta ai nevoie de nobletea cu care te inzestrez!
Leul pasi maiestuos spre locul sau.
"Tie Fecioara, iti este dat sa cercetezi tot ceea ce omul a faurit in lumea pe care I-am daruit-o. Tu vei scruta patrunzatoare drumurile sale si-l vei preveni cand greseste. Astfel, creatia poate atinge desavarsirea prin tine. Pentru aceasta vei primi puritatea gandirii!
Fecioara pleca privind atent in jurul sau.
"Tu, Balanta, ai misiunea de a-l ajuta pe om sa fie constient de indatoririle sale fata de ceilalti. Asa, el poate invata sa traiasca sentimentul fraternitatii si va capata deprinderea de a descoperi fata ascunsa a actiunilor sale. Te voi trimite oriunde este dezbinare, iar pentru stradania ta infinita de a readuce semenilor ordinea si calmul, iti voi darui dragoste!
Si Balanta se retrase umila spre locul sau.
"Tu, Scorpionule, ai o insarcinare foarte dificila. Vei avea iscusinta sa patrunzi mintile oamenilor, dar nu iti va fi permis sa vorbesti despre ceea ce inveti. De multe ori vei fi cuprins de amaraciune datorita celor pe care le descoperi. Aceasta te va apropia insa de Mine si nu vei uita niciodata ca acolo unde nu sunt Eu va fi doar pervertirea Ideii Mele... Tu vei vedea atat de multi oameni traind asemeni animalelor si vei lupta atat de mult cu instinctele lor, incat uneori vei pasi alaturi de cale.. Totusi, mai devreme sau mai tarziu, te vei eintoarce la Mine si de aceea primeste supremul dar al hotararii!
Scorpionul pasi ferm spre locul sau.
"Sagetatorule, tu ai misiunea de a-i face pe oameni sa rada, caci atunci cand inteleg gresit Ideea Mea devin posaci. Umorul tau le va reda speranta si astfel isi vor intoarce privirea spre Mine. Vei trece prin multe incercari si in fiecare existenta vei cunoaste neastamparul. Iti harazesc darul infinitei abundente pe care o vei raspandi pretutindeni, iradiind lumina!
Sagetatorul se retrase jovial la locul sau.
"De la tine, Capricornule, vreau straduinta si sudoarea fruntii, pentru ca tu ai menirea de a-i invata pe oameni sa munceasca. Misiunea ta nu este usoara, caci vei purta toata truda oamenilor pe umerii tai. insa pentru jugul poverilor tale eu iti daruiesc intreaga responsabilitate a omului!
Iar Capricornul pleca devotat spre locul sau.
"Tu, Varsatorule, esti vizionarul omenirii, privirea ta desluseste toate posibilitatile glorioase. Vei trai insa durerea singuratatii pentru ca aceasta viziune nu-ti permite sa personifici Dragostea Mea. Dar pentru a-i intoarce pe oameni catre noile sanse primeste darul libertatii pentru a servi omenirea oricand va avea nevoie de tine!
Varsatorul pasi increzator spre locul sau.
"Tu, Peste, ai cea mai grea misiune dintre toate. iti cer sa ridici pe umerii tai toata suferinta omului. Lacrimile tale sunt menite sa fie lacrimile Mele. Durerea aceasta este rodul intelegerii gresite a Odei Mele, dar tu existi, ca sa-i aduci omului compasiunea. Deaceea iti harazesc darul cel mai de pret: vei fi singurul dintre cei 12 copii ai Mei care Ma va intelege. Iar puterea cuprinderii divine este pentru tine felul in care te vei apropia de oameni si vei raspandi credinta!
Si Pestele se retrase emotionat la locul sau..

Dumnezeu a spus: "Fiecare dintre voi are o scanteie din Mine. Dar nu trebuie sa luati partea drept intregul, sa o nesocotiti ori sa o identificati cu Creatorul. Toti 12 laolalta sunteti Unul. Creatorul insa este mai mult decat aceasta.

Cei 12 copii au pornit sa-si indeplineasca menirea. Insa cum fiecaruia ii parea darul celuilalt mai atragator s-au intors la Dumnezeu.. El le-a spus: "Fiecare din voi a crezut ca darurile celuilalt sunt mai pretioase. De aceea va permit sa le schimbati. Si pentru o clipa fiecare copil s-a entuziasmat imaginandu-si toate posibilitatile noii sale misiuni.
Dar Dumnezeu a suras si a spus: Va veti intoarce de multe ori la Mine sa-Mi cereti sa va eliberez de misiunea voastra si de fiecare data eu va voi indeplini dorinta. Veti trece prin nenumarate incarnari inainte de-a va implini misiunea initiala pe care a-ti primit-o de la Mine. Va daruiesc un timp nemasurat pentru aceasta, dar numai cand veti duce la bun sfarsit menirea, voi veti putea fi una cu Mine.

Trasaturile definitorii ale celor 12 zodii:
Berbecul a fost investit cu energia inceputului. El are idei fulgeratoare - de multe ori geniale - si doreste sa realizeze mai multe proiecte simultan, dar nu ii este caracteristica finalizarea lor. Berbecul este prima zodie la care se trezeste constiinta de sine (el simte ca exista).
Taurului i s-a conferit energia stabilitatii, a fost inzestrat cu o mare putere de munca, incredere si rabdare si de aceea el poate duce la bun sfarsit orice actiune.
Geamanul a primit in dar puterea ratiunii, intelegerea spontana a lucrurilor si a fiintelor. Manifestand curiozitate in orice domeniu, el studiaza, se informeaza si obtine cunoasterea pe care doreste sa o impartaseasca celorlati pentru a le aduce si lor intelegerea.
Racului i-a revenit energia sensibilitatii. El ii face pe oameni sa constientizeze emotia trairilor si gandurilor pe care le au. Are o mare atractie pentru viata de familie si de grup, din dorinta de a obtine echilibru si securitate emotionala.
Leul - semn stralucitor generat de Soare - a fost investit cu energia fortei nobile, regale. Dotat cu vitalitate, demnitate, vointa ferma si autoritate, el reuseste in actiunile sale si primeste mereu recunoasterea meritelor sale.
Fecioarei i s-a conferit energia logicii, a discernamantului. Folosindu-si ingeniozitatea, nativul are o eficienta practica in tot ce intreprinde. Tendinta sa spre meticulozitate si exagerare a detaliului vine din dorinta ca orice lucru sa fie perfect.
Balanta este simbolul echilibrului intre minte si inima.. Primind in dar energia dragostei si a iubirii, inzestrata deci cu un temperament afectuos si delicatete, Balanta cauta instinctiv sa aduca armonie in mediul sau.
Scorpionul este zodia care are legaturi profunde cu subconstientul. Nativul are acces la realitati divine, dar si la aspectele animalice ale lumii subconstiente si de aceea oscileaza permanent intre culmi si abisuri. Este dotat cu abilitate mentala si putere de a gandi corect, tocmai pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, sa reuseasca printr-un suprem act de vointa sa se ralieze definitiv planului divin.
Sagetatorul dovedeste o uriasa putere de transformare spirituala. El este inzestrat cu toate calitatile care faciliteaza raporturile umane: simpatie, elocventa si bunavointa. El orienteaza viata sa si a celor care se afla in jurul sau catre deschiderea maxima fata de Univers.
Nativul din zodia Capricorn cucereste pozitii sociale inalte si reuseste sa-si faca legaturi afective durabile printr-o autodisciplina inflexibila, o vointa legata de implinirea datoriei si un simt al responsabilitatii iesit din comun. Suscita respectul sistima celor din jur, fiind un model in munca sa organizata dupa principii precise.
Varsatorul este adeptul inventiilor, originalitatii si reprezinta deci viitorul. Din dorinta de progres el cauta sa amelioreze nivelul de viata material si spiritual al altora si actioneaza cu independenta si libertate de spirit, neconformandu-se nici unei metode stabilite de colaboratori sau superiori ierarhici. Aceasta ii creaza uneori deziluzii amare si ajunge sa considere ca viata este prea plina de nedreptati pentru a merita efortul sa reactioneze.
Nativul din zodia Pesti traieste sub semnul infinitului, al credintei si al misticii. Orientat prin excelenta catre alinarea suferintelor aproapelui sau, el manifesta dragostea si sacrificiul de sine.

Pentru ca timpul să mai aibă răbdare

2009-09-17T13:38:00.002+03:00

... Pridia (donepezil)
L-am lucrat cu mult drag pentru colegii mei de la marketing...

2009-08-10T13:22:00.001+03:00

Besame
Besame mucho
Como si fuera esta noche la ultima vez
Besame
Besame mucho
Que tengo miedo pederte, perderte otra vez
Quiero tenerte muy cerca
mirarme en tus ojos
verte junto a mi
Piensa que tal vez manana yo ya estare lejos
muy lejos de ti.
Besame
Besame mucho
Como si fuera esta noche la ultima vez
Besame
Besame mucho
Que tengo miedo pederte, perderte despues

Şi a fost Watumi...

2009-07-29T17:12:00.003+03:00

... dar fără mine acolo. Eul meu fizic nu a putut merge acolo, dar am fost reprezentată prin lucrări.

HOME project

2009-06-25T13:37:00.009+03:00

We are living in exceptional times. Scientists tell us that we have 10 years to change the way we live, avert the depletion of natural resources and the catastrophic evolution of the Earth's climate. The stakes are high for us and our children. Everyone should take part in the effort, and HOME has been conceived to take a message of mobilization out to every human being. For this purpose, HOME needs to be free. A patron, the PPR Group, made this possible. EuropaCorp, the distributor, also pledged not to make any profit because Home is a non-profit film. HOME has been made for you: share it! And act for the planet.

Yann Arthus-Bertrand, GoodPlanet Fundation President

http://www.youtube.com/watch?v=jqxENMKaeCU

Un film de o oră şi jumătate care m-a pus pe gânduri foarte tare. În afară de faptul că imaginile sunt senzaţionale, mesajul este dureros...
Dacă vreţi să vă desprindeţi de micimea problemelor de zi cu zi şi să căpătaţi o altă perspectivă a marelui sistem pământesc din care facem parte, conectaţi-vă cu Home Project.

WATUMI Festival & Fringe

2009-06-16T09:22:00.005+03:00

Este primul Fringe Festival din România. Braşovul va fi plin de artă şi artişti între 22 şi 26 iulie. Detalii găsiţi chiar pe site-ul festivalului.

Şi, aşa cum anumite lucruri sunt menite să se întâmple, ca miracolele din poveşti, mi-a ieşit în cale şi m-am împiedicat de el. Pentru asta mulţumesc Dianei. M-am hotărît să particip cu pictură pe pânză şi cu pictură pe sticlă. Şi, poate, cine ştie, avem noroc şi ne vedem la un workshop de pictură pe sticlă într-una din zilele festivalului. Eu vă aştept!

Despre cum s-au întâmplat minuni ca să pot participa, povestim altă dată. Până atunci... căldură uşoară!

Vincent...

2009-05-28T12:28:00.004+03:00

Starry, starry night.
Paint your palette blue and grey,
Look out on a summer's day,
With eyes that know the darkness in my soul.
Shadows on the hills,
Sketch the trees and the daffodils,
Catch the breeze and the winter chills,
In colors on the snowy linen land.

Now I understand what you tried to say to me,
How you suffered for your sanity,
How you tried to set them free.
They would not listen, they did not know how.
Perhaps they'll listen now.

Starry, starry night.
Flaming flowers that brightly blaze,
Swirling clouds in violet haze,
Reflect in Vincent's eyes of china blue.
Colors changing hue, morning field of amber grain,
Weathered faces lined in pain,
Are soothed beneath the artist's loving hand.

Now I understand what you tried to say to me,
How you suffered for your sanity,
How you tried to set them free.
They would not listen, they did not know how.
Perhaps they'll listen now.

For they could not love you,
But still your love was true.
And when no hope was left in sight
On that starry, starry night,
You took your life, as lovers often do.
But I could have told you, Vincent,
This world was never meant for one
As beautiful as you.

Starry, starry night.
Portraits hung in empty halls,
Frameless head on nameless walls,
With eyes that watch the world and can't forget.
Like the strangers that you've met,
The ragged men in the ragged clothes,
The silver thorn of bloody rose,
Lie crushed and broken on the virgin snow.

Now I think I know what you tried to say to me,
How you suffered for your sanity,
How you tried to set them free.
They would not listen, they're not listening still.
Perhaps they never will...

L-am redescoperit. Stă de mult pe raftul meu de pictură din bibliotecă acel album, alături de Frida şi de Monet şi de alţii... Dar l-am redescoperit atunci când am aflat că nu a vândut nicio lucrare în timpul vieţii... mesajul lui nu a putut fi înţeles.
Vincent van Gogh

Povestea din poveste

2009-05-13T15:36:00.004+03:00

A fost odata ca niciodata un discipol care îl întreba pe maestrul sau:
- Care este lucrul ce ma separa de adevar ?
Maestrul îi spuse:

Nu esti singurul care este separat de adevar, mai sunt si altii. Îti voi spune douasprezece povestioare care îti vor parea simple. Trebuie sa meditezi asupra acestora tot timpul si chiar de ti se va parea ca le-ai înteles, nu te opri din a medita asupra lor pâna ce aceste simple povesti vor capata proportii uriase si pâna vor deveni din nou simple.

Prima poveste:
A fost odata ca niciodata o picatura într-un Ocean ce spunea ca nu exista Ocean. Tot astfel se întâmpla cu multi oameni. Traiesc înlauntrul lui Dumnezeu si spun ca nu exista Dumnezeu.

A doua poveste:
"Vreau sa fiu libera" spuse picatura de apa din mijlocul Oceanului; si oceanul în compasiunea sa a ridicat-o la suprafata.
"Vreau sa fiu libera" spuse din nou picatura de apa si soarele auzindu-i glasul o aseza într-un nor.
"Vreau sa fiu libera" spuse picatura înca o data si norul o elibera iar aceasta cazu din nou în Ocean.

A treia poveste:
O picatura intelectuala este o picatura intelectuala, dar nu mai apartine Oceanului.

A patra poveste:
" Nici o picatura nu are nici o valoare" spuse picatura din mijlocul Oceanului.

A cincea poveste:
" Fara nici o îndoiala, exista un lucru de care eu mi-am dat seama, eu sunt mai importanta decât oceanul." Spuse picatura din ocean.

A sasea poveste:
" Nu voi putea niciodata sa ajung la Ocean" spuse picatura din Ocean.

A saptea poveste:
" Oh, ce-mi pasa mie de Ocean " spuse picatura din Ocean.

A opta poveste:
Era odata o picatura care-si regreta soarta, la urma urmei, ea era în mijlocul Oceanului si nu stia nimic despre Ocean.

A noua poveste:
O picatura din Ocean chema toate celelalte picaturi sa i se alature pentru a se rascula împotriva Oceanului.

A zecea poveste:
" Prin puterea cu care am fost investita" spuse picatura din Ocean, "prin puterea cu care am fost investita, de astazi sunteti excluse din Ocean."

A unsprezecea poveste:
" Tu te afli în mijlocul iubirii mele" îi spuse Oceanul picaturii de apa. Dar picatura nu auzi Oceanul pentru ca era plina de iubire pentru alta picatura.

A doisprezecea poveste:
" Daca as putea cuprinde" gândi o picatura " fiecare picatura cu dragostea mea atunci as deveni Oceanul."
Cum gândi aceasta, picatura începu sa reverse dragostea sa asupra tuturor picaturilor, pe rând. Dar era o picatura care îi facuse un mare rau si desi era capabila de o mare iubire, picatura nu putu sa o ierte. Si pentru ca nu putu sa-si reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu sa devina Oceanul.

Discipolul îl întreba pe maestrul sau:
- A existat vreodata o picatura care a devenit Oceanul ?

Si maestrul îi spuse ultima sa poveste:
Era odata o picatura care cauta Pacea Oceanului, ce cauta Profunzimea Oceanului. Dorinta îi era mare si puterea de iertare îi era mare si deodata Oceanul îi spuse:
" Tu si cu mine, noi suntem una." Si Oceanul îsi deschise larg bratele si îmbratisa picatura, si tot ce apartinea Oceanului deveni si al picaturii.
Ea se patrunse de pacea Oceanului, se întinse pe toata suprafata Oceanului si prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.

" Afla astfel, o ucenicule, ca Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc si ca-i primeste în maretia sa pe cei ce o doresc cu adevarat."
" Dar ce se va întâmpla daca o astfel de picatura devine murdara?" întreba discipolul.
Maestrul râse din toata inima: "O picatura nu poate deveni atât de murdara încât intregul ocean sa nu o poata curata."

Creaţie (vizual kinestezică) după ureche (muzicală)

2009-05-04T13:55:00.011+03:00

Mă gândeam că de ceva vreme nu am mai postat nimic din ce am pictat. Nici pânze, nici sticlă. Şi nu e neapărat pentru că nu am mai lucrat nimic.
Sticlă într-adevăr nu am mai lucrat. Tatonez. Mă uit. Lucrez cu cristal. Dar nu am în această perioadă starea aceea exuberantă cerută de culorile fascinante prin care trece lumina...

Picturile pe pânză însă se nasc, încet şi sigur, în orele de galerie. Mă preocupă mult în ultima vreme cum să dau avânt creativităţii. Ea există, tumult răscolit, vulcan arzând, dar în acelaşi timp e firavă şi imprevizibilă. Multe din ideile lucrărilor mele apar într-o anume stare şi un anume gen de transă trăite în timpul tratamentelor reiki. Altele le visez pur şi simplu, iar emisfera dreaptă a creierului meu are grijă să nu le uit dimineaţa. Cert este că lucrările pe care le-am „gândit” nu mi-au plăcut aşa de mult. Şi nici altora, din ce am verificat...

Conflictul care se naşte din tot acest proces se leagă de control. Dacă dau frâu liber transelor şi meditaţiilor şi stărilor generatoare, mă transpun de fapt în locuri care nu au nici o legătură cu viaţa reală, responsabilităţile, lucrurile pe care emisfera stângă a creierului mi le ordonează cu o precizie matematică (doar aşa am fost crescută). Cu alte cuvinte, pierd controlul. Şi, din păcate, e un lux pe care nu mi-l pot permite...

De aceea profit de tot ce mi se oferă. Ca, de exemplu, un extraordinar şi inspiraţional concert Kenny G. Un artist desăvârşit, virtuoz al saxofonului, cu o energie superbă... Muzica lui mi-a creat în cele 2 ore de spectacol teme pentru încă ... ceva lucrări.

Albastru

2009-04-23T09:00:00.007+03:00

(Image credits: hultan.wordpress.com/2009/02/03/blue/)

Infinit sau nu, albastrul ne înconjoară şi ne învăluie. Ne dă răcoare şi linişte. Ne protejează. Este aerian şi transparent. "Cu cât un albastru e mai adânc, cu atât i se adresează omului ca o chemare spre infinit, trezindu-i dorul de puritate şi, în final, de transcendenţă." (Kandinsky)

Pentru mine albastrul este culoarea cea mai la îndemână pe paletă.
E ca un iubit plin de toane care este aspru şi sever când e de Prussia, învăluitor, fermecător şi profund când e ultramarin, sau jucăuş când este cobalt. Îmi dă linişte şi îmi răcoreşte focul pasiunii. Din cauza asta, uneori, mă sperie...

Albastrul are o mare forţă, comparabilă cu cea a naturii din timpul iernii, când totul e ascuns, dar când totul germinează şi creşte în secret. Caracterul reţinut al albastrului, umilinţa şi calmul, la fel ca marea lui simplicitate, sunt adesea întrebuinţate în tablouri reprezentând Buna Vestire.

Dacă cineva preferă albastrul, acest lucru ne poate indica o atitudine calmă şi paşnică, încrezătoare în relaţiile cu mediul. Dar nu este obligatoriu. O persoană antrenată în ale culorilor poate prefera albastrul pentru cu totul alte motive...

În combinaţii, albastrul este din nou imprevizibil. Lângă negru străluceşte cu o forţă clară şi pură, dar devine puţin sinistru. Pe un fond violet, albastrul îşi pierde puterea, lângă brun, din contră, vibrează şi electrizează şi brunul.

Pe oranj albastrul se confirmă şi se afirmă, străluceşte şi este puternic. Oranjul este culoarea lui complementară. Lângă verde, albastrul nu mai pare pur, ci uşor roşcat.

Pigment cobalt http://img.alibaba.com/photo/51084104/Cobalt_Blue_Pigment.jpg

Ultramarin http://www.indiamart.com/dcdyesandpigments/pcat-gifs/products-small/ultramrine-20blue_10474008.jpg

Albastru de Prussia

Oricât aş vrea, nu pot fugi de albastru!

La Pasti

2009-04-17T10:11:00.001+03:00

de George Topirceanu

Astazi in sufragerie

Dormitau pe-o farfurie

Necajite si manjite

Zece oua inrosite.

Un ou alb abia ouat

Cu mirare le-a-ntrebat

"- Ce va este fratioare

Ce va doare?

Nu va ninge

Nu va ploua

Stati gatite-n haina noua

Parca, Dumnezeu ma ierte

N-ati fi oua..."

"- Suntem fierte!"

Zise-un ou rotund si frez

Langa pasca cu orez.

Si schimbandu-si brusc alura,

Toate-au inceput cu gura:

"- Pan' la urma tot nu scap"

"- Ne gateste de parada"

"- Ne ciocneste cap in cap

Si ne zvarle coaja-n strada"

"- Ce rusine! Ce dezastru!

Preferam sa fiu omlet"

"- Eu, de m-ar fi dat la closca,

As fi scos un pui albastru"

"- Si eu unul violet"

"- Eu mai bine-ar fi sa tac

Asa galben sunt, ca-mi vine

Sa-mi inchipui ca pe mine

M-a ouat un cozonac!"

Povestea de azi: Când aţi spus ultima dată MULŢUMESC?

2009-04-16T10:24:00.004+03:00

(image http://www.sodahead.com/)

Terapia hawaiană a iertării

In anii ’80, Morrnah Simeona a dezvoltat şi a adus în atenţia lumii o versiune a tehnicii practicate de populaţia hawaiană, numită Self I-Dentity ca fiind un proces de vindecare sufletească bazat pe principiul acceptării responsabilităţii complete pentru noi înşine şi pentru cei cu care rezonăm, simţind că energetic suntem cu toţii, Unul.
Responsabilitatea totală are la bază ideea ca tot ceea ce există în realitatea fiecăruia este doar o proiecţie din interior şi că problemele nu sunt în exteriorul nostru, ci în noi; de aceea, pentru a schimba exteriorul trebuie să ne schimbam noi mai întâi.

Vindecare
Fiind un adept şi promotor al acestei tehnici, dr. hawaian Haleakala Hew Len (psiholog şi terapeut) a vindecat un număr mare de pacienţi bolnavi psihic internaţi la Spitalul de Stat din Hawaii, fără a se întâlni cu nici unul dintre ei, doar prin practicarea iertării, plecând de la principiul responsabilităţii şi schimbarea interioară. Bolnavii erau foşti criminali, de o violenţă extremă, pe care şi alţi psihologi încercaseră să îi trateze fără succes. După doar câteva luni de la începerea programului de vindecare, cei mai mulţi pacienţi nu mai aveau nevoie de cătuşe şi de medicamente, ajungându-se în final ca secţia respectivă să fie închisă din lipsă de pacienţi. Lumea medicală şi ştiinţifică a fost zguduită de aceste întâmplări, iar dr. Len a fost întrebat cum anume a fost posibilă vindecarea bolnavilor în acest fel; iată ce a răspuns: “Tot ce a trebuit să fac a fost să lucrez asupra propriei mele persoane; dacă vrei să vindeci pe cineva, inclusiv pe un criminal bolnav psihic, o poţi face vindecându-te pe tine”.
Dacă vrem să ajutăm o persoană care are o problemă (de sănătate, neînţelegeri etc.), trebuie să ne uităm mai întâi înăuntrul nostru pentru a înţelege ce anume a cauzat acest lucru şi în el, căci suntem cu toţii formaţi din aceeaşi energie; trăirile unuia sunt ale tuturor celor cu care el rezonează. Când am înţeles ce anume a determinat acea situaţie în viaţa noastră, putem vindeca rana interioară folosind câteva cuvinte simple : ÎMI PARE RĂU; TE ROG SĂ MĂ IERŢI; TE IUBESC; IŢI MULŢUMESC.
Când gândim “dacă aş fi această persoană, de ce aş reacţiona aşa?” înţelegem ce anume a cauzat problema sa. Chiar dacă celălalt nu pare a primi mesajul transmis de iubire, este doar o chestiune de timp până când miracolele încep să apară; în plus, ne schimbăm şi noi atitudinea faţă de el şi îl vedem cu alţi ochi, iar comportamentul nostru determină modificarea comportamentului său, indirect. în acest fel, noi eliminăm energia care rezona cu el (căci de aceea l-am atras), astfel încât relaţia energetică va căpăta alt sens.

Transformare
Înţelegând motivaţia reală a celuilalt, vom găsi înţelesul atracţiei dintre noi şi vom avea ocazia să vindecăm şi rănile proprii. Acţionând cu înţelepciune, vom vedea că empatizăm cu oamenii care au trecut prin experienţe similare şi alegând să îi ajutăm pe ei ne ajutăm pe noi. De regulă însă oamenii reacţioneaza altfel, ca şi cum responsabilitatea este numai a celuilalt sau, în orice caz, a exteriorului, niciodată îndreptându-şi atenţia înspre interior. Acţionând ca şi cum problemele sunt numai în afară, ei nu se pot vindeca nici pe ei înşişi şi, desigur, nici pe celălalt. A-ţi accepta problemele şi a le iubi înseamnă a te accepta aşa cum eşti şi a-l accepta la fel şi pe cel de lângă tine, care a făcut aceeaşi “greşeală”. Procedând astfel, vedem adevărul sufletesc şi divin din noi şi din ceilalţi, fără prejudecăţi. Ceea ce altul face are ecou în noi mai întâi, altfel nu am intra în relaţie cu el. De aceea, în Ho’oponopono, cuvintele sunt adresate noua înşine, deşi ele au şi un impact exterior, atingându-i şi pe alţii. Vindecăm astfel acele aspecte care au creat puntea de legătură între noi şi el, la fel cum a procedat dr. Len cu pacienţii săi. “Adevarata muncă a intelectului nu este să găsească soluţii la probleme, ci să ceară iertare”, a spus dr. Haleakala Hew Len.

(sursa jurnalul.ro)

Magnolia, florile iubirii

2009-04-09T22:57:00.001+03:00

"Mankind Is No Island" de Jason van Genderen

2009-04-01T09:53:00.003+03:00

Un foarte scurt-metraj de 3 minute şi un pic, filmat exclusiv cu telefonul în New York şi Sydney, film care a câştigat Tropfest NY 2008. Un alt tip de artă, total ieşită "din cutie", care se adresează către vizualul favorit mie...

Mulţumesc Mădălinei pentru link.

O lalea

2009-03-30T07:55:00.005+03:00

sticlă, 42x60 cm

Laleaua este reprezentativă pentru primăvară în general şi pentru primăvara anului acesta în special. Nu ştiu motivul, dar am remarcat o abundenţă de lalele care parcă nu a mai fost până acum.

Genul acesta de pictură pe sticlă merge montat pe uşi sau alte locuri unde lumina vine din spate. Transparenţa culorilor dă de fapt farmecul acestui gen de pictură care pentru mine este mai mult decorativă.

Vânzătorul de ziare – partea II

2009-03-26T16:30:00.004+02:00

... continuare din 11 iulie 2008...

E tot acolo în fiecare dimineaţă. Între timp, ca un bun psiholog ce este, a găsit „nevoia” mea şi din când în când îmi vinde DVD-uri. Şi astfel a avut o contribuţie substanţială la decizia mea de a-mi cumpăra DVD player. Evident că DVD-urile s-au strâns stivă, dar eu nu am văzut nici 5% din ele...
A avut o vreme când atins şi el de perioada asta CRI-CRI în care lumea probabil nu mai cumpăra ziare, a încercat să schimbe „colţul”. Dispăruse! A, iar e în Germania sau Franţa, ţările lui favorite, m-am gândit. Dar el, nu!, era cu un colţ înainte în drumul meu spre birou. Nu prindeam roşu ca să mă opresc la el la noul loc. De fiecare dată îmi făcea semn, ne salutam din mers şi ziua mea era mai senină. A lui se pare că nu. O singură dată am reuşit să opresc şi i-am spus că nu e colţul bun din punctul meu de vedere. Mi-a zis că a vrut să vadă cum e, colegul era în concediu. Wow! Câtă flexibilitate! Aş vrea să văd mai multă atitudine de genul ăsta şi la oamenii mei din firmă!

L-a cocoşat frigul iarna asta. Şi poate şi altele, dar nu mi-a spus. L-am văzut trist şi întunecat, uneori. Uneori când nu mă vedea.
Dar zâmbetul şi energia pozitivă au rămas. Şi când îl aud din nou răcnind de la 50 de metri GOOD MORNING!, ştiu că îi este bine. Şi mie, într-un fel...

Şi totuşi... nu sunt Frida

2009-03-23T13:51:00.009+02:00

"I paint self portraits because I am the person I know best." - Frida Kahlo

Frida Kahlo (n. 6 iulie 1907, Coyoacán, Mexic – d. 13 iulie 1954) a fost o pictoriţă care ocupă un loc central în arta picturală mexicană. Opera sa, extrem de originală, poate fi situată la confluenţa mai multor curente: simbolism, realism, suprarealism, expresionism, prezentând şi puternice influenţe ale artei indigenilor din Mexic. Temele sale predilecte au fost autoportretele şi durerea care a însoţit-o de a lungul întregii sale vieţi. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Frida_Kahlo)
În timpul vieţii a avut o singură expoziţie în Mexic în 1953.

Pe Frida (arta ei, de fapt) am cunoscut-o printr-o experienţă gen „serendipidy”. Eram şi sunt în continuare într-o permanentă căutare de... ceva, măcinată de o curiozitate similară cu a copiilor de 6 ani (dar de ceeeeee?). La momentul acela, aveam în faţa ochilor o imagine cu frunze pe care voiam să o folosesc într-una din lucrările mele - poveşti, o imagine profund ludică şi sălbatică şi aveam nevoie de un ghidaj tehnic... aşa am dat peste reproducerea unuia din autoportretele Fridei cu vegetaţie.

image credits: www.fridakahlo.com

Frida îmi dă fiori şi mă fascinează în acelaşi timp. Îi simt durerea pe care a trăit-o în corpul frânt în accident şi dusă mai departe operaţie după operaţie. Îi simt şi pasiunea şi dragostea de viaţă, căutarea de nou, iubirea pentru Diego Rivera. Recunosc şi puterea pe care o avea şi natura revoluţionară a minţii ei ascuţite. Modul în care a reuşit să iasă din umbra celebrului soţ. Şi totuşi, nu îmi dau seama ce a condus-o pe ea în artă. Pentru mine rămâne în continuare o enigmă.

images credits: www.fridakahlo.com

Până la Frida credeam că cei care insistă în a picta autoportrete au o mare doză de egocentrism, ceea ce pentru mine nu prea se combină cu arta. (Nu contest genialitatea acelor pictori care au creat autoportrete). La Kahlo însă, autoportretele au atât de multă autoironie, metaforă şi profunzime, încât am trecut rapid peste prejudecata aceasta. La Frida este însă cumva natural să se fi focusat pe autoportrete, considerând că şi-a petrecut o mare parte a vieţii culcată, pictând pe sisteme suspendate...

Frida mă inspiră... prin atitudine.

Casa albastră în Coyoacán, unde Frida Kahlo şi Diego Rivera au trăit între 1929-1954 (wikipedia.org)

O mare de culori

2009-03-19T14:14:00.004+02:00

36 de gânduri de ziua mea

2009-03-16T22:20:00.004+02:00

Mâine este ziua mea. Nu e nicio filosofie, dar am nişte gânduri... le pot spune rezoluţii în măsura în care depind de mine, dorinţe dacă nu depind de mine, emoţii. Ordinea e total aleatorie, sunt scrise exact aşa cum mi-au trecut prin minte. Prieteni, nu mă psihanalizaţi, vă rog!! Aşadar...

Mulţumesc Universului că am ajuns să trăiesc această zi, cu toate bucuriile ei.
Vreau să îmbătrânesc sănătos.
Să pictez.
Vreau să mă trezesc dimineaţa zâmbind că începe o nouă zi. În fiecare zi.
Să îmbătrânesc frumos, dar fără să îmi pese de noul rid apărut/ sesizat aseară (şi ştiu că asta se va întâmpla din ce în ce mai des).
O să mă împrietenesc şi mai mult cu subconştientul meu.
Voi accepta lucrurile care nu sunt aşa cum vreau eu, chiar dacă nu voi fi de acord cu ele.
Voi întoarce înzecit binele primit.
Voi accepta binele care mi se oferă cu inima deschisă (am mult de lucru în sensul ăsta).
Voi visa. Cu ochii deschişi, cu ochii închişi, cu ochii orbiţi de soarele verii... voi visa.
Voi avea curaj. Să trăiesc, să accept lucrurile care mi se întâmplă, să iubesc, să spun da şi să spun nu.
Voi face lucrurile în felul meu. Din dorinţa de a fi autentică, nu din dorinţa de a ieşi din comun cu orice preţ.
Voi zâmbi pe stradă când sunt fericită (mi se întâmplă din ce în ce mai mult) fără să-mi pese că unii se uită la mine cu acea privire: Uite-o şi pe nebuna asta!
Voi asuma mai multe riscuri. Mai ales în relaţiile cu cei din jur.
Voi păstra pictura, cu tot ce-mi mai pregăteşte ea pentru viitor, fără compromisuri. Cu aceeaşi profunzime.
Vreau ca măcar o dată să dansez în ploaie.
Să accept oamenii, fără să-i judec...
Mă voi „ocupa” de lucruri, dar nu mă voi „preocupa” de ele.
Voi spune celor pe care îi iubesc că îi iubesc.
Întâi voi învăţa cum să fac asta. :)
Mă voi bucura de fiecare lucru mărunt şi bun care mi se întâmplă: un pahar de vin roşu, o vorbă de duh, culoarea cerului la apus, floarea de magnolie, salata de fructe ...
Voi transmite ceea ce ştiu şi altora. Şi sunt destule.
Voi planta un copac în fiecare an.
Voi ajuta atunci când mi se cere ajutorul.
E mai puţin important să fiu prima de fiecare dată.
E foarte important să îmi păstrez armonia.
Să văd şi partea plină a paharului, chiar dacă e foarte mică.
Fiecare zi va fi o poveste.
Voi crea şi alte poveşti, nu numai poveştile mele.
Voi picta poveştile.
În poveştile mele sunt numai culori complementare. Fără zmei.
Îmi voi respecta timpul ce mi-a rămas pe acest Pământ, că e din ce în ce mai puţin. Prin a alege cum, unde şi cu cine voi petrece acest timp.
Voi respecta la fel de mult şi timpul celorlalţi, ca întotdeauna.
Voi căuta mai departe calea spre iubirea necondiţionată.
Voi încerca orice exprimare artistică voi putea integra şi folosi.
Şi voi picta...

Regăsire

2009-03-13T11:15:00.002+02:00

ulei pe pânză, 70x70 cm

Am pictat acest tablou pe la începuturile experienţei mele cu uleiul şi a fost prima pânză de dimensiuni atât de mari. L-am lucrat cu multă iubire şi cu dorinţa de a trăi aceleaşi senzaţii cu persoana care mi-a descris această imagine pe care a avut-o într-o şedinţă de terapie. Între cele două lumi, momentul de trecere din adâncurile mării spre focul cerului constituie regăsirea propriei esenţe şi a sufletului aflat în derivă. Cald şi rece, jos şi sus, tumult şi linişte, toate se află undeva adunate în fiecare dintre noi...

... despre galben

2009-03-10T15:31:00.011+02:00

Wikipedia: Galben se referă la orice nuanţă care are o lungime de undă între 565 şi 590 de nanometri. Este una dintre culorile primare. Dar nu vreau să fac o teorie seacă a culorilor, vreau să le reprezint VAKOG.Trebuie să existe un motiv pentru care stelele sunt galbene. Pentru care metalul cel mai preţios timp de atâtea mii de ani pe Pământ este galben, sau auriu dacă vreţi. :)

Nu vreau nici să filozofez, şi, chiar dacă galbenul apare peste tot şi în orice, este departe de a fi banal, din contră. Şi asta pentru că în varianta sa pură apare totuşi destul de rar. În rest, îl vedem în combinaţii.Sunt câteva tipuri de galben:
Galben de cadmiu = sulfură de cadmiu întrebuinţată ca pigment galben-oranj în pictură.
Galben de crom = pigment galben-închis folosit la vopselele de ulei.
Galben de zinc = colorant galben-deschis folosit pentru obţinerea verdelui.

Oriunde e galben, este veselie. Curaj. Optimism. Pozitivitate. Cald. Foarte cald. E dulce. Dar şi acru. Are gust de pepene. Galben. Parfumat.

În combinaţii galbenul dă nişte culori secundare... mortale. Poate chiar mai mult decât galbenul în sine, combinaţia cu roşul este şi mai populară. E vorba de oranj. Deşi culoare secundară (vezi harta cromatică de la postul despre roşu), oranjul se comportă ca şi cum ar fi culoare principală: are mulţi fani, e arogant şi cald, exploziv şi dinamic.

Combinat cu albastrul, galbenul dă verde... dar despre verde, altă dată.
Iubesc galbenul, deşi dacă l-aş izola de prietenii lui m-ar obosi. Iar galbenul este pentru mine acel tip de partener de care-mi dau seama că am nevoie atunci când nu-l am...
Galbenul este aşa de individualist încât nu face casă bună cu culoarea sa complementară, violetul. Atunci iese în evidenţă strălucind şi mai tare, indiferent de ce tonuri se hotărăşte violetul să adopte.

Galbenul se simte bine pe mare şi cer şi este atras de umbrele arse ale pământului. Şi zbârnâie în lumina caldă a soarelui de vară.

Galbenul rămâne imprevizibil. Şi în primul rând vesel.

Primăvară

2009-03-08T20:36:00.004+02:00

A venit primăvara! Şi eu mă bucur alături de ea pentru fiecare rază de soare, pentru florile ce vor fi înflorit şi pentru frunzele ce ne vor înconjura în râuri de verdeaţă. Viaţa în toată frumuseţea şi splendoarea îşi desfăşoară ca de obicei ciclul în spirală...
În această vază aş odihni ramuri de măr înflorit, magnolii şi cireşi sălbatici, narcise sau crini.
Mai puţin liliac şi flori de mac, şi deloc trandafiri, crizanteme sau alte flori mature ...

...de mărţişor

2009-03-02T13:49:00.007+02:00

De ceva timp am vrut să scriu de vernisajul din 24 ianuarie. Cuvintele însă nu s-au legat, şi se pare că în ultima vreme, cu cât exprimarea vizuală este mai aproape de sufletul meu, cu atâta cuvintele îşi pierd din relevanţă. În plus, niciodată nu m-am considerat vorbăreaţă. Am vrut mereu să spun ceva când am avut de spus, cu un mesaj clar şi succint. Uneori devine atât de condensat, încât pare abstract şi de neînţeles. Noroc cu NLP-ul care mi-a mai desţelenit limba. :)
Dar...

Acum a venit mărţişorul, şi nu pot să nu vorbesc. Mă bucur de el ca un copil ce vede primul ghiocel... în fiecare an. Şi mulţumesc Universului că mi-a dăruit această bucurie. Azi am mulţumit chiar mai mult, că am scăpat de un urât accident de maşină printre urechile acului.

Şi simt primăvara prin toţi porii şi simt că e momentul să mă gândesc puţin la rădăcini. Probabil nu întâmplător mi-a ieşit în cale o carte despre PRINŢESE. Cu un alt tip de poveşti... am şi povestit despre poveşti cu nişte prieteni (mulţumesc, Anamaria, pentru inspiraţie). De aceea am vrut să caut legenda mărţişorului. Una dintre ele, de fapt, că înţeleg că sunt mai multe...

Odată soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu.

Dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărît să plece să salveze soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze soarele. Drumul lui a durat 3 anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul fu doborît. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul eliberă Soarele.

Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când aceasta se topea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Pâna şi ultima picătură de sânge se scurse în zăpada imaculată. Muri.

De atunci tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul roşu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.

Roşu

2009-02-19T09:46:00.013+02:00

Ce tristă ar fi viaţa dacă n-ar fi roşul!

Mă întreb... oare ce înseamnă pentru voi culoarea roşie?

Eu sunt în perioada roşie. E o perioadă care a început acum vreun an şi care continuă, nu ştiu până când. Este culoarea pe care o asociez pasiunii de care povesteam zilele trecute.
Cum se manifestă la mine? Păi, haine şi accesorii roşii (am constatat că roşul merge asociat cam cu orice, depinde de ton şi nuanţă), şi, desigur în pictură. Trăiesc o voluptate specială când combin diferite tonuri de roşu, cald, rece. A început să nu mai îmi placă aşa mult carminul dacă nu-l „încălzesc” cu puţin vermillion... de exemplu. Există roşu viu şi roşu trist, roşu expansiv şi plin de viaţă, dar şi profund sau ofilit.
Ce îmi mai place la roşu este pericolul. Folosit prea mult oboseşte, asociat cu oranjul sau galbenul – explodează, cu albastrul ţipă, iar pe verde îl îmbrăţişează (doar sunt complementare). Dacă ajungi să-l simţi în culorile secundare şi terţiare (oranj, roşu oranj, violet, roşu violet), nu mai scapi de atracţia irezistibilă!

Mi-a trebuit curaj să pot folosi roşul în toată puterea lui. Prima dată l-am experimentat în Templul VAKOG, şi i-am acordat supremaţia asociindu-l cu vizualul. Apoi l-am dezvoltat în cele mai inedite situaţii pe care le-am putut găsi în tablourile mele şi mi-a oferit o grămadă de surprize, pe care încă nu le pot arăta aici. Iar pe sticlă roşul vibrează de parcă ar emana permanent energie de vibraţie înaltă...

Un artist... elefant

2009-02-17T11:51:00.001+02:00

Templul VAKOG

2009-02-17T09:21:00.005+02:00

ulei pe pânză, 60x70 cm

Am dăruit tabloul acesta unei persoane dragi. L-am revăzut acum după mai bine de trei luni şi, privindu-l, m-a trimis înapoi în timp.

O metaforă a simţurilor pe care am transpus-o într-o tematică japoneză. Pentru că Japonia a însemnat pentru mine, acum mulţi ani, a alegorie a vieţii şi schimbării, a însemnat şi început şi sfârşit. După ce am început să studiez NLP-ul şi am realizat cum percepţia la nivel senzorial ne creează de fapt experienţa, am înţeles cu adevărat ce a însemnat pentru mine experienţa culturii şi societăţii japoneze. Deşi poate părea firesc ca muntele Fuji să însemne kinestezicul, pentru mine gheisha este clar olfactivul.

Pastel

2009-02-15T08:52:00.003+02:00

pastel, 30x21 cm

Florile roşii... pierdute printre multele schiţe şi încercări, au vrut să fie regăsite.

Am regăsit pasiunea

2009-02-13T12:03:00.002+02:00

Am redescoperit pasiunea. Dar nu orice fel de pasiune.
După încercări, conflicte interioare, eşecuri, lamentări, acte de curaj, pierdut control, reinstaurat control exagerat, urlat şi disperat... am regăsit, în sfârşit, pasiunea.
Pentru că la mine pasiunea este resursa de care am nevoie...
-când pictez
-când mă trezesc amânând acţiunea
-când am tendinţa să renunţ uşor în faţa eşecurilor
-când mă autosabotez
-când timpul e prea mic şi prea strâmt şi prea jos şi prea întunecat
-când mă mai agăţ de trecut
-când mă sperie propriul succes
-când am senzaţia că nu merit... orice
-când sună ceasul la 5 dimineaţa (programul meu normal)
-când mai am 30 de abdomene de făcut şi nu mă lasă cheful lipsă
-când nu ies bugetele (dar nu vorbesc acum mai mult de business)
-când îmi pierd răbdarea în trafic (d’aia mă scol la 5)
-când după ce termin o pânză, vărs tubul roşu pe cămaşa de mătase, în loc să semnez lucrarea...
-când inima mai vrea să crape şi nu pot să o las că nu se găseşte lipici pentru aşa ceva...
-când nu pot posta pe blog lucrările noi care vor fi parte din expoziţia personală. C’est la vie!
-când stau în oraş până pe la 4 (a.m.) ca să fiu la birou la 8 şi să am şedinţă la 10... OUCH!

Întrebare

2009-02-09T13:12:00.007+02:00

Există câţiva oameni care mă inspiră. Nu numai în artă şi în lucrurile mici de zi cu zi care fac viaţa parfumată, dar şi în business.
Printre aceşti oameni se află şi Tom Peters, iar cartea lui "Re-imagine" mi-a schimbat radical perspectiva asupra ..., dar vă las pe voi să descoperiţi, dacă aveţi curiozitate şi chef. Găsiţi site-ul lui printre împiedicările mele. Aşadar, iată ce-am primit azi de pe site-ul său:

How can we do what has never been done before?
Tom Peters

Eu zic aşa:
1. Curiozitate - acea curiozitate dincolo de lucrurile meschine. Curiosity killed the cat nu se aplică dacă vrei progres şi schimbare!
2. Creativitate - procesul de creaţie se pare că este destul de matematic şi strict în felul lui, însă eu habar nu am cum funcţionează. Poate voi afla mai târziu din NLP. Ştiu doar că atunci când eram mică aveam mari probleme să găsesc o temă de desenat, acum trebuie numai să închid ochii 2 secunde... Ţine şi de exerciţiu probabil.
3. Gândire în afara cutiei - de fiecare dată ne putem gândi "verde" în câte moduri diferite se poate face lucrul acela, şi abia apoi putem pune filtrele "roşii" ale realismului crud... sau nu!
4. ...

Lista e deschisă.

Cum putem să ajungem să facem ce nu s-a mai făcut până acum??

Mulţumesc

2009-02-05T13:18:00.002+02:00

Niciodată nu e prea târziu…

Să faci ceva nou. Să schimbi radical ceva, să oferi când doar ai primit, sau să primeşti după ce doar ai dat.

Eu astăzi vreau doar să mulţumesc:

Mamei mele pentru că a vrut să am note bune la şcoală şi m-a trimis la doamna Paşa să mă înveţe să ţin pensula în mână.

Bunicului meu că avea răbdare cu mine când o necăjeam pe pisica Bela după ora de pictură. Şi pentru că în general a avut răbdare cu mine.

Doamnei Paşa, acolo unde ea, că mi-a arătat culorile în toată splendoarea lor.

Tatălui meu, că a contribuit la decizia de a nu mă duce la liceul de arhitectură, cred că mi-aş fi folosit prea mult emisfera stângă.

Lui V. pentru că pensulele primite cadou acum 8 ani (când nici nu mai visam să mă ating de aşa ceva vreodată şi cum nici n-am făcut-o pentru încă vreo 6) sunt acum continuarea mâinii mele pe sticlă.

Lui M.N. că la un moment dat a avut inspiraţia de a mă certa suficient de tare astfel încât să mă facă să mă uit cu atenţie spre partea mea artistică. Şi pentru florile roşii.

Ruxandrei, fără de care n-aş fi ajuns la Basil.

Luminiţei, lui Bogdan şi Fabianei, un trio formidabil care îmi ghidează paşii ezitanţi şi îmi protejează lumina ce-mi arată drumul.

Mirelei, pentru că m-a luat în serios de la început.

Danei, lui Carmen şi Allice, prietenele mele care au înţeles repede de ce nu ne putem vedea niciodată marţea. Pentru că sunt alături de mine, că au ştiut să se bucure alături de mine.

Lui Marius pentru inspiraţie şi regăsire, pentru tot ce a trezit în mine, pentru pasiune şi compasiune.

Dorinei pentru că fiecare vorbă a fost vindecare.

Tuturor celor care au acceptat cu inima deschisă lucrările mele.

Universului.

Viziune într-o şedinţă de coaching

2009-02-04T09:40:00.003+02:00

ulei pe pânză, 30x30 cm

Am pictat acest tablou după un moment în care am realizat schimbările care se produceau în interiorul meu. Coachingul prin NLP lucrează mult cu exprimările senzoriale (imagini, sunete, etc.). Într-o astfel de şedinţă, a fost un moment în care descriind metaforic stările prin care treceam, am vizualizat cum totul în jurul meu se năruie iar eu mă îndrept spre un punct luminos şi roşu, undeva în faţă. Uimitor pentru mine a fost sentimentul de putere interioară ce se întărea la vederea prăbuşirilor din jur. Ceea ce se prăbuşea oricum nu arăta prea bine, iar de aici imaginile apar sparte ca într-o oglindă oxidată. Am părăsit oraşul vechi şi ruginit şi am plecat pe drumul ce duce spre răsărit...

Expresie

2009-02-02T10:12:00.007+02:00

ulei pe pânză, 30x30 cm

În haosul din jur mai există elemente de siguranţă, care ne dau puţină stabilitate, ne aduc profunzime. Există lucruri bune care ne protejează şi altele pe care nu le vedem decât dacă ne trăznesc din senin... Şi în tot acest mozaic, ne combinăm piesele de puzzle cum ştim noi mai bine.

Flori

2009-02-02T09:55:00.003+02:00

ulei pe pânză, 40x50 cm

Este primul meu tablou în ulei, făcut în noiembrie 2007.

Mi-amintesc uneori de orele de pictură pe care le primeam când eram copil de şcoală primară. Mergeam la o pictoriţă în vârstă care locuia într-o foarte frumoasă casă veche şi boemă. Avea o pisică albă şi răutăcioasă, şi acum nu ştiu dacă pisica Bela sau atracţia culorilor mă motivau să ajung acolo. Am lucrat cu doamna Paşa vreo 2 ani şi la un moment dat am întrerupt... Era chiar în pragul unei noi etape: pictura în ulei.

Au trecut peste 25 de ani de atunci... şi am regăsit uleiul cu mare emoţie. Mâinile mele au tremurat când am desenat aceste flori roşii inspirate din fotografiile unui bun prieten. Aşa am realizat că de fapt, chiar dacă nu conştientizasem, rămăsese de atunci, de mult, dorul de pictura în ulei pe care n-apucasem s-o încerc...

Din expoziţia 24 ore

2009-01-28T08:16:00.002+02:00

Curcubeu

2009-01-25T14:46:00.001+02:00

O a doua expoziţie la Basil...

2009-01-21T09:58:00.003+02:00

Illusion and Reality

2009-01-21T09:40:00.004+02:00

http://video.google.ca/videoplay?docid=7239169544268439911&hl=en

Un foarte interesant film care te face să te gândeşti la tine, la emoţiile trăite, la cum funcţionează creierul nostru şi cum ne conectăm la întregul Univers...

Suporturi lumânări pastilă

2009-01-19T07:46:00.001+02:00

Adevărul de seară, duminică 11 ianuarie 2009

2009-01-14T07:32:00.002+02:00

2009-01-04T08:55:00.001+02:00

Seria Leonardo 1

2008-12-29T20:59:00.002+02:00

Boluri sticlă Leonardo, 18 cm diametru

Am zărit lumină

2008-12-18T07:49:00.001+02:00

Am zarit lumina pe pamant,
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti.
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?

Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca mai am timp sa pun intrebari.

Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.

Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul ...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.

O cafea neagra voi servi, totusi.
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.

Marin Sorescu

Roşu şi negru

2008-12-08T16:32:00.002+02:00

pictură pe sticlă, înălţime 30 cm

Bol

2008-11-23T15:27:00.001+02:00

2008-11-18T08:13:00.000+02:00

Pahare vin roşu, cristal Iittala

2008-11-17T09:34:00.001+02:00

Cilindru sticlă pictată, înălţime 30 cm

(vândut)

Primăvară

2008-10-29T00:23:00.001+02:00

Vis de vară

2008-10-28T13:01:00.004+02:00

vază, pictură pe sticlă, 40 cm înălţime

Râuri de purpură

2008-10-28T12:59:00.003+02:00

vază, pictură pe sticlă, 40 cm înălţime

Pocalul speranţei

2008-09-24T18:35:00.001+03:00

(vândut)

Pasul absent...

2008-08-06T12:21:00.002+03:00

Poezia de azi e de Octavian Paler. Aş lipi-o de "Singurătate II"...

Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atît de aproape
ca să rămînem atît de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.

O poezie pe zi

2008-08-05T11:44:00.003+03:00

Fugind de tot... de Duiliu Zamfirescu

Fugind de tot: de lume şi de tine,
Mă duc să dorm pe-ntidere de ape;
Acolo groapa vântul să mi-o sape;
Amurgul serii cadă peste mine.
Nespus de dulcea ei singurătate
Şi-o poartă-n lume luna gânditoare:
Mă uit la dânsa, şi nu mă mai doare
Viaţa-mi plină de pustietate.
O tu, acela ce mă faci să sufăr,
O suflete, intoarce-te prin astre
Şi lasă-mă pe apele albastre,
Să dorm de veci, cu capul sub un nufăr.

Colţ de expoziţie

2008-07-14T15:10:00.003+03:00

Vânzătorul de ziare

2008-07-11T08:23:00.005+03:00

Îl găseşti în fiecare dimineaţă acolo. În aceeaşi intersecţie, în acelaşi loc. La fel de ciudat de vesel. La fel de bonom în rolul lui de vânzător de ziare. La fel de bine dispus. A devenit deja parte din peisajul urban al dimineţilor mele însorite.

Vinde ziare. Cum o fi să vinzi ziare, zi de zi, de o grămadă de vreme, fără să te afecteze poluarea aerului, poluarea fonică, vizuală, spirituală chiar, a acestui oraş din ce în ce mai aglomerat? Atâta bună dispoziţie nu am întâlnit de multă vreme...
Trec în fiecare dimineaţă şi îl văd. Într-o zi, mi-a schimbat starea. Eram tristă puţin, şi foarte adormită la 7 dimineaţa în drum spre birou, fără să fi băut cafeaua, cu ochii cârpiţi ascunşi după ochelarii de soare. Mergeam pe pilot automat, ştiu când se face roşu, ce gropi am în drum, deja anticipez ca prin vis nebunii care iau faţa fără să semnalizeze... Am oprit la intersecţie şi l-am văzut venind spre mine. „Asta-mi mai lipseşte, să conving un vânzător de ziare că nu citesc ziare!”, mă gândeam iritată şi nu ştiam dacă e cazul să închid geamul la maşină...
Spre marea mea surpriză, a explodat „Don’t be upset, you’re the boss!”
Lângă geamul meu un nene între două vârste, cu o moacă haioasă şi total inofensivă, ţinând în braţe un teanc mare de ziare, îmi vorbea în engleză la 7 dimineaţa!!!!
Am râs cum nu râsesem de ceva timp, cu lacrimi, mă uitam la el şi nu ştiam ce să zic. A spus apoi, în româneşte de data asta: „vezi, e mai bine aşa!” Da, era mai bine, mult mai bine.

Nu cumpăr niciodată nimic, deşi uneori parcă mi-aş dori. Niciodată nu mă întreabă dacă vreau ceva. Bănuieşte probabil că am abonamente la firmă... Dacă prind semaforul verde şi trebuie să trec, mă vede invariabil şi îmi face un semn, un gest, un salut, depinde. Are un stil anume, al lui, care îmi face ziua mai frumoasă. Dacă prind roşu, mai trece să mă întrebe de sănătate.

Săptămâna trecută a dispărut.
Face un tur de Europa.
Iar mie îmi lipseşte pastila de bună dispoziţie de fiecare dimineaţă.

Seria mică 1

2008-07-04T07:25:00.002+03:00

Noapte de iarnă

ulei pe pânză, 20x30 cm

Noapte de vară
ulei pe pânză, 20x30 cm

Templul VAKOG

2008-07-03T17:50:00.002+03:00

ulei pe pânză, 60x70 cm

Am vrut să transpun experienţa mea japoneză într-o alegorie a simţurilor. Am vrut să surprind complexitatea unei culturi şi a unei spiritualităţi prea puţin înţelese (chiar de japonezii înşişi)...

Sirena blondă

2008-07-02T23:32:00.004+03:00

Vas în 6 culori

2008-07-02T23:19:00.002+03:00

Dualitate

2008-07-02T08:09:00.002+03:00

Libertate

2008-07-02T08:04:00.007+03:00

ulei pe pânză, 50x70 cm

Un semn

2008-06-25T12:43:00.002+03:00

ulei pe pânză, 8x8 cm

Peisaj japonez

2008-06-20T12:17:00.002+03:00

ulei pe carton pânzat, 50x70 cm

Pictură pe sticlă

2008-06-18T12:22:00.005+03:00