vineri, 25 iunie 2010

Religia Bon și Maestrul Lopön

Călătoria spirituală în Nepal a început neașteptat cu vizita la mănăstirea aparținând liniei shamanice tibetane Bon.

Bon este cea mai veche practică spirituală tibetană care încă există. Mai veche decât buddhismul, linia tibetană Bon se caracterizează prin antrenarea ca, la momentul trecerii în neființă, să se realizeze corpul curcubeu. O dizolvare luminoasă a trupului fizic în culorile curcubeului. Dacă practicanții se încadrează sau nu în ceea ce numim generic în ziua de astăzi shamani reprezintă un subiect de discuție care încă nu a ajuns la nicio rezoluție.

Întâlnirea cu maestrul Lopön Tenzin Namdak de la Mănăstirea Triten Norbutse a fost de mare impact. Era prima din vizita noastră, iar eu personal nu știam la ce să mă aștept. Născut în 1926 în Tibet, maestrul este una din figurile de seamă ale religiei Bon. Prezența sa este copleșitoare. Vorbește cu o voce foarte caldă și joasă o engleză excelentă. Înțeleg că are o activitate intensă de promovare a culturii tibetane și a religiei Bon în Europa și nu numai. Se uită la noi sau mai bine zis prin noi, și știu că ne vede mai mult decât lasă să se vadă. În fața unei astfel de energii nu poți decât să te deschizi, nu rămâne nicio urmă de scepticism (dacă o fi fost vreodată) sau de respingere. Noi până la urmă nu suntem decât niște oameni simpli, creștini, veniți să asculte ce are să ne spună un mare maestru, care are talentul să se adreseze direct subconștientului nostru: mulți au căzut într-o transă similară cu somnul.

Lopön Tenzin Namdak: Ca ființe umane avem două mari responsabilități: viața și moartea. În timpul vieții ne pregătim pentru trecere, sau ceea ce numim noi în mod obișnuit ”moarte”. Odată trecerea făcută, ne aducem aminte de cele întâmplate în această viață, așa cum ne aducem aminte de un vis atunci când ne trezim din somn. Dacă ne construim un vis frumos, adică dacă ducem o viață împlinită, bună, trăită cu compasiune pentru alții, atunci când ne vom trezi vom avea amintiri frumoase, amintirile faptelor noastre. Pentru că acestea sunt singurele care ne rămân după trecere.

Maestrul vede viața ca pe o școală, care ne pregătește pentru trecere, iar prin practicarea compasiunii vom putea trece mai ușor, vom putea ajuta alți oameni fără a încălca liberul arbitru, vom putea fi mai conștienți și mai prezenți. Prin compasiune înțelegem dorința profundă de a ajuta pe cei care suferă fără a judeca omul sau situația. Chiar dacă, să spunem, nu avem resurse să ajutăm concret pe cineva, atitudinea și dorința interioară de a o face aranjează Universul în jurul nostru astfel încât să reușim să ajutăm. Sigur că nu putem hrăni toți copiii flămânzi din Nepal, sau din România sau de oriunde din lume, și nu putem să vindecăm toți bolnavii, chiar dacă avem capacități tămăduitoare, însă dorința de a o face și acțiunea conformă cu propriile resurse, conduc pe drumul compasiunii. Acțiunea conformă cu propriile resurse înseamnă că trebuie să avem grijă și de noi înșine, pentru că dacă ne epuizăm resursele proprii pentru a ajuta de alții, nu vom putea să facem acest lucru pe termen lung, și nu ajutăm de fapt pe nimeni, cu atât pe puțin pe noi înșine în drumul spre trecere. Pe lângă acest lucru, un alt fel prin care învățăm lucruri în această ”școală numită viață” cum spune maestrul, este meditația, care rămâne singura cale de a controla mintea.

Mă uit la maestru. A obosit și nu din cauza vârstei. Ar vrea să ne mai spună, dar nu mai poate. Nu suntem pregătiți să auzim mai mult, iar întrebările noastre i-au confirmat acest lucru. Mă simt ca un copil mic care a găsit din întâmplare, ascunsă în bibliotecă, cartea colorată de povești ce se potrivește pentru atunci când va ști să citească singur. Corpul curcubeu este un subiect aproape tabu. Numai că, fiind ceva spectaculos, toată lumea insistă pe asta. Iar maestrul ne spune încă o dată că nu a atinge corpul curcubeu este scopul, ci pregătirea pentru trecere, adică... calea. Pe parcurs, dacă se întâmplă și ceva de genul acesta spectaculos, e altceva.

Și eu am obosit. Este o liniște în jur de nemăsurat. Nu trebuie să fii buddhist sau practicant Bon ca să vezi adevărul din vorbele maestrului. Nu este nevoie să ai capacități extrasenzoriale ca să simți vibrația înaltă a energiei locului și a lui ca om ce expiră compasiune în loc de aer. Și pentru prima dată am putut privi trecerea (mea) cu seninătate. Numai că drumul e lung.




mai multe imagini pe albumul Picasa:
Triten Norbutse (Bon) Monastery

joi, 24 iunie 2010

Nepalul spiritual I

În Nepal, religia este mai mult decât un set de credințe formalizate într-una sau mai multe instituții, însoțite (sau nu) de ritualuri transmise din generație în generație. În Nepal, pot spune că religia este spiritualitate, chiar dacă în ultima vreme cele două noțiuni sunt tratate și interpretate diferit în alte locuri din lume. Amestecul complex de tradiții, festivaluri, credințe, doctrine și căldura pământului au pătruns toate straturile sociale nepaleze, devenind sufletul acestui popor. Se poate vizita Nepalul doar pentru Himalaya și trecking, sau doar pentru rafting pe învolburatele râuri, dar se pierde esența acestui loc unic.

Chiar dacă Nepalul este cunoscut ca fiind până de curând singurul regat hindus, aici se poate vedea o țesătură complexă de credințe hinduse, buddhiste sau de alte tipuri. Prima lecție de natură spirituală pe care o primești vizitând Nepalul este cea a toleranței, un exemplu unic în lume. Aceste credințe pur și simplu coexistă și se influențează reciproc de secole, fără a crea niciun fel de conflict nici la nivel individual, nici altfel...

Principalele religii în Nepal sunt: hinduismul (peste 75% din populație), buddhismul (10%), tantrismul, islamismul și creștinismul.

Hinduismul este cunoscut în general pentru numărul mare de zeități (peste 10000), dar se bazează pe o trinitate formată din Brahma (Creatorul), Vishnu (Protectorul) și Shiva (Distrugătorul). Cei mai mulți dintre hinduși nu îl includ de obicei în ceremoniile religioase (puja) pe Brahma pentru că, odată ce a fost creat universul, rolul său e considerat încheiat. În schimb, pentru hindușii nepalezi sunt foarte importanți Vishnu și Shiva.

Vishnu are datoria de a asigura protecția lumii și tuturor viețuitoarelor și se crede despre el că a avut mai multe reîncarnări (vreo 10). În templele dedicate lui Shiva, Distrugătorul, se poate găsi de obicei și reprezentarea lui Nandi, bivolul care este mijlocul de transport al lui Shiva. De asemenea, de multe ori se pot vedea reprezentări sau temple dedicate lui Parvati, consoarta lui Shiva.

O altă zeitate venerată de hinduși este Ganesh, unul din fiii lui Shiva. Ganesh este zeul înțelepciunii și cel care poate decide între succes și eșec.

În practica religioasă, hindușii nepalezi pot alege să venereze zilnic un anumit zeu favorit, sau se pot referi la toate zeitățile și reîncarnările lor. Sunt multe festivaluri hinduse în Nepal dedicate zecilor de divinități hinduse la care participă atât hinduși cât și budhiști. Se spune că numărul total al festivalurilor depășește numărul zilelor unui an. (... va urma)







mai multe imagini la:
Nepal Sacred Places



luni, 21 iunie 2010

The Nepalese


The Nepalese people are really proud of their nationality and essence. They see themselves different from the Indians and as well from the Chinese. They search almost desperately their own culture trying to bring forward differentiating things and a special type of uniqueness. They live out of agriculture and tourism. Having more than 25 million inhabitants in a country half as Romania, they suffocate literally in the big cities. Or at least this is how I felt walking around the streets with no sidewalks along with other pedestrians, cars, bicycles, rickshas, motorbikes, goats or cows. Many Nepalese went out to work in the Arabic countries, others excel in trafficking goods at the Chinese border. No wonder… Around two years ago they gave up the monarchy and started to build a democratic republic. Our guide was saying “we still need to learn the rules of this game”. Indeed…

The earth is warm, and not because of the heat or atmospheric temperature. This warmth is passed on to the people as well, and the ground is blessed and sacred. Although they are very poor (I changed my mind after seeing how poor the Tibetans are), and their life standard is really low, I have never seen in their eyes anything such as mischief or cheating. They insist in offering you things to buy, sometimes they become a little aggressive, but they are naturally born negotiators. I learned a few good lessons from them.

It is important to look beyond the garbage in the streets, the dust and the street trade. Seeing Nepal like this, it’s like seeing a precious piece of turquoise stone covered in mud. If it's washed, it glows. Literally.








more photos at:
Life in Nepal